Cu ceva mai mult de două saptamani in urmă, adresam un sincer MULȚUMESC tuturor celor ce se ocupă de instalarea și întreținerea stațiilor de încărcare și fac posibile călătorii electrice pe distanțe lungi.
De atunci, turneul „Adio benzină!” – întreprins împreună cu soția mea – a mai adăugat două etape importante:
- prima a fost cea spre coasta Pacificului, pentru un test drive cu Polestar și vizita la primul studio Lucid Motors
- cea de a doua, a fost călătoria pe drumuri de munte prin parcurile naționale din Utah și Colorado
California și parcul național Death Valley


Cum au fost posibili 2000 de kilometri cu doar șase încărcări la SuperCharger?
Soluția cea mai simplă și comodă a fost încărcatul de la soare în Las Vegas, cu ajutorul panourilor fotovoltaice instalate pe acoperișul gazdelor noastre. La fel de simplă a fost și încărcarea la hotelul unde am locuit în Santa Monica.
Parcurile naționale din platoul Colorado și munții San Juan


Asemănător s-a derulat și următoarea etapă, de peste 1500 kilometri, cu doar trei încărcări la Super Charger. De această dată pe lângă încărcările peste noapte la hotel și la gazdele noastre din Cortez, am apelat pe durata prânzului la încărcătorul unui restaurant din Tropic, Utah, constrânși de zăpada și gerul întâmpinat luni, 26 octombrie.
Am oferit toate aceste detalii despre locuri străine și îndepărtate, cu scopul de a adaugă pe lista mulțumirilor electromobiliștilor pe acei întreprinzători, care au instalat stații de încărcare la hoteluri, pensiuni și restaurante, făcând posibile călătorii în locuri izolate, dar foarte pitorești.
Fiindcă am beneficiat în ultimele trei saptamani, în repetate rânduri de încărcarea peste noapte, sau în timpul mesei, doresc să subliniez importanța promovării și răspândirii stațiilor de mai mică putere (mai accesibile ca preț), în locuri care să permită turismul cu mașini electrice.

My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.