Dacia Spring, după 93.000 km cu Hyundai Kona Electric

În mai toate articolele despre Dacia Spring pe care le-am citit, în multe din clipurile de prezentare pe Youtube, mașina asta este mereu prezentată ca un prim pas adevărat în direcția electromobilității. Lucrul acesta este cât se poate de adevărat. Mulți dintre posesorii de azi și din lunile următoare ai unui Spring nou nouț vor fi subiecții celei mai importante schimbări în comportamentul automobilistic, acela de a-și forma rutina necesară utilizării unei mașini pur electrice.

Orice schimbare implică mai mult sau mai puțină neîncredere, dar, în ceea ce mă privește, lucrurile stau complet diferit.

Niciodată până acum nu am avut două mașini în familie. Luna trecută, totuși, am adăugat la „parcul auto” propriu o Dacia Spring.

Cum am ajuns la această decizie? De mai bine de o jumătate de an am fost electrizat de ideea de a-mi înlocui Kona cu un Ioniq 5. Dincolo de alte avantaje, puterea sporită de încărcare, accelerată prin adoptarea unei tehnologii de 800V, este principalul motiv pentru care gândul schimbului nu mi-a dat pace. Ce m-a oprit de fiecare dată au fost micile „complicații” care ar fi dăunat bunelor relații, înțelegerii și armoniei de cuplu. Mai exact, nu mi-ar mai fi rămas bani pentru divorț.

Confortul la stația de încărcare nu suplinește nici pe departe un zâmbet și o ciorbă caldă, dar de un upgrade tot aveam nevoie, așa că prin aprilie, când am avut posibilitatea de a lansa comanda pentru Dacia Spring, am decis să pun totuși, caii în fața căruței și m-am înscris și eu.

Spre deosebire de cele 16 luni în care am oftat pentru Kona, așteptarea nu a fost grea. Pe la sfârșitul lunii octombrie, mașina a ajuns la dealer, termenul de livrare promis (a 42-a săptămână) fiind onorat. Ce e ciudat la achiziționarea unei electrice e că respectarea termenului este pentru viitorul posesor un motiv de bucurie, deși, la urma urmei, e un act de o profundă normalitate.

Jumătatea familiei mele care de obicei tratează mai puțin subiectiv realitatea obiectivă a fost de la început mânată de un entuziasm tineresc, aproape adolescentin. Da, e și ăsta un efect al tranziției către electromobilitate, unul mai puțin analizat și raportat de către noii posesori de mașini electrice.

În așteptarea momentului în care a doua mașină electrică din familie va fi însoțită și de al doilea permis de conducere, conduc zi de zi Dacia Spring cale de vreo 25km. Soția lucrează la vreo 6km de domiciliu și pentru astfel de curse Spring-ul este ideal.

Până acum am condus-o abia vreo 500km, dar e suficient, zic eu, pentru a-mi sedimenta niște păreri despre ce este și ce nu este Dacia Spring.

Întâi, Spring poate nu este mașina visurilor. Nimic flamboaiant. Cu toate astea, este alegerea perfectă pentru orice înseamnă viața de zi cu zi, dar nu numai într-un mare oraș, ci și pentru localități mai mici. Este soluția optimă pentru navetă pe distanțe mici și medii, este mașina care merge perfect cu o șaorma cu de toate la oraș, este măgărușul care trage droaga cu melemeți și topotami la târgul de săptămână. Nimic „Uau!” în astea, nu? Nimic extraordinar în valoarea aia practică, niciun motiv să zâmbești dimineața, când uiți să te bucuri că ai putut-o încălzi cu ajutorul aplicației, pentru că gândul rămâne fie la toanele șefului, fie la următorul weekend prelungit, când o să evadezi din cotidian la volanul unui SUV pe cinste, veșnic însetat și vrednic afumător.

Consumul nu e nici el foarte mic. Iarna mușcă din autonomia oricărei mașini, iar Spring-ul nu e o excepție. Cei peste 300km estimați oficial în ceea ce se numește circuit urban WLTP sunt mai puțin de 200 în cel suburban, la minus trei grade Celsius și cu căldura la „trei litre”. Am încărcat-o numai la priza Schuko, și trebuie să recunosc că nu are pretenții, curentul produs de panourile fotovoltaice părându-i la fel de gustos precum cel luat din rețea. Oricât de multă cafea beau, mereu caut dimineața padelele Konei în spatele volanului. Frânarea regenerativă nu are nici ea cum să fie prea generoasă, dar nici calitatea șoselei din „extraurban” nu mă lasă să mă gândesc la asta ca la un mare minus. Am probat limitatorul de viteză, dar Direcția Județeană de Drumuri a Județului Dolj face o treabă mult mai bună. Am probat câteva minute chiar și Android Auto și am văzut că merge. Atât.

Voucherul de 500 de lei și încă 175 de lei din buzunar s-au tradus într-un set nou de cauciucuri de iarnă, iar o trecere pe la Dedeman mi-a adus o tăviță de porbagaj cu dimensiuni corecte și un set de covorașe la un preț ce l-ar face fericit chiar și pe Hagi Tudose.

Vorbind despre preț ne apropiem de adevărata calitate a acestei mașini: accesibilitatea! Cu siguranță că nu aș fi plătit 18500 euro pentru această mașină. Sunt de acord că prețul este piperat, dar nu atât de mult pe cât am citit în unele comentarii. Calculând cât reprezintă taxele vamale, TVA și punând la socoteală costul deloc neglijabil al transportului, înțeleg de ce marja de profit nu mai e atât cât presupun unii răuvoitori și/sau neinformați.

Și apoi, unde mai găsești o mașină NOUĂ care costă aproximativ 8000 de euro, cu aer condiționat, chiar și manual, cu ESP, cu EBD, cu limitator de viteză, cu cameră pentru mersul înapoi, cu aplicație pentru Android și IOS prin care poți porni încălzirea sau încărcarea?

Da, Dacia Spring nu e pentru mers la mare, dar asta nu o face mai puțin importantă zi de zi pentru familia mea.