Bilanțul lunii aprilie și vești bune din universul Tesla

GIGAFACTORY TEXAS – 5000 MODEL Y PE SĂPTĂMÂNĂ

Recent, Tesla și-a atins ținta de 5.000 de Model Y produse pe săptămână la Gigafactory Texas, obiectiv inițial declarat pentru producția de volum la noua fabrică.

În martie, GigaFactory Berlin atinsese acest obiectiv, cu 5.000 de vehicule Model Y produse pe săptămână. GigaFactory Texas era puțin în urmă, producând aproximativ 4.000 Model Y pe săptămână la începutul lunii aprilie.

In prezent Model Y se asamblează în patru fabrici, pe trei continente, și a stabilit in luna martie o premieră electrizantă, devenind cea mai bine vândută mașină din lume indiferent de motorizare.

Informația a venit sub forma unei postări pe Twitter:

TESLA CONSTRUIEȘTE O RAFINĂRIE DE LITIU

La ”Battery Day” echipa Tesla a afirmat că rafinarea litiului este ”o presă de tipărit bani”. Cu toate acestea, interesul în SUA a fost minor, probabil și datorită dominației categorice a firmelor chineze în domeniu. Totul s-a schimbat odată cu noua lege, votată anul trecut cu chiu și vai, doar după ce a fost rebotezată IRA – Inflation Reduction Act, care în esență reprezintă cea mai mare schimbare de direcție a economiei SUA, de la combustibili fosili, spre energie verde și electrificare, din istoria Americii.

Una din numeroasele condiții pentru acordarea subvențiilor guvernamentale este proveniența materiilor prime din țări ”prietene” și fabricarea acumulatorilor în SUA. Ca urmare Tesla a decis să construiască o rafinărie de litiu în Texas, stabilind obiectivul ambițios de a produce suficient litiu pentru bateriile a peste 1 milion de vehicule electrice, până în 2025.

La fel cum s-a întâmplat cu GigaNevada, unde se produc acumulatori în colaborare cu Panasonic, acest pas extinde afacerea Tesla dincolo de producția de automobile. Rafinarea și procesarea litiului rămâne un aspect critic al îndeplinirii obiectivelor companiei, disponibilitate litiului rafinat fiind în prezent o barieră semnificativă în producția de vehicule electrice la o scară și mai largă. Noua rafinărie din Texas își propune să atenueze această constrângere.

Tesla se angajează să utilizeze materiale ecologice pentru procesul original (brevetat) de rafinare, renunțând la metodele convenționale. Noua tehnologie de rafinare va folosi reactivi mai puțin periculoși și va crea produse secundare utilizabile, făcând-o o operațiune mai curată și mai sigură. Tesla a dat asigurări că locuirea în apropierea rafinăriei nu va provoca efecte negative, deși unii susținători ai mediului deja au început să-și exprime îngrijorarea.

UPDATE SOFTWARE 2023.12

În ultimele săptămâni, majoritatea posesorilor de Tesla din România au primit cel mai recent update software (2023.12), urmat de trei actualizări menite să înlăture toate eventualele bug-uri care ar fi putut apărea (2023.12.1, 2023.12.1.1, și 2023.12.5).

Acestea sunt cele mai importante feature-uri primite în urma acestui update:

  • Funcția „Căutare” pentru acces mai rapid la comenzi și setări,
  • Puncte de Interes (afișarea de fotografii și recenzii la selectarea unui punct de interes sau SuperCharger),
  • Controale noi pe volan în timpul unui apel telefonic,
  • Noi funcții pentru butoanele de pe volan,
  • Sunet nou la schimbarea treptei de viteză,
  • Limbă nouă pentru comenzi vocale (engleza britanică),
  • Mărimea textului afișat pe tabletă

BILANȚUL LUNII APRILIE

Parcursul echipei reflectă modul individual de utilizare. De la excursii lungi în străinătate (Tesla Model 3 (EVA) – Călătorie la Istanbul), la participarea de la Timișoara pentru a sărbători Earth Day și cinci ani de la inițierea proiectului Electromobilitate, coechipierii mei au parcurs între 948 si 3381 km în aprilie.

La prima vedere, consumul este repartizat peste tot spectrul de valori, dar la o privire mai atentă Model 3 este în jumătatea consumurilor mai reduse (cu o singură excepție), în timp ce Model Y se afla în jumătate consumurilor mai ridicate, așa cum era de așteptat.

RAPORTĂRILE SĂPTĂMÂNALE ALE ECHIPEI TESLA

Odată cu creșterea numărului exemplare Tesla, ce participă la proiectul Electromobilitate, vom separa Model 3 și Model Y în două raportări individuale, nu doar în două grafice de consum.

Ovidiu – București (Model Y Performance)

Săptămâna trecută, MYP a parcurs 526 km, cu 89 kWh consumați și o medie de 16,9 kWh/100 km. De data asta au fost drumuri parcurse majoritar în afara orașului, fiind în concediu.

Am parcurs 408 km până la Bran și retur cu un consum mediu de 17,5 kWh/100 km conform tabletei mașinii, mers regulamentar +10 km/h, via A3. Am făcut o singură încărcare la ETU Păulești, la întoarcere unde este o benzinărie nouă, cu o statie de 180 kW de la Polyfazer.

