Mai precis, în septembrie 2020, s-au vândut mai multe modele electrificate (electrice, plug-in sau hibride) decât diesel-uri.

Iar ăsta e o reușită extraordinară dar, din păcate, există și niște precizări care trebuie făcute și despre care văd că nu vorbește nimeni.
În primul rând, printre modele hibrid se numără și acele „mild-hibrid” care, din punctul meu de vedere, sunt niște falsuri menite doar să încadreze un anumit model în categoria de hibride, cu scopul reducerii emisiilor și obținerea de subvenții de la stat. Doar că, în realitate, ele nu merg nici 1 metru doar electric și bateria din spatele acestui sistem hibrid e maxim de 48V, dacă nu chiar una de 12V. Așa ajungem să vedem motoare diesel de 3 litri „mild-hibrid” și considerate a fiind curate și taxate ca atare, pentru că sunt hibride, nu?

Aceste modele „hibride” au acaparat aproape 50% din totalul celor electrificate. 25% au fost plug-in hibrid (PHEV) și 25% au fost pur-electrice, adică BEV.
Cea mai vândută mașină electrică în Europa în septembrie 2020 rămâne Tesla Model 3, urmată de Renault Zoe și nou-intratul pe piața VW ID.3

În alte știri, se pare că și benzinarele își pierd din avântul luat acum câțiva ani și asta e un lucru bun. Suntem pe calea cea bună, însă sunt de părere ca acele mild-hibrid trebuie reglementate corect, pentru că nu doar ca nu sunt hibride, ecologice sau mai știu eu cum, dar mai și induc în eroare cumpărătorii, care cred că-și iau o hibridă.
Sursa: InsideEvs

Nascut in 1989, profesionist in tehnologii IT avand o experienta de peste 10 ani in spate. In prezent conduc o echipa de dezvoltare software in cadrul unei multinationale.
In 2006 am pornit ceea ce se numeste ArenaIT, un blog de tehnologie dezvoltat din pasiune. In tot acesti ani de activitate, blogul a ajuns sa fie un reper in domeniul tehnologiei pe internetul romanesc si este proiectul care ma defineste pe mine ca persoana in online.
Recent am devenit tot mai interesat de ecologie, energie regenerabila si, in acelasi timp, de masini electrice si de aceea am inceput promovarea si testarea acestora pe ArenaIT. Asa l-am cunoscut pe Dan Boboescu, parintele Electromobilitate, un proiect care mi s-a parut inca de la inceput ca fiind unul nobil si caruia mi-as dori sa ma alatur, ceea ce s-a si intamplat.