Marcel, Octavian și Mihai, participanți benevoli la proiectul Electromobilitate, oferă informații privind consumul, costurile, peripețiile, dar și sfaturi utile pentru utilizatorii de Spring.
În luna decembrie, pe o vreme nesperat de caldă și atipică, consumul mediu arată în felul următor:
- Marcel (Deva) – 14.97 kWh/100 km
- Octavian (Sibiu) – 17.2 kWh/100 km
- Mihai (Fălticeni) – 16.5 kWh/100 km

Așa cum se observă și în sinteza lunară a proiectului Electromobilitate, Spring-urile din fosta Grupa Mică se așază bine și în media lunară a consumului, dar se așază confortabil și pe șosea, asemenea șoferilor acestora, în pofida vocilor critice privind confortul și stabilității pe șosea.
Variația săptămânală a consumului în ultimele 12 luni
În dialog cu proprietarii
Marcel – Deva
Dacia Spring de Deva vă urează An Nou cu sănătate, bucurii și multe împliniri, că de stații libere aveți voi grijă să prindeți!
Total săptămâna 26 decembrie 2022 – 01 ianuarie 2023
- kilometri la bord pe 1 ianuarie 2023: 63.805;
- kilometri parcurși: 569;
- consum mediu: 15,4 kWh/100km;
- costuri: 0 lei (am consumat toate cupoanele Kaufland, am prins priza liberă de la Tesla și am primit 21 kWh de la un prieten pe Enel x way).
Total luna decembrie 2022:
- distanța: 3.820 km
- consum total: 628,28 kWh
- cost: 643,17 lei
- consum mediu: 14,97 kWh
- cost lei/km: 0,1684 lei
- cost mediu lei/100km: 16,84 lei
Octavian – Sibiu
Spring-ul de Sibiu al lui Octavian a relatat în articolul de mai jos că a parcat mașina în săptămâna 52 și ne prezintă datele foarte atent colectate, prelucrate și prezentate în tabelul atașat. Este limpede pentru oricine dorește să-și facă o părere despre combinația distanță / consum / viteză medie / cost cu care trebuie să se obișnuiască la deținerea mașinii electrice.

Mihai – Fălticeni
Săptămâna 26 decembrie 2022 – 01 ianuarie 2023 (74% SoC)
Distanța parcursă: 190 km (25% prin orașul fără stații publice de încărcare, 75% extra-urban)
Viteza medie: 43.3 km/h
Consum mediu: 14.8 kWh/100 km
Cost încărcări: 0 lei.
Număr încărcări: 2 încărcări, din care 1 la Electromagnetica Suceava (13.08 kWh), 1 set de multe reprize de acasă de la soare (21 kWh), în intervalul 10-14.
Energie încărcată: 34.08 kWh.

Total luna decembrie:
Distanța parcursă: 1082 km
Total consum: 185.76 kWh (109 kWh la stații publice Electromagnetica Suceava, Lespezi, e-on Drive Moldova Mall și 76.76 kWh de la soare)
Viteză medie ponderată: 38.82 km/h
Consum mediu ponderat afișat pe bord: 16.55 kWh/100 km
Consum real (Energie încărcată / distanța parcursă): 17.17 kWh/100 km
Cost total: 52 lei (doar felia galbenă)
Cost mediu 1082 km/52 lei = 4.8 lei/100 km (cu mulțumiri Primăriei Suceava care încă mai permite încărcarea gratuită la stațiile Electromagnetica).
Mai amintesc proporția energie încărcată solar/energia încărcată la stațiile publice (încă gratuite)/energia încărcată la stații cu plată, care arată cam așa:
- din cei 145 kWh debitați de panourile fotovoltaice, peste 50% s-au dus către încărcătorul mașinii electrice. Deși mașina trăgea cu 2.0 kWh, pe cititorul de energie montat pe priza 230V, se consumau ~2.2 kWh. Considerăm o pierdere de aproximativ ~10%.


În paralel, cu 1.5 dCi Sandero, pentru un plin de 1000 km am alimentat 44 litri Diesel și a costat 359.48 lei. Revizia de 160.000 km (revizie obișnuită 20.000 km, filtre, ulei, distribuție, pompă de apă, bujie incandescentă arsă) a costat, atenție, 3428 lei!!
Așadar, considerăm Spring-ul o mașină care ține cu… ”casa verde”! Să te urci în mașină și să simți că circuli cu energie de la ”Soare”. Este o opțiune a noastră, pentru care am investit într-un viitor cât mai verde posibil.
Îmi plac mașinile, trenurile, sunt pasionat de industria transporturilor, în general și de industria feroviară, în particular, călătoresc de-a lungul și de-a latul României, Europei, experimentând provocările mașinilor electrice, care mi-au demonstrat că oferă o lume mai bună, mai curată și liniștită pentru urmașii noștri! Hai la drum cu mașina electrică!