De ce am ales VW e-Up?


Totul a început acum aproximativ 3 ani, atunci când am decis să renunț la a mai conduce o mașină pe carburant. Aveam un Logan cu care făcusem 80.000 km în cei 10 ani de când îl aveam. Deja în ultimele luni refuzam să îl mai conduc, doar din dorința de a nu mai ridica noxe în aerul pe care cu toții îl respiram!

Am simțit că am ajuns la nivelul de conștiință necesar să-mi deschidă ochii să văd că mobilitatea electrică este calea pentru mine de aici încolo.

Primul pas a fost să vând Loganul, ceea ce am și făcut în careva săptămâni. Și astfel, am rămas fără mașină, promițându-mi că dacă va fi să mai dețin vreo mașină, aceasta va fi doar electrică. Când i-am povestit soției, mi-a zis că sunt nebun.

  • Pe cine naiba am văzut eu cu o mașină electrică?
  • Cât costă o mașină electrică?
  • Unde încarc eu o astfel de mașină și cât pot să merg cu ea?

Întrebări perfect valabile.

Într-adevăr acum 3 ani, nu prea aveam cu ce ne lăuda. Puteai lua doar Zoe, Leaf și I3, însă pentru mine știam că va fi un drum lung, pe parcursul căruia va trebui sa fiu răbdător, chibzuit cu finanțele și să las timpul să le rezolve pe toate. Eram abonat la o grămadă de pagini pe youtube, (Buhnici, fullycharged, ev man, ev opinion, samd), încercam să urmăresc orice material, cu scopul de a afla cât mai multe amănunte.

Am realizat că lucrurile vor evolua, oamenii se vor orienta ușor-ușor către electromobilitate și astfel vor apărea din ce în ce mai multe modele electrice. Eram totuși conștient că mai mult de 15.000 euro nu-mi pot permite să dau pe o mașină.

Citigo, e-Up sau Mii?

Spre sfârșitul anului trecut am văzut pentru prima oară articole despre tripleta citigo- e-up – mii, o mașină compactă, de oraș, pachet de baterii de 32 kWh și cu un preț începând de la 20.000 euro fără vouchere. Mi-am zis, asta trebuie sa fie, nici nu-mi trebuie mai mult!

O astfel de mașină se pretează foarte bine la stilul nostru de viață. Suntem doar noi doi, eu și soția, nu avem nevoie de spațiu mare pe bancheta din spate și ne putem descurca cu un portbagaj minuscul.

A sosit momentul să-i arat soției mașina pe care am pus ochii. Pe internet, bineînțeles. La prima vedere, nu a fost încântată, a zis că e prea mica, că nu o să încăpem nici noi, nici bagajele în ea. I-am spus să aibă încredere în ceea ce fac, că va fi bine. 

La începutul acestui an, au apărut informațiile legate de stratul comenzilor și respectiv a termenelor de livrare. Inițial, voiam să iau Skoda Citigo, pentru că, deși era identică cu celelalte doua, era cea mai ieftină. Dar nu am avut noroc, pentru că cele câteva sute de bucăți livrate în Romania în 2020, s-au epuizat instantaneu. Așa că a trebuit să-mi îndrept atenția spre VW e-Up. Seat Mii nu era o opțiune pentru că nici atunci nu se știa când va intra în producție.

Primele discuții cu dealerul și comanda

Am sunat la dealer, am cerut informații despre noul e-Up, asta era pe la jumătatea lui februarie… mi-au spus că încă nu sosise nici un exemplar în showroom, dar că îl vor primi foarte curând. Am lăsat numărul de telefon și i-am rugat sa mă contacteze când vine primul exemplar. 

Din momentul acela, am început sa devorez toate articolele și clipurile legate de e-Up. Simțeam cum, în fiecare zi, ma îndrăgosteam de el și îl vroiam din ce în ce mai mult!

În sfârșit, a venit momentul și am fost sunat de dealer, spunându-mi că a venit primul e-Up în showroom.

Era la vreo două săptămâni după primul meu apel. M-am dus imediat să-l vad.

A fost dragoste la prima vedere. Mi-am zis, asta va fi mașina mea! După ce am admirat-o câteva minute, am intrat în sediu și fără a mai sta pe gânduri, am semnat contractul, am plătit 10% avans pentru a da drumul la comandă.

Puteam lua mașina din showroom dacă voiam, însă aceea era full option, costa aproximativ 26.000 euro, fără subvenții. Am zis pas, mai bine aștept 12-13 săptămâni, dar iau mașina pe care o vreau, în configurația care mă avantajează. 

Livrarea

La putin timp după comandă, a început pandemia, cu starea de urgență! La muncă nu am mai fost 45 zile, astfel că am stat în casă și am tot urmărit articole, încercând să aflu tot despre noua mea minune, mașina care îmi va schimba toate orizonturile!

Timpul a trecut greu și într-adevăr au fost 13 săptămâni. Dar au trecut și ele și într-un final, am fost sunat că a venit buburuza!

Au fost niște momente maxime de fericire. M-am bucurat ca un copil când am văzut-o! Cred că este cea mai mare realizare auto a mea în cei 40 ani de viață! Sunt extrem de mândru de decizia pe care am făcut-o!  

Sunt atâtea lucruri de spus, atâtea sentimente de satisfacție de descris, dar cred ca mi-ar lua o zi întreaga să le povestesc.

7 Responses

  1. Dimofte Radu spune:

    Da, un foarte bun exemplu de urmat de cat mai multi posesori de masini clasice…!

  2. Florin Mihai spune:

    Salut,astept si eu un e up in 4 sapt,masina ta este cu jante pe 14?,a mea vine cu Jante pe 14 ,nu imi dau seama cu arata masina cu jante pe 14 ,am dat avans la masina fara sa o vad in showroom.
    Multumesc , sa va bucurati de ea.

  3. Andrei spune:

    Salut, aștept și eu buburuza mea. Mi-au spus că vine undeva la mijlocul lunii decembrie.
    Foarte greu m-am decis dacă să iau e-up sau nu. Motivele erau că e mică și totuși ziceam că 250 km range e puțin.
    Cumnatul meu pentru a mă convinge să-mi iau e-up , mi-a dat mașina lui să fac test drive 2 zile și atunci m-am decis. Abia o aștept și nu-mi pare rău de alegerea care am făcut-o.
    Recomand celor care încă nu sunt deciși să facă pur și simplu un test drive.

  4. Marius Toma spune:

    Felicitări pentru decizia de a conduce o mașină electrică! Sunt absolut sigur că ai luat decizia potrivită! Bine ai venit în minunata lume a electromobilității!

  5. mihai florin spune:

    maine ma duc sa ridic masina ,aveam in cap o multime de intrebari pt dealer dar acum de emotii am uitat tot .
    este aceeasi culoare ca ta

  6. Marius Toma spune:

    Salut, Florin! Dacă ai întrebări și te pot ajuta, o fac cu cea mai mare plăcere! Mă poți suna la 0723.540.574. Aici, pe electromobilitate, poți găsi o multitudine de articole care îți stau la dispoziție!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.