Din TeslaMate avem următoarele date pentru săptămâna anterioară și respectiv vacanța la Bran:

Consum ușor mai ridicat, 18 kWh/100 km, viteza medie 50 km/h și cea mai caldă săptămână din acest an, cu 19,2 grade medie în timpul deplasărilor:

Iar pentru concediul din Bran, avem:

Consum mediu de 16,5 kWh/100 km la întoarcere, atingand 100% rated efficiency și 21 kWh/100 km la dus, iar media întregului traseu de 18,7 kWh/100 km. TeslaMate consideră că MYP are rated efficiency 16,5 kWh/100 km, deși în certificatul mașinii este 17,3 kWh/100 km, iar prima valoare aparține de fapt lui Y Long Range. Cu alte cuvinte, eficiența ar fi ceva mai mare la modelul meu, fiind Performance:

Mai sus, din TeslaMate, iar mai jos, din certificatul mașinii.

Cristian – Brașov (Model Y Performance)

Parcursul meu pentru săptămâna 1-7 mai a fost de 1149 km, cu un consum mediu de 16,7 kWh/100 km. Am fost și până la Arad în weekend, iar la întoarcere am ajuns la Sibiu cu 0% baterie, dar fără emoții datorită bufferului generos.

  • Încărcări acasă: 93 kWh (cost 74,5 lei)
  • Încărcări DC: 74,5 kWh (cost 73,4 lei și un cupon Kaufland)
  • Încărcări SuperCharger: 51,9 kWh (cost 0, utilizând 206 km de supercharging gratuit)
  • Consum mediu/100km: 16,7 kWh
  • Cost mediu/100km: 12,87 lei

Octavian – Sibiu (Model Y Long Range)

Săptămâna trecută am parcurs 450 km, am avut un consum mediu de 18,8 kWh/100 km și un cost al încărcărilor de 60 lei.

George – Sibiu (Model 3 Long Range)

Aceasta e statistica mea pentru săptămâna 1-7 mai:

Data citire km parcurși kWh consumați Consum mediu (kWh/100 km)
2023-05-07 461 71 15,4

Cost încărcări 0.

Alex – Săbăreni (Model 3 Standard Range)

Pentru săptămâna 1-7 Mai, am următoarele date pentru Tesla Model 3 SR+ 55 kWh:

  • Distanța parcursă – 167 km (Săbăreni – București)
  • Energie consumată în Drive – 25 kWh
  • Consum mediu – 14,8 kWh/100 km
  • Energie consumată în Idle – 3 kWh
  • Energie încărcată – 39 kWh (de la Soare – cost zero)
  • Energie consumată în timpul încărcării – 45 kWh

Cu ocazia temperaturilor în creștere, am luat decizia de a monta folii pe geamurile laterale și totodată am remontat și parasolarele.

Marius – Câmpina (Model 3 Standard Range)

SĂPTĂMÂNA 01-07  MAI  2023

  • km parcurși – 347
  • kWh consumați – 42
  • consum mediu – 12,1 kWh/100 km
  • durată deplasare – 346 minute
  • viteza medie – 60,2 km/h
  • temperatura medie a aerului – 13,2 grade Celsius
  • kWh încărcați – 47,5
  • cost încărcări – 0 lei

O singură încărcare, la Kaufland, gratuită, folosind cupon.
Drumuri la serviciu și Brașov în weekend. Temperaturile în creștere au favorizat consumul mediu, excelent pentru această perioadă a anului.

Am primit ultimul update de soft, 2023.12, urmat imediat de ultimul bug-fix, 2023.12.5.

INVITAȚIE LA CIUGUD

Sâmbătă, 13 mai 2023, la invitația Primăriei Ciugud, cu ocazia evenimentului CoBuild, echipa proiectului Electromobilitate și invitații lor, vor expune o gamă largă de modele electrice și vor răspunde întrebărilor publicului interesat de avantajele utilizării unui vehicul electric în România.

Pe noi ne veți găsi plini de energie, în parcarea rezervată la intrarea în spațiul expozițional (marcat cu roșu în schița atașată) între 10 și 18.

Electromobiliști din toată țara sunt bineveniți la eveniment, fără taxă de participare sau nevoia de afiliere la o asociație de profil. De cinci ani răspundem întrebărilor și publicăm experiențe acumulate în peste 2 milioane de km parcurși 100% cu energie electrică de echipa noastră!

CoBuild este principalul eveniment anual din Europa Centrală și de Est dedicat sectorului utilajelor și tehnologiilor pentru construcții. Scopul evenimentului este de a aduce împreună jucatorii pieței de construcții din Europa Centrală și de Est.

CoBuild este organizat într-un format tip festival, în care participanții (atât expozanți, cât și vizitatori), vor putea discuta, vor putea testa utilajele în zona special dedicată testelor, vor putea savura preparatele delicioase gătite pe loc în food-truck-urile amplasate în zona dedicată, vor putea veni împreună cu copiii, pentru care vor fi pregătite surprize și o zonă special amenajată.

Veniți să ne cunoaștem la CoBuild-Ciugud!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.