Astăzi, 19 mai 2022, s-au deschis și s-au închis înscrierile pentru noul Cadillac Lyriq model 2023.
Bineînțeles că atunci când planurile de producție subestimează cererea, înscrierile se încheie în câteva ore (sau minute), spre bucuria dealerilor, care vor începe cât de curând licitațiile, care adaugă zeci de mii de USD la prețul recomandat de producător.
Nu este ceva nou. La fel s-a întâmplat cu Ford 150 Lightning și rivalul 100% electric produs de Chevrolet. Înscrierile sunt închise pentru ambele pickup-uri electrice și dealerii adaugă zeci de mii la MSRP (prețul recomandat).
Nici Audi, BMW sau Mercedes nu stau mai bine cu livrările în SUA, așa că joaca de-a electrificarea continuă.
În august 2020 cand a avut loc show-ul de prezentare a noului Lyriq, era poate de înțeles ca specificațiile tehnice nu erau definitivate (Cadillac Lyriq – câteva gânduri după lansare), dar în prezent, când comenzile acoperă întreaga producție din 2023, este ceva mai dificil de acceptat câte informații lipsesc, pentru a putea caracteriza noul model produs de brandul premium al grupului GM.

Cu dimensiuni exterioare ce-l poziționează între BMW iX și Mercedes EQS SUV, Lyriq se livrează începând din toamnă în varianta rwd (tracțiune spate), urmând ca anul viitor să ajungă primele modele awd (tracțiune integrală) la clienți.
Pe măsură ce specificațiile vor fi publicate, vom reveni la subiect, până când vom avea ocazia primului test drive.






My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.