Cu mașina electrică în Grecia, episodul 1: Timișoara – Thassos

Iată că a venit și momentul în care eu vă povestesc despre cum a fost drumul nostru până în Grecia cu Zoey, mașina noastră electrică.

Întreaga poveste se va întinde pe două sau trei episoade. Primul episod pentru drumul de dus, al doilea pentru drumul de întoarcere și, posibil, al treilea despre viața pe insulă cu mașina electrică. Să începem!

Filmul aventurii

Prima zi, Timisoara – Niš

Ne-am planificat în așa fel drumul spre Thassos încât să plecăm imediat după terminarea serviciului, în ziua de 22 iulie, și să oprim la Niš, în Serbia, pentru odihnă.

Așadar am plecat la ora 18 din Timișoara, am ieșit din țară pe la Moravița, și la ora 21, după trei ore de mers și 200 km parcurși, am ajuns prima încărcare, o stație din rețeaua charge&GO din incinta unei benzinării Gazprom.

Gazprom Velika Plana

Stația se află chiar pe autostradă, și pe lângă benzinărie mai există în acel spațiu de servicii și un McDonalds dar și un restaurant.

Am pierdut puțină vreme acolo încercând să pornesc încărcarea folosind aplicația Carge, însă n-am reușit și, până la urmă, am apelat la pagina celor de la charge&GO.

Încărcarea se face simplu: alegi stația, introduci cardul, pornești încărcarea. Totul dintr-un browser, fără a instala vreo aplicație.

Am încărcat acolo timp de 38 de minute de la 46% la 86% și am plecat mai departe. A costat 40 lei.

Am ajuns la cazare cu 21% după ce am mers pe autostradă cu 115-120 km/h pentru încă 147 km. Acolo, la cazare, am încărcat la o stație de 22 kW peste noapte. Încărcarea e gratuită pentru clienții hotelului.

Găsiți stația aici, însă din păcate cazarea nu o pot recomanda. Chiar dacă personalul a fost foarte prietenos și amabil, curățenia lasă de dorit.

Incarcare Zoey la Hotel in Nis

A doua zi: Nis – Thassos

A doua zi, cu bateria plină, am pornit spre Thassos via Bulgaria. Ajunși în vama Serbia – Bulgaria am fost întâmpinați de o coadă imensă. Am stat acolo vreo 2h, timp în care am mai văzut un cuplu cu o Tesla.

Prima încărcare în Bulgaria a fost la o stație ElDrive în parcarea unei benzinării care, avea și ea, un McDonalds inclus.

Am stat acolo 44 de minute (de la 31% la 82%) și am plecat mai departe. Ne-a costat aproape 35 lei încărcarea.

Pe autostradă prin Bulgaria am mers cu 115-120 km/h și ultima încărcare am făcut-o chiar lângă granița cu Grecia, la Kulata, tot într-o benzinărie pe autostradă.

Am stat acolo 38 de minute, de la 41% la 81%, și ne-a costat tot vreo 35 lei.

Am ajuns în Thassos seara, pe la ora 21, cu vreo 17%, fără probleme și fără griji.

Zoey pe Ferry

Sumarul și concluzia călătoriei, până aici

Pentru că am împărțit drumul în două zile, nici n-am simțit efortul. Pauzele de încărcare au fost bine-venite și mai degrabă aveam noi nevoie de ele decât mașina în acel moment.

În prima zi am încărcat 38 de minute și am parcurs 351 km. Puteam să stăm și mai puțin la încărcat, dar am vrut să avem rezervă și am și mâncat ceva între timp.

În a doua zi am încărcat în total o oră și 22 de minute și am parcurs 564 km.

În total, drumul Timișoara – Pefkari (Thassos) a avut 915 km și ne-a costat în jur de 110 lei.

La întoarcere s-au adunat toate relele, așa că drumul n-a mai fost atât de distractiv, însă despre asta în episodul următor. 😀

Consumul de pe bord… deși, după cum bine știți, nu prea am încredere în el.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.