La sfârșitul lunii august am fost din nou în vacanță în Grecia. Cu toate că acest drum a devenit o normalitate în cazul nostru, aceasta fiind a cincea călătorie cu electrica pe meleagurile elene (a patra în Halkidiki cu Model 3), vreau totuși să prezint câteva informații despre întreaga experiență.
În alegerea cazării, ca de obicei, un aspect decisiv l-a avut disponibilitatea proprietății pentru încărcarea unui vehicul electric. Înainte de finalizarea rezervării, am purtat o discuție telefonică cu persoana de contact, care m-a asigurat de posibilitatea încărcării la locație. Astfel că destinația noastră a fost Elani, peninsula Kassandra, Halkidiki.
Am ales să parcurgem drumul spre Grecia pe timp de noapte, pentru a profita de prima zi de cazare.
Am efectuat două încărcări: una la o stație PPC Blue în România și una în rețeaua Fines, pe teritoriul Bulgariei. Cumulat, în cele două sesiuni am încărcat 74 kWh (71 kWh în bateria mașinii), timp petrecut la stații de 53 minute, înregistrând un cost de 106,64 lei. De menționat că încărcarea de la PPC Blue a fost gratuită.
Statistica drumului spre Grecia
Pe toată perioada sejurului am folosit mașina pentru a ajunge la diverse plaje, pe care ne-am propus să le vizităm.
În total am parcurs 157 km, un consum mediu de 14,1 kWh/100 km și o medie de viteză foarte mică, datorată afluxului foarte mare de turiști.
Statistica parcursului din Halkidiki, Grecia:
Așa cum am convenit, mi s-a permis încărcarea mașinii în parcarea proprietății (fără nici un cost suplimentar), folosind o priză normală de 13A, 220V.
Întoarcerea la Câmpina
Plecarea înapoi spre casă a fost într-o zi de sâmbătă, în jurul orei 11:00, cu 80% în baterie. De data aceasta am avut 3 opriri pentru încărcare, două în rețeaua Fines, pe teritoriul Bulgariei și una la ElDrive în România.
Cumulat, în cele trei sesiuni de încărcare am contorizat 107 kWh (100 kWh în bateria mașinii), timp petrecut la stații de 65 minute, înregistrând un cost de 229,72 lei.
Statistica drumului spre casă
Concluzii și statistici
La încheiere, am să menționez încă o dată:
- ușurința cu care se pot parcurge distanțe considerabile cu o Tesla Model 3, cu bateria de 60 kWh;
- eficiența remarcabilă, în condiții de drum mixt, drumuri naționale și autostradă, 4 adulți și portbagaj plin (13 kWh/100 km);
- ținuta de drum și siguranța Model 3 impecabilă, rezultând o experiență a condusului aproape de perfecțiune,
- Auto-pilotul exemplar pe toate sectoarele de drum din afara localităților, inclusiv autostrăzi, după părerea mea, indispensabil la drumurile lungi.
- Costul deplasării, extrem de mic: 336 lei pentru 2023 km.
Statistică generală vacanță Grecia
- km parcurși – 2023
- kWh consumați în Drive – 263
- kWh consumați în staționare – 24
- consum mediu – 13,0 kWh/100 km
- durată deplasare – 1680 minute
- viteza medie – 72,2 km/h
- temperatura medie a aerului – 26,5°C
- kWh încărcați – 238
- cost încărcări – 336,36 lei
- cost/100km – 16,6 lei.
Urmează o nouă călătorie și mai lungă cu Model 3, de data aceasta până în Elveția! Vă țin la curent!












