Tesla Model 3 pe locul 3 al înmatriculărilor din România în august și în 2023

Gama de patru variante de bază pentru Model 3 livrată pe piețele globale (SR, LR rwd, Dual Motor și Performance) au plasat această mașină lansata în 2017 și produsă la Fremont și Shanghai, cu modificări minime vizibile pentru utilizator, pe locul 2 al înmatriculărilor globale din primele șapte luni ale anului 2023.

In Europa, Model 3 a fost pe poziția a treia, VW ID.4 strecurându-se între liderul Model Y și Model 3.

Tot pe locul 3 regăsim Model 3 în România, atât în luna august (imaginea din stânga), cât și pentru primele opt luni din 2023, doar că procentul din totalul înmatriculărilor este mult mai mare 6.65% în august, respectiv 6.67% în 2023, față de 2.9% în EU (Sursa: RO e-mobility index).

După o scurta privire la parcul BEV din România regăsim Model 3, din nou pe locul 3 cu 5.44% din total ”electricelor” înmatriculate, cu bune șanse să depășească cât de curând pe veterana ZOE.

Tesla Model 3 în cadrul proiectului Electromobilitate

Numărul tot mai mare de proprietari de Model 3, care s-au decis să colaboreze la proiect cu date din utilizarea curentă, a dus de curând la formarea a două echipe, care să analizeze în detaliu experiențele cu variantele SR și LR.

Cu o mână de ajutor de la colegii din străinătate, raportul pentru Model 3 LR îl găsiți într-un articol publicat la începutul săptămânii trecute:

Consumul mediu săptămânal

Alex G. – București

Pentru mine, săptămâna 04-10 septembrie a însemnat o revenire la consumuri decente și s-a terminat cu un drum București – Brașov și retur, cu ocazia Oktoberfest plus o urcare la Cabana Postăvarul. 

  • Perioada : 04-10 septembrie
  • Km parcursi :  623
  • Consum mediu : 13,9 kWh/100 km
  • Consum total : 86 kWh
  • Încărcare : 96 kWh

Alex D. – Săbăreni

Tesla SR+ 55kWh Săbăreni a stat parcată de la începutul lunii Septembrie până astăzi, astfel nu există date pentru aceste săptămâni.

Abia aștept să ne vedem la Șpring.

Marius – Câmpina

01 – 03  SEPTEMBRIE  2023

  • km parcurși – 97
  • kWh consumați în Drive – 11
  • kWh consumați în Idle – 3,2
  • consum mediu – 11,1 kWh/100 km
  • durată deplasare – 108 minute
  • viteza medie – 53,9 km/h
  • temperatura medie a aerului – 23,1 grade Celsius
  • kWh încărcați – 0
  • cost încărcări – 0 lei

04 – 10  SEPTEMBRIE  2023

  • km parcurși – 221
  • kWh consumați în Drive – 25
  • kWh consumați în Idle – 6
  • consum mediu – 11,3 kWh/100 km
  • durată deplasare – 243 minute
  • viteza medie – 54,6 km/h
  • temperatura medie a aerului – 22,5 grade Celsius
  • kWh încărcați – 33,5
  • cost încărcări – 0 lei

Bilanțul primelor 10 zile de septembrie arată astfel:

Nimic deosebit săptămâna aceasta, doar naveta zilnică la serviciu și un drum la Ploiești.

Am avut o încărcare la serviciu, 33,5 kWh, gratuită.

Urmează o călătorie în Austria, despre care de abia aștept să vă povestesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.