A doua săptămână din luna iunie ne găsește din nou pe blog, unde printre mulțimea de articole și știri, se strecoară și cronica săptămânală a echipei noastre formată din proprietari de VW ID.3 și invitații lor cu Renault Megane.
Chiar dacă George (Ineu) a părăsit Megane-ul și a trecut în tabăra Tesla cu un Model 3 LR, entuziasmul lui Marcel față de Megane-ul său se menține ca în prima zi, fiind ocupat cu parcurgerea a sute de kilometri săptămânal. Ca urmare ediția din această săptămână va conține datele celor trei participanți cu VW ID.3: Marcel(CJ), Călin(CJ) și Alex(B), Dan (TM) continuând colaborarea la proiect cu raportări lunare.
Datele Echipei
Totalul săptămânii 05.06-11.06 ajunge la 965 de km, cu o medie de 13,1 kWh/100km
Media consumului săptămânal pentru ultimele 12 luni este reprezentată în acest grafic:
Marcel – ID.3, Cluj
- Distanța parcursă: 614 km
- Consum mediu: 11,9 kWh/100km
- Încărcări: 78,04 kWh
- 2xAC 37,88 kWh
- 2x DC 41,16 kWh
- Cost: 0, încărcări la job, stațiile primăriei SM și Cluj



O săptămână în care mașina a fost două zile în service pentru revizie, rechemare pentru verificarea bateriei de tracțiune și actualizarea de soft 3.2.
Totul a decurs normal, acțiuni finalizate după două zile, cu succes.
S-au schimbat lichidul de frână, agentul frigorific din instalația de climatizare, unde este inclusă și pompa de căldură, și s-a făcut revizia generală a tuturor sistemelor mașinii.
Totul este în parametrii aproape noi la plăcuțele de frână și ferodouri spate, cu uzură minimă a sistemelor de frânare, ajutată foarte mult de sistemul de frânare regenerativă.
Lichidul antigel are încă o temperatură de îngheț de -25 grade, destul de bine după cei doi ani ai mașinii.
Costul? 1170 ron.
Călin – ID.3, Cluj
- Distanța parcursă: 216 km
- Consum mediu: 15,2 kWh/100km
- Incărcări: 53,14 kWh din fotovoltaice


Evenimentul săptămânii pentru Călin a fost absolvirea studiilor și pregătirile pentru ceremonia de graduare anunțată cu următorul mesaj:
Imi pictez toca ✨ pentru absolvire. Acest fulger e pentru echipa electromobilitate, drept mulțumire pentru că ați fost o comunitate foarte importantă pentru mine în timpul anilor de facultate.
Călin – VW ID.3, Cluj
Echipa a răspuns în media socială cu următoarea postare și emoțiile au urcat la cote nebănuite.
Alex – ID.3, București
- Distanța parcursă: 135 km
- Consum mediu: 15,1 kWh/100km

Luni voi merge fac update-ul de soft la V3.2.
Sunt puțin sceptic că voi reuși să fac update-ul, pentru că pe grupul de FB al VW mulți oameni au postat că au fost întorși din drum pe motiv că s-a oprit comunicația cu serverul (ceva mai mult voit, decât întâmplător?).
Multe lucruri sunt de neînțeles cu aceste update-uri, pentru că mereu suntem programați să instalăm o versiune deja învechită (se vorbește deja de versiunea 3.5-4.0) și că update-urile OTA sunt mai mult întâmplătoare.