Despre VW ID.3 după 2 ani

După cum ați citit și în articolul precedent, am adăugat încă un an (în total doi) de când m-am alăturat echipei Electromobilitate.

Fiind extrem de entuziasmat că devenisem proprietar de VW ID.3, am decis să mă alătur echipei proiectului și să ajut comunitatea (în special pe cea din România) să înțeleagă cum este experiența de zi cu zi la volanul unei electrice.

În toamna lui 2020 erau suficiente video-uri și articole despre VW ID.3, mașina pe care urma să o cumpăr, dar aveam să descopăr imediat după achiziție că informațiile prezentate erau părtinitoare, iar unele caracteristici nu erau chiar ca-n poză sau broșură.

Drept urmare, luând exemplu de la ceilalți colegi, am documentat minuțios parcursul, consumul, costurile, toate acestea pentru ca viitorii proprietari de ID-uri, sau de modele electrice în general, să aleagă în mai bună cunoștință de cauză viitoarea mașină.

Nu sunt convins că prin articolele scrise de mine mulți și-au comandat un ID.3 sau l-au păstrat cu mai mult drag, dar cei care mi-au citit articolele și tot au achiziționat un ID.3 sigur au cumpărat mașina pe care și-o doreau.

Până în prezent, am parcurs cu ID.3-ul aproape 60.000 km, iar după cum puteți observa în imagine, au fost destule săptămâni în care am depășit 500 km, iar câteva chiar de peste 1000 km.
Subliniez acest lucru pentru că vreau să distrug mitul că locul mașinii electrice este în oraș.

Stilul meu de condus este economic, fără multe accelerări puternice în oraș, iar în afara localităților mă poziționez la limita superioară de viteză (+9km/h), cu siguranță nu am încurcat niciodată traficul.

Mașinile electrice sunt foarte eficiente, de aceea, orice factor extern precum: vânt, temperatură, eficiența anvelopelor, vor afecta mai mult sau mai puțin consumul final.

Privind graficul de consum, mă situez undeva la 18 kWh/100km, dar verificând energia trecută prin baterie de 14.353 kWh, raportată la numărul de kilometri totali parcurși (59.188), media reală ar fi de 24.2 kWh/100km.

Apropos, știați că limita teoretică inferioară a consumului unei mașini este de 8 kWh/100km? Mai multe informații aici.
Astfel, consumul de 24 kWh/100km nu este nici prea mare, nici prea mic, dar să nu uităm că vorbim de o mașină de serie, care se dorea a fi accesibilă, cu toate că s-a întâmplat ceva cu prețul ”mașinii poporului”.

Ce planuri de viitor am?

În primul rând voi păstra ID.3-ul cel puțin încă un an, rând pe rând au apărut alte priorități în cadrul familiei, iar eu profit de faptul că am cumpărat o mașină nouă și încă doi ani sunt acoperit de garanție, astfel cheltuielile mele vor fi reduse.

Că tot veni vorba de cheltuieli, revizia ID.3-ului e accesibilă, 680lei în doi ani, fără limită de kilometri, iar filtrul de habitaclu, pe care fiecare îl schimbă ori de câte ori consideră că este necesar, este cuprins între 100-130lei.

Așa că să vă așteptați la noi articole și la noi video-uri aici.

Când va veni momentul să schimb ID.3-ul probabil voi alege o mașină mai mare, pentru că familia noastră se mărește, având o fetiță pe drum.

Dacă ar fi să fac schimbarea mâine, as cumpăra un Model Y Long Range.

Așa cum am mai spus în trecut, voi continua să documentez toată, absolut toată, experiența cu bune si mai puțin bune oferite de ID.3, astfel încât să știm cu toții la ce să ne așteptăm odată cu trecerea timpului peste mașinile electrice moderne.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.