Două excursii cu ID.3 45 kWh (primul episod)

Am ales VW ID.3 Pure Performance cu acumulator de 45 kWh din motiv de buget, dar și crezând într-o autonomie reală, în condiții mai puțin prietenoase, de aproximativ 200 km, chiar dacă în condiții ideale depășești 300 km. 

Așadar, ID.3 pentru mine este mașina de bază și nu o consider doar o mașină de oraș. Având în vedere aceste aspecte, vă povestesc puțin experiența a două mici excursii din luna noiembrie.

Prima excursie – zona Hațeg, județul Hunedoara

     Am plecat din Timisoara cu 89% SOC iar până la Hațeg am ajuns fără probleme, cu 25%, în condițiile în care afară nu au fost mai mult de 8-9 grade, căldura pe 21 grade, doi adulți și doi copii, portbagaj plin. Traseul a fost doar pe drumuri naționale, Timisoara – Buziaș – Lugoj – Caransebeș – Hațeg. Consumul, luând în calcul și cele 11% de când încărcasem, cu o seară înainte, a fost de 16.2 kWh/100 km, cu o viteză medie de 42 km/h. 

Am încărcat până la 76% la Lidl Hațeg, timp în care am făcut câteva cumpărături, încărcarea fiind gratuită. De menționat, că stația se oprește după 30 de min (lucru întâlnit și la stațiile din Timișoara), fiind altcineva la rând, nu am mai pus din nou, bateria fiindu-mi suficientă.

     De la Hațeg până la Mălăiești este foarte puțin, 17 km, am ajuns cu 67%, consumând 22.6 kWh/100 km. În Mălăiești ne-am cazat la o pensiune unde am încărcat la o priză normală, de 220V, de la 67% până la 97% peste noapte. Gazda a fost foarte drăguță iar costul încărcării nu a fost taxat suplimentar. Pentru încărcare am folosit un prelungitor de 15m, IP44, pe care l-am construit singur, folosind componente de la Hornbach. 

     Am fost să vizităm cetatea Mălăiești, probabil mai puțin cunoscută, dar o cetate frumoasă, renovată și localizată practic în sat, fiind ușor accesibilă inclusiv cu copii mici. Din păcate, pe alocuri calitatea lucrărilor de renovare lasă de dorit iar în această perioadă nu este operată de către personal pentru vizitare, turnul nefiind accesibil în interior, doar cu programare în prealabil. Pentru noi nu a fost o problemă, scopul fiind plimbarea și mișcarea cu piticii în aer curat, obiectiv atins.

     A doua zi, am urcat până la Cascada Lolaia în Parcul National Retezat, de asemenea accesibilă copiilor, de la locul de parcare până la cascadă, aproximativ 1 km de mers pe jos pe drum forestier. 

     De acolo am plecat spre Dinosaur World Transylvania, un parc cu dinozauri foarte drăguț, cu mult spațiu de joacă și activități în aer liber pentru copii și familie.

Pe seară, înapoi la Timișoara urmând aproximativ același traseu, totalul zilei 200 km, consum mediu de 15.1 kWh/100 km, o viteză medie de 47 km/h și bateria la 23%.

    Având în vedere temperaturile ce au variat între 1-3 grade în zona de munte și cam 6-9 grade în Timișoara și pe drum, fără autostradă și mers domol, având în vedere copiii, pot spune că am fost foarte mulțumit de comportamentul mașinii în această excursie, stația Lidl, singura din Hațeg, fiind un important punct de reper, mai ales dacă nu ai posibilitatea să încarci unde te cazezi.

Costul total al curentului folosit în excursie: zero ron.

Primele concluzii:

  • o mașina ca VW ID.3 cu acumulator de 45 kWh, este posibil să fie folosita și pentru excursii, cu o planificare riguroasa a rutelor;
  • zona Hațeg este accesibilă datorita stației de încărcare amplasate la Lidl;
  • așa cum veți vedea în episodul 2, chiar dacă am avut posibilitatea de a face cele două excursii cu un cost de încărcare de ZERO, este doar un cumul fericit de factori. Mașina electrică este importantă pentru noi în primul rând pentru:
    •  plăcerea și ușurința de a conduce,
    • mentenanța minimă, în lipsa motorului termic,
    • protejarea mediul, circulând fără emisii de noxe și particule,
    • iar în cele din urmă, evident, reducerea costurilor de exploatare, cum ar fi costul mai mic al curentului de încărcare, cazul în care este posibilă o variantă gratuită, fiind un bonus, evident, deloc de neglijat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.