Dincolo de 118.000 km, cu Renault Zoe pe plaiuri bihorene

In luna Iulie a anului de grație 2023, bordul mașinii arată că am parcurs 3159 km iar odometrul a urcat la 118.303 km în ultima zi din iulie.

  • Aplicația My Renault arată că am utilizat 415.40 kWh, astfel rezultă că am consumat în medie 13.2 kWh/100 km.
  • Din aplicația CarManager, cheltuielile de alimentare, luând în considerare și aportul panourilor foto-voltaice, sunt: 277 lei.
  • Aplicația FotoSolar, dedicată monitorizării activității sistemului fotovoltaic, sintetizează pentru luna iulie că am produs/consumat casnic: 3.36/1.06 MWh.

Din producția realizată, am consumat 764.14 kWh, restul fiind injectat în rețea.

În prima parte a lunii am făcut obișnuitele drumuri către București și Ploiești, cu o mică excursie de o zi pe TransBucegi, până la Peștera Ialomiței aprox. 200 km.

În ultima decadă am făcut o frumoasă excursie în Bihor, totalizând un parcurs de aproape 1400 km, incluzând și excursiile zilnice în zona apropiată Beiușului, unde am avut reședința temporară.

Profit de ocazie să recomand această destinație de vacanță, fie vara sau iarna, locuri de o frumusețe extraordinară de la poalele munților Apuseni, varianta vest.

Așa cum spuneam, am stat cinci nopți în Beiuș, la motelul cu ștrand cu apă termală Laguna. 

De acolo am făcut excursii la Stâna de Vale,

dar și la 1851m altitudine pe Vf. Bihorul.

Apoi la Oradea, care este într-adevăr un loc turistic cu iz european

la Peștera Urșilor,

dar și adânc în pădure la Păstrăvăria Roșia Șoimuș.

Mașina, ajunsă la 118.000 km fără probleme, s-a comportat admirabil pe drumuri de toate categoriile: autostradă, drum național/județean sau forestier, consumul și autonomia nepunând absolut nicio problema, stații de încărcare fiind disponibile și suficiente pe tot parcursul.

Ca de obicei, cea mai mare provocare este trecerea munților între Transilvania și Muntenia, (20km între Predeal și Comarnic în 2ore) pe firavele și insuficientele trasee existente (valea Prahovei și valea Oltului), ocazie cu care fac din nou obișnuitele urări către politicienii noștri din ultimii 33 ani…

Vara e abia pe la mijloc, așa că probabil urmează și alte excursii, dar până atunci,

Drumuri bune tuturor!

Aventura (electrică) continuă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.