Mulțumesc pentru oportunitatea de a face parte din echipa proiectului Electromobilitate. De când am trecut peste ignoranță și preconcepțiile despre EVs și m-am documentat mai temeinic, ajungând în toamna anului trecut să fiu și posesor, am încercat să prezint cunoscuților (și nu numai) avantajele migrării către mobilitatea electrică.
Într-un final fratele meu, care inițial a fost sceptic privind achiziția, a ajuns acum să aștepte cu nerăbdare livrarea. Deci această colaborare nu poate decât să mă bucure, sperând că pot influența mai multă lume să facă această schimbare.
Salutare tuturor!
Astăzi se împlinesc 10 luni de când am ridicat Skoda de la dealer, timp în care am parcurs 35.000 km în mai toate colțurile țării și de două ori în afară. Ma alătur proiectului Electromobilitate pentru a împărtăși experiențele mele, cu bune și rele – deși cele de pe urmă au fost foarte puține până acum.
O să scriu câteva cuvinte și despre omul din spatele tastaturii ca să ne cunoaștem mai bine. Sunt Cristian, locuiesc pe lângă Brasov, IT-ist și – inevitabil datorită jobului – pasionat de tehnologie.
De ce EV?
Dintr-un cumul de motive, ecologice și financiare. Sunt ceva ani de când am realizat că electrificarea este viitorul transportului, dar prețurile prohibitive și numărul limitat de opțiuni m-au făcut să mai aștept.
Ce m-a determinat să fac acest pas anul trecut? Apariția Daciei Spring. Dacia vindea o mașină electrică, cu peste 200 km autonomie la sub 8000 € (după subvenții). Nu voiam Spring, dar a devenit evident pentru mine că numărul modelelor electrice disponibile a crescut suficient și prețurile au ajuns accesibile.
Masina mea este o Skoda Enyaq 80 (204 CP, tracțiune spate), bazată pe cunoscuta platformă MEB de la VW, prin urmare este înrudită cu VW ID.4 și Audi Q4 e-tron dpdv al bateriei și motorizării. Este o mașină spațioasă, practică și confortabilă. Nu este vreo rachetă precum Tesla, dar se mișcă suficient de bine și nu am simțit până acum ca aș avea nevoie de mai multă putere. Până la urmă autonomia și condusul sportiv nu se prea se împacă bine, nu? 🙂
De ce Skoda?
1. Am căutat o mașină cât mai practică și spațioasă, ceva mai conservatoare în termeni de design interior, butoane, etc. Apreciez și designul mai futurist al concurenței, dar nu este chiar pe gustul meu. Iar gusturile nu se discută.
2. Nu a trebuit să aștept, mașina mea era deja produsă și disponibilă pentru livrare în 30 de zile. Am bătut palma cu dealerul și două luni mai târziu mi-a fost aprobat dosarul Rabla Plus și am ridicat-o.
3. brandul Skoda mi-a plăcut dintotdeauna și paradoxal nu am avut niciuna până acum.
Inițial păstrasem și fosila, intenționând să o folosesc la drumuri mai lungi, iar Skoda la deplasări mai scurte. Dar cum electrica și-a făcut treaba perfect (și mai economic), dieselul a stat două luni nemișcat și am rămas cu o singură mașină.
Pe măsură ce timpul a trecut și kilometrii s-au adăugat, am devenit și mai convins că EV-ul poate înlocui cu succes mașinile pe combustie și am făcut călătorii din ce în ce mai lungi, inițial în țară și culminând în ultimele 30 de zile cu o vacanță pe litoralul bulgăresc și una în Polonia.
Revin curand cu relatari din aceste călătorii și cele ce vor veni.
Prize libere!

Pasionat de software, mașini și călătorii am descoperit lumea electromobilității în 2021. Inițial am fost sceptic că un EV va putea înlocui 100% mașinile pe combustie, dar experiența mi-a demonstrat contrariul. Acum, prin relatările de pe blog, încerc să aduc mai multă lumină asupra avantajelor deplasării electrice.