Echipa sub-compactelor franceze adună kilometri de iarnă fără probleme

Renault ZOE, Peugeot și Opel Corsa nu mai au nevoie de introducere, fiind modele lansate sau împrospătate în 2020 care au adunat mulți kilometri în cadrul proiectului Electromobilitate.

Am înglobat Corsa în „echipa franceză”, deși este produsă în Germania, fiindcă se bazează pe platformă mixtă a fostului grup PSA, transformat între timp în gigantul Stellantis.

Primele informații de la colegii noștri în 2022 sunt liniștitoare, micile electrice înfruntând iarna fără probleme, așa cum am văzut și anul trecut.

Renault ZOE

Radu – Ploiești

Datele de exploatare în intervalul 04-10.01.2022 ale lui ZOE, sunt:

  • Parcurs:  796 km
  • Viteza medie:  43.7 km/h
  • Consum mediu:  15.9 kWh/100 km
  • Costuri alimentare:  52 lei

Vreme amestecată mai calda și mai rece, mai umeda și mai uscata, cu variații de consum și autonomie, că așa e sezonul rece..!

Ciprian – Gura Humorului

Azi am fost chemat subit, mesaj vineri la 17.30, să mi schimbe caseta de direcție pe garanție. Au schimbat, parcă nu mai aud pocnituri, în schimb mi s-au resetat iar datele, înainte să apuc să le iau.

În săptămâna asta, pentru că nu prea am fost la muncă, am încărcat și acasă vreo 70 kWh la 0.75 bani/kWh.

Márton – Târgu Mureș

„99% încarc de la soare” – automobile electrice și energia solară, două subiecte nedespărțite

Șerban – Suceava

Săptămâna trecută Furia a atins pragul de 10.000 km și a parcurs 363 km cu o medie a consumului de 18 kWh/100 km conform Tronity pe traseul Suceava-Iași-Suceava.

Am încărcat săptămâna trecută 64 kWh cu un cost de 0 ron deoarece am fost la stații publice.
Acasă m-ar fi costat acești 64 kWh 52 ron. Așa cum spuneam și pe facebook într-un comentariu, totul e subiectiv când vine vorba de o mașină electrică. Pentru mine, că stau la casă și am posibilitatea să o încarc oricând la un preț foarte bun, un EV va rămâne în continuare cea mai buna opțiune.

Modele Stellantis

Laura – Peugeot 208, Timișoara

Peugeot e208 a parcurs 54 km cu un consum de 20.8 kWh/100km și 22 km/h viteza medie.

Drumurile Laurei sunt ca de obicei la serviciu (3.5 km pe sens) și cumpărături.

Dan – Corsa, București

In săptămâna 3-9 ianuarie am obținut următoarele date:

  • Consum mediu: 16.4 kWh/100km
  • Viteza medie: 27 km/h
  • Distanța parcursă: 71 km (doar urban)
  • Cost total încărcare 26.8 lei (parțial gratuit la Kaufland, parțial la EV-Connect).

Vremea a fost (îngrijorător de) bună și consumul a scăzut.

In ceea ce privește costurile, eu încărcând exclusiv la stațiile publice, voi fi direct afectat de prețurile crescute. Chiar și densitatea mașinilor electrice, aflată pe un vector de creștere mult mai accentuat decât cel al stațiilor, pune o problemă de accesibilitate, în special în orașele mari, pe care o resimt din plin.

Dacă mă gândesc la prețul de la Renovatio, avem o creștere de peste 25%. Oare dacă benzina ar fi crescut peste noapte cu 25% cum ar fi fost?

Răzvan – Corsa, București

Mașina a fost în service din ultima săptămână din  Decembrie până în 11.01.

27.12-31.12.2021:

  • 44 km parcurși,
  • 20.8 kWh/100 km consum mediu,
  • 18 km/h viteza medie

Per total pe Decembrie avem: 1199 km parcurși, cu un consum mediu de 17.6kWh/100km.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.