Tesla Model 3 LR – din nou la volan după cinci ani

Cei foarte îngăduitori și răbdători cu nepriceperea noastră în arta scrisului, poate își amintesc că în 2019 veterana TM 3 a bântuit pentru șase luni prin România, ridicând un colț de cortină spre universul mobilității electrice… în viziune Tesla.

De atunci, aproximativ CINCI MILIOANE de automobile Tesla S3XY și mai nou Cybertruck au fost livrate clienților. Probabil, cea mai mare parte sunt încă pe șosele, dacă se comportă la fel de bine ca TM 3 la peste 160.000 km.

Intre cei ce au avut curiozitatea să conducă ”viitorul” au fost doi tineri sibieni, cărora le-am dedicat un articol atunci când s-au decis să formeze o familie.

Roxana și Cătălin au fost săptămâna trecută într-o foarte scurtă vizită în Motor City și cu această ocazie Cătă a fost din nou la volanul lui TM 3 care, deși merge la fel de bine ca în urmă cu cinci ani, este mult mai capabilă.

Intre timp a dobândit deprinderea să execute comenzi vocale, să preîncălzească acumulatorul înainte de încărcarea la Supercharger, să navigheze pe distanțe lungi cu Auto Pilot, să redea listele de melodii preferate ale tinerilor noștri musafiri de pe Spotify și multe altele, ca urmare a update-urilor continue.

Tesla Model 3 în cadrul proiectului Electromobilitate

Consum mediu săptămânal

Răzvan – Lituania

In săptămâna 43:

  • am mers 855 km,
  • am încărcat 173 kWh,
  • am consumat 139 kWh,
  • consum mediu de 16.3 kWh/100km
  • cost 54.21 EUR.

Am încărcat în oraș, pentru ca cel portabil mi s-a stricat. Dar nu îl condamn, a suferit doi ani, in ploaie, zăpadă, mâl și frig. Dacă o mașină de deszăpezit nu l-ar fi smuls anul trecut din tablou și dezmembrat, probabil că ar fi fost ok și acum.

In poza, Snowflake alaturi de colegii de munca mai mari. Snowflake nu are probleme să circule pe șantier, ba chiar e fericit că are cauciucuri noi. Am mers pe all-season de la Pirelli.

Andrada și Andu – București

Săptămâna trecută am avut un drum București Pitești dus întors și multe drumuri prin oraș.
Singurele încărcări cu plată au fost la Eldrive în Pitești.

Raportul saptamanii:

  • Distanta parcursa: 534 km
  • Consum mediu: 20.2 kWh/100 km
  • Cost total: 25.85  lei
  • Cost mediu/100 km: 4.84 lei

Moni și Dan – Motor City (Michigan)

Așa cum scriam în introducere, am petrecut o săptămână veselă în Motor City și împrejurimi, însoțiți de tinerii nostri vizitatori din Sibiu. Am adunat 784 km și mult mai mulți pași decât cu rutina obișnuită.

Temperaturile blânde și mersul prin zona metropolitană, cu cât mai puțină autostradă posibil, au rezultat într-un consum mediu de 13.9 kWh/100km, deși am fost trei sau patru în mașină permanent.

Ritmul încărcărilor până la 80% a continuat în fiecare noapte la priza casnică din garaj, cu excepția celei de duminică, când am urcat până la 95% SoC (marcat cu galben în imaginea de mai jos), în pregătire pentru o călătorie la Chicago.

Sursa: aplicația TeslaFi

De ce 95% și nu 100%? Fiindcă în continuare îmi place să folosesc ”one pedal driving” și m-am obișnuit cu frânarea regenerativă, care după o încărcare la 100% lipsește pentru scurt timp la TM 3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.