De la Nea Mărin, la Amélie cu Hyundai Ioniq 6

Bun! Deci lucrurile stau cam așa: Vineri plec pe fugă la Roma din minunatul, aș spune… sadovenianul târg de provincie cunoscut (doar unora) sub numele de Băilești.

Ardea… totul! Situația cerea să duc urgent acolo unele-altele, conștient că, pe șosea, cupola de căldură este, de fapt, o sferă!

Plec seara, ca orice om care folosește scaunul la cap pentru a mai scăpa de caniculă. Ajung seara, în ziua următoare. Plec înapoi după prânz și ajung (iar) seara târziu, luni.

Ca orice oltean, gena laudei de sine „lucrează” pe foarte știutele ei căi, așa că mă hotărăsc să povestesc cui vrea să citească despre cum am devenit noul Mad Max, pe drumuri ceva mai verzi, dar la fel de fierbinți. Am niște date, am niște poze… Ce poate fi mai simplu?

A ieșit ceva… jenant!

Nu sunt în stare, dar pot demonstra cu imagini cum încărcarea mașinii electrice în oricare țară prin care am fost în ultimii ani e pistol cu apă față de sarcina infinit mai complicată a scrierii de către AI a unui articol care să fie pe placul meu.

M-aș încumeta la orice discuție, fie ea și una mai lungă ori mai… anapoda, cu cei neîncrezători în domeniul electromobilității, dar e imposibil să solicit unui AI să ia în calcul toate obiecțiunile mele. Așa că îmi asum a fi a cinzeci și una Danaidă, blestemat asemenea lor să umplu butoiul fără fund din mințile unora și altora cu argumente care să le arate că o călătorie lungă cu o mașină electrică este doar pentru cei care nu își permit o minte odihnită.

Plecat de acasă cu 80%. Încărcare la IHunt, la una dintre stațiile de lângă Giarmata, apoi așa… frugal, Ionity, lângă Kecskemet și apoi Kajaszo. Pe urmă… Austria, țara rețelei mele favorite, Smatrics, unde prețul mi-e (încă) socotit pe minut, exact ca acum 6 ani, când alergam cu a mea neuitată și neobosită Kona.

Strategiile de încărcare sunt diferite de la o țară la alta. Puterea stațiilor, politica prețurilor, distanța acestora față de autostradă și modelul de plată pentru utilizarea drumurilor rapide sunt colțurile unui patrulater care se schimbă imediat ce ai trecut o frontieră. Nu poți compara România cu Italia, pentru că, deși prețul de încărcare este ridicat, cu un maaare plus (de fapt minus prin buzunare) pentru FreetoX-ul italian, în România poți încărca utilizând ori o aplicație dedicată, ori prin roaming.

Da, dar la sora noastră de gintă latină, rețeaua e a administratorului autostrăzilor, iar încărcarea se face numai cu cardul sau prin terți, ceea ce urcă prețul pe niște culmi ce îi fac pe cei de pe aici (OMV-Petrom sau MOL) să pălească de invidie. Recomand pentru încărcarea de la „prețioasa” Autostrade per Italia Electroverse. E fantastic cardul lor, iar aplicația face din ABRP un fel de anunț la mica publicitate.

Ergo, Strada Statale, oricare ar fi ea, mai cu gropițe, mai ocupată cu lucrul, dar gratuită și „devreme acasă”, este mană cerească și pentru eloctromobiliști, și pentru adepții fosililor. Combustibililor, zic.

Vorbind despre ultra fast charging la preț redus, Italia de dincolo de barierele autostrăzilor e sinonimă cu Electra, dacă nu luăm în calcul Ionity, ubicuu de partea cealaltă a cortinei pe care au așternut-o de-a lungul granițelor vestice ale Rusiei, Belarusului, Ucrainei, României, Serbiei și Muntenegrului. Cei doi, împreună cu Atlante și Fastned, sunt cei patru mari din domeniul încărcării electrice, Charge League, un fel „Star Alliance”, dar mult mai… terestru.

