După o privire de ansamblu la parcursul și consumul mediu din luna martie, așa cum a fost comunicat de colegii din echipa proiectului Electromobilitate, a sosit momentul să ne concentrăm atenția pe costurile cu încărcarea, acolo unde avantajele deplasărilor electrice devin evidente.
Gaura din buzunarul fiecăruia nu poate fi contestată, discutată și dezbătută. Nu face parte dintr-una, sau chiar mai multe conspirații mondiale și nu poate fi ignorată, așa cum se întâmplă cu impactul emisiilor din transport asupra mediului.
In plus, poate fi calculată mult mai simplu, până și de cei ce se zbârlesc continuu la subvențiile acordate pentru punerea pe picioare a mobilității electrice, dar pe care nu-i afectează sumele de zeci de ori mai mari, ce continuă sa fie pompate în industria petrolului, după mai bine de 100 ani.
In același context, este cu mult mai simplu de analizat gaura din buzunarul fiecăruia după ce am parcurs 100 km, față de cea generată finanțelor publice, ce susțin sistemul de sănătate, pentru cazurile suplimentare de îmbolnăviri provocate de emisiile poluante. Să mai vorbim de pierderile de vieți omenești, de distrugerea mediului, de riscul încălzirii globale?
Aplic principiul KISS (keep it simple stupid) și mă opresc din bombăneală, lăsând cifrele să vorbească, ca să nu zic să ”strige”.
Costuri cu încărcarea și alimentarea – luna martie
Luna aprilie a început furtunos în echipa noastră, primele înlocuiri de mașini fiind semnalate în aceeași zi (4 aprilie) de Marcel (Spring, Deva) și Mihai (Spring, Fălticeni). Vor urma și alte noutăți, cât de curând, ceea ce va transforma semnificativ compoziția echipei și bilanțul din aprilie.
În plus, mai mulți colegi au încheiat ciclul primelor 12 luni de colaborare convenite și își vor lua (cu bucurie) rămas bun de la raportările săptămânale. Înainte de despărțire, vom arunca o privire de ansamblu la primul trimestru.
Din relatările lunii martie, vă amintiți probabil că Tibi (B) și Tudor (TM) au călătorit cu Niro, respectiv IONIQ 5, cu lăzi de schiuri pe acoperiș în Austria și Italia. Rezistența aerodinamică mai mare, încărcarea cu patru persoane și bagaje, dar mai ales prețurile mai ridicate din străinătate i-a plasat în categoria celor mai mari costuri cu încărcarea în luna martie.
Tot în zona ”mai puțin dorită” din vârful clasamentului de costuri este Volvo XC40, pe care Dan (B) îl conduce cu elanul caracteristic primului an cu orice automobil electric, savurând accelerația instantanee disponibilă de la aproape orice viteză.
Regăsim, ca în fiecare lună, în vârful piramidei costurilor Outlanderul PHEV și Dacia Sandero dCi, cele două automobile de referință BEV vs. ICE, utilizate de Octavian la Sibiu și Mihai la Fălticeni pentru drumurile zilnice.
Întâmplarea, sau poate evidența costurilor disproporționat de mari față de experiența proprie cu electricele (amândoi Dacia Spring), face ca luna martie să fie probabil ultima când vom beneficia de valorile comparative pentru costurile cu alimentarea celor două modele foarte îndrăgite. Mihai a înlocuit Sandero cu un model 100% electric, iar Octavian este pe cale să facă același pas.
Probabil cel mai neașteptat aspect al bilanțului pentru luna martie a fost creșterea numărului colegilor care au comunicat costuri ZERO cu încărcarea. In contextul discuțiilor continue și foarte zgomotoase online, despre reducerea numărului de stații gratuite, colegii noștri au beneficiat de încărcare la locul de muncă, de energia electrică produsă cu propriile panouri solare și de cele câteva oportunități fără costuri directe oferite de unele primarii, centre comerciale și locuri de cazare.
In total, 17% din parcursul lunii martie (13.023 din totalul de 73.400 km) se încadrează în categoriile de mai sus.
Înainte de ”drum bun Outlander”
După 22 luni de colaborare la proiect, înainte de a ne desparți de Outlander-ul lui Octavian, să mai privim o dată la cheltuielile cu benzina și cele cu energia electrică comunicate de colegul nostru din Sibiu.
Pe lângă saltul brusc al costului cu benzina din septembrie 2022, este ușor de văzut că în lunile când a utilizat mai multă energie electrică, cheltuielile totale de deplasare au scăzut. Cu alte cuvinte, orice kilometru parcurs electric a ajutat la diminuarea costurilor în cazul lui Octavian, care încarcă zilnic acasă.
Bilanț trimestrul I – 2023
Începând cu cheltuielile pentru încărcare, care sunt dependente de sursele utilizate în mai mare măsură decât de consumul realizat, bilanțul primului trimestru indică un parcurs ridicat, peste 200.000 km.
Dacă subiectul a fost de interes, urmăriți analiza în detaliu a parcursului, consumului și costurilor de încărcare în bilanțul fiecărei echipe din cadrul proiectului Electromobilitate. Ne-am bucura să auzim la rubrica de comentarii, în media socială sau pe adresa office@electromobilitate.com experiențele voastre cu costurile BEV vs. ICE.
My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.