Din ciclul „să facem cunoștință mașinii cu România” am făcut un nou drum spre București, în cele mai frumoase, dar dificile, condiții în care ar putea fi folosit un ID.4 în țară: la dus pe Transalpina, iar la întors pe Transfăgărășan.
Cluj – București pe Transalpina
Am plecat dimineața din Cluj cu gândul de a scăpa un pic de aglomerația din Aiud și Teiuș, dar nu a fost posibil, așa încât la ora 8.30 am ajuns la Sebeș unde am zis să facem o pauza de încărcare de 10 minute, asta pentru a nu aștepta prea mult la celelalte opriri.
Consumul până acolo a fost de 15,5 kwh/100 km. Urcarea spre Rânca a fost pe un drum foarte bun, mai ales că în urma cu vreo 20 de ani am avut ocazia să merg pe el când nu era nici un metru de asfalt, pe porțiunile montane. Consumul 20 kwh/100 km timp total 3,50 ore.
La coborâre, regenerarea și-a făcut treaba astfel încât am ajuns la drumul național cu un consum de 15,4 kWh/100 km, tot acest drum fiind făcut fără AC, deoarece am avut temperaturi de sub 18 grade.
La Pitești am făcut o oprire de 40 de minute pentru încărcare la Penny, iar autostrada am parcurs-o cu o medie de 115 km/h, aerul condiționat fiind pornit de la Novaci până la oprire.
După o plimbare la Ikea Băneasa, pentru încărcare la baterie și portbagaj, finalul zilei ne-a prins cu 531 km, 8,47 ore, 61 km/h viteza medie și 15,5 kwh/100 km, consumul.
București – Cluj pe Transfăgărășan
A doua zi am început cu o încărcare înceată pe Type 2, pentru a-i aduce aminte bateriei ce înseamna 100% SOC și așa am descoperit că raportările din EV notify, cu privire la procentul încărcării sunt diferite:
- 99,6% pe display,
- 95,6% în BMS,
Posibil pentru a proteja bateria de supraîncărcări? Trebuie să recunosc că mi-a fost frică să văd dacă cele două valori s-ar egaliza.
Am parcurs autostrada cu o medie de 125 km/h, apoi o încărcare rapidă de 10 minute la Penny, pentru a sta eu mai împăcat, înainte de urcarea spre Bâlea, pe drumul la fel de prost precum știam.
Dacă până la Pitești am avut consum de 20 kWh/100 km, după urcarea la Bâlea am ajuns cu 23,1 kWh/100km.
Am început coborârea spre Cârțișoara cu 48%, iar jos am avut bateria la 54%, iar consumul mediu scăzuse la 18,8 kWh/100 km.
De acolo am preferat drumul prin Agnita, Mediaș, Târnăveni, un drum bun pentru cei ce vor să vadă mai multe peisaje, decât cele bine-știute din zona autostrazii.
La o verificare cu EVnotify, am descoperit că la procente mai mici ale bateriei raportările sunt identice.
Am ajuns acasă, după o încărcare de 20 de minute la Târnăveni, 465 km în total, 8 ore, 58 km/h viteza medie, 16,6 kwh/100 km consumul.
Totalul celor două zile: 1001 km 17,06 ore de condus, 59 km/h viteză medie, 16,0 kWh/100 km consum mediu.
Concluzii
AC-ul a jucat un rol mare pe parcursul acestei frumoase călătorii de vară, probabil peste 1,0 kWh/100 km, comparând cu consumul din primăvară fără AC, 14,5 kWh/100 km, dar atunci traseul nu a inclus Transalpina și Transfăgărășanul.
ID.4 s-a descurcat bine, deși ușa de la portbagaj a dezvoltat un scârțâit enervant, pe drumurile de la Curtea de Argeș la Bâlea, unde unele porțiuni par a nu mai fi fost reparate de când a fost construit drumul.
Scârțâitul a fost rezolvat cu defiletarea opritoarelor de cauciuc de la hayon. La final am preferat traseul prin Rânca, deoarece a fost mai puțin aglomerat.
Nemulțumiri personale, ce nu țin de ID.4 sau electromobilitate:
- Atunci când conduc, înainte de a face o manevră, mă gândesc dacă afectez pe alții, lucru care se pare că nu funcționează la cei plecați la plimbare pe drumurile naționale. Nu mi se pare corect să mergi pe drum cu limită de 50 sau chiar 90 km/h cu doar 25 km/h, ca să te simți mai relaxat, dar fără să te intereseze de coloana de 20 de mașini din spatele tău, care nu pot depăși;
- Nu este ok să pui frână bruscă pentru a face poze cu urșii (am văzut trei ieșiți la cerșit pe marginea drumului);
- De asemenea, nu este o dovada de civilizație rutieră, să nu te intereseze unde parchezi mașina (de acord că nu sunt locuri de parcare mai ales la Vidraru, dar parcă toți ar vrea să facă poze fără să se dea jos din ea), sau să oprești în curbă, la izvor, ocupând o bandă întreagă.
Laurentiu,
Felicitari pentru excursie si multumiri pentru rezumat!
Intrebare: EVnotify e instalat de curand? Intreb pt ca din cate stiu in mod normal are nevoie de mai multe cicluri de incarcare/descarcare pentru a afisa si SOH. De ex, asa a fost cand am instalat AccuBattery pe smartphone.
Evnotify este aplicatie de Android care comunică prin OBD cu mașina, așa că nu face altceva decât să citească datele furnizate de mașină. Este instalat de vreo lună, dar din prima a citit datele care se văd în screenshot.