Mari, mari, dar nu sunt, totuși, două secole mai târziu, într-un nou marș napoleonian prin Europa! Au și ei destule dureri de de cap, declanșate de lupi tineri, precum EnBW (și a sa subsidiară Smatrics din Austria). În termeni istorici, EnBW/Smatrics a spart frontul italian mai ceva ca după dezastrul de la Caporeto, și avansează în Tirolul de Sud, trecând de magicul pas Brenner, dar și în Veneto, foarte aproape de Veneția, la Sevegliano și Portogruaro, având și un hub de 8 x 400KW tocmai la vest de Bergamo, redefinind moda (cel puțin pe cea a încărcării electrice) la doi pași de Milano.

Alții, dar din altă zonă, sunt Aral Plus, Shell Recharge, Eni Plenitude, OMV eMotion și mulți ca ei, fii nelegitimi ai electromobilității, ținuți de călcâi când au fost botezați în petrol și trimiși apoi fuga-fuguța la gară, ca să nu piardă trenul mobilității electrice! Sau, dacă privim costurile și alte piedici, măcar să nu îl lase să plece!

Atlante e italianul care „vuo fa l-americano”, cu haine scumpe, pantofi lustruiți, dar care are nevoie de „la borse a di mammà”. Îmi amintește de „il ragazzo” din „Nea Mărin Miliardar”, care vrea să o farmece pe Vasilica Tastaman cu a sa macchineta.

Scump, foarte scump…! Dar nici dincolo (FreetoX) nu e mai ieftin.

Electra e o franțuzoaică simpatică, dar greu… abordabilă. Un fel de Amelie, care pare la început nițel țicnită, destul de greu de găsit prin cartier. De Electra (Iartă-mă, Sofocle!) te îndrăgostești rapid atunci când îți oferă reducere de 50% de la un prieten care se dovedește destul de rapid a-ți fi propria soție.

Fastned e.. din altă clasă. E Olandezul Zburător de pe uscat, colorat în galben cu cafeniu, blond, dar ars de soare, liberal de la depărtare, dar cu salariul impozitat progresiv. Păcat că nu am găsit vreo stație a lor pe traseul meu, dar promit că o să fac un ocol pe la Brescia data viitoare!
Fastned e rețeaua în care te loghezi cu numărul de telefon, nu cu adresa de e-mail. Dacă plătești abonamentul, ești Gold Member („membru” de aur, după cum ar traduce niște cunoscuți de-ai mei cu gândul poznaș, mai mult la blestemății). Nu ai aiurelile alea de „Green Gems” (Atlante), nici blazon de „Ionity Power” și cu atât mai puțin, nu beneficiezi de atât de lipsitul de imaginație tarif „Electra+”, la care ai acces numai dacă ești destul de inspirat să te declari cetățean cu „domicile”-ul (domițilul, în dâmbovițeană) mai apropiat de Atlante… ăsta… Atlantic!

Ar mai fi și EnelX în Italia, dar invariabil sunt anunțat că sunt din România și EnelX e acum PPC Blue. Bine, Dar nu sunt în România!

Vax Albina, vox Dei! La urma urmei, sunt în Italia!

Lasă, că plec în Grecia peste câteva zile și, dacă PPC Blue mă invită să instalez EnelX, jur că vând Ioniq 6 și-mi iau un beemveu dizăl!

Așadar, un drum lung cu mașina electrică în Italia dovedește încă o dată că „viața (cu o mașină electrică) e complexă și are multe aspecte”.

PS. Am ajuns acasă fără probleme, cu 10% în baterie. Cost total? Cam 239 euro (cu tot cu prețul energiei de la plecare, dar fără taxe de autostradă și fără abonamentele la Ionity și Electra, că… eu vara nu dorm).