Echipa ZOE – bilanț 2021, după mai mult de 100.000 km

Ca la fiecare sfârșit de an, am așteptat cu multă nerăbdare informațiile proprietarilor participanți la proiectul Electromobilitate pentru a analiza rezultatele anului 2021 prin prisma utilizatorilor de automobile electrice.

Faptul ca toți colegii din echipa ZOE au fost punctuali, ne dă posibilitatea să începem analiza anului trecut cu mașina pe care în trecut am denumit-o „regina înmatriculărilor europene”. Afirmația se potrivește cu siguranță și în România, considerând întregul parc auto electric acumulat de la începuturile tinere ale electromobilității în țară, chiar dacă cel din 2021 a fost dominat de Spring, așa cum sublinia de curând Andrei (Situația înmatriculării autovehiculelor electrice NOI în 2021).

După ce Andra și Darius s-au despărțit de Zoey și au trecut în tabăra Tesla, echipa ZOE este formata din Radu (Ploiești), Șerban (Suceava), Márton (Târgu Mureș) și Ciprian (Gura Humorului), în ordinea înscrierii în proiectul Electromobilitate.

ZOE pe plan global și în Europa

În imagine Radu și Márton la ElectRoMania ediția a V-a, octombrie 2021, Păltiniș

In clasamentul înmatriculărilor globale din 2021 (11 luni) ZOE reușește să se mențină în Top 10, o performanță depășită doar de VW ID.3 din toate modelele produse în Europa, acolo unde ZOE este pe poziția a treia, după Tesla Model 3 și VW ID.3.

Cu peste 200.000 de exemplare înmatriculate în ultimii cinci ani în Europa de vest, ZOE reprezintă un model frecvent întâlnit și pe piața second hand, o sursă de automobile electrice la preț mai accesibil.

Sursa: EU EV

Consumul și autonomia

In toate discuțiile cu cei interesați de mobilitatea electrică una din primele întrebări este… autonomia?

Cu toate că în repetate rânduri am subliniat că drumurile zilnice sunt în general mai scurte decât autonomia modelelor participante la proiectul Electromobilitate, inevitabil apare replica: „Dar în vacanță? La drum lung?”

Așa este, la drumuri lungi trebuie planificate pauze de masă și odihnă pentru pasageri, timp în care mașina se încarcă. Peripețiile cu rețele de încărcare subdezvoltate au fost bine descrise de Darius după două excursii în Grecia cu ZOE.

Cu toate acestea, în exploatarea curentă, colegii noștri din echipa ZOE au utilizat încărcarea acasă, la serviciu și în rețele publice. Întâmplări cu stații care nu funcționează, sunt ocupate de alți utilizatori sau pur și simplu de mașini parcate, abundă în folclorul electromobilistic, așa că nu vom insista asupra acestor aspecte.

Ne vom concentra pe consumul mediu, pentru a demonstra încă o dată că nu exista O VALOARE de consum pentru un anumit model, ci un domeniu destul de larg. EVdatabase este o sursă bună de informații și indică pentru cele trei variante de ZOE participante la proiectul nostru următoarele valori.

După peste 100.000 km monitorizați pentru echipa ZOE în 2021, rezultatele noastre sunt ceva mai nuanțate și dovedesc cât de mult depind valorile medii de fiecare caz de utilizare în parte.

Radu a parcurs peste 43.000 km în 2021 cu naveta sa de metronom între domiciliul de lângă Ploiești și București.

Ciprian are o rutină asemănătoare de navetă zilnică, între Gura Humorului și Suceava, dar pe un drum cu diferențe de altitudine și ierni mai aspre.

Andra și Darius au alergat cu ZOE pe autostrăzi în călătoriile lor prin țară și străinătate.

Șerban a acumulat cu ZOE mai puțin de 10.000 km, majoritatea pe drumuri scurte în Suceava, utilizând o mașină de serviciu pentru deplasările zilnice mai lungi.

Márton a acumulat cei mai multi kilometri în Târgu Mureș, dar valoarea comunicată la finalul fiecărei luni include și pierderile de încărcare de la panourile fotovoltaice instalate pe acoperișul casei (în decembrie 2021 pierderile au fost 17%).

Variația procentuală

Dacă variația consumului între diferite cazuri de utilizare nu este suficientă pentru a complica discuția despre autonomie, trebuie să subliniem și variația în funcție de condițiile atmosferice, temperaturile scăzute având o influență nefastă asupra electrochimiei acumulatorilor și a consumului auxiliar pentru climatizare.

Am ales pentru exemplificare valorile transmise de Radu pentru fiecare lună din 2021. Raportat la consumul MINIM obținut în lunile Mai și Septembrie (desemnate ca bază de referință = 100%) consumul mediu din decembrie a fost cu 42% mai mare, afectând autonomia și frecvența încărcărilor.

42% este mult? Este puțin? Greu de definit fără un termen de comparație. Am ales pentru aceasta informațiile comunicate de Andrei, care a acumulat cu Kona Highway peste 70.000 km în 2021 pe șoselele din România.

Consumul minim a fost realizat de Andrei în luna August (100%) și variația maximă a fost în Ianuarie și Martie, când Kona a consumat cu 21% mai mult.

Consumul mediu săptămânal

Cu riscul de nu răspunde dorinței de simplificare, constând într-o valoare unică de consum și autonomie pentru ZOE, vom continua să urmarăm evoluția colegilor noștri și în 2022 săptămânal.

În loc de concluzie vă lăsăm în compania lui Radu, veteranul echipei ZOE, cu un sumar al experiențelor din ultimul an și câteva informații economice importante, pentru cei ce intenționează să achiziționeze un automobil electric în 2022:

Înainte de toate, vreau să urez comunității un An Nou plin de bucurii, sănătate și realizări .

Privind retrospectiv anul 2021, așa cum se vede din statisticile aplicației mele Car Manager, lucrurile stau cam așa:

Am parcurs 43390 km și am cheltuit în total 5102 lei, rezultând un cost mediu de 0.12 lei/km.

Ca structură a cheltuielilor, în jur de 1000 lei au fost accesorii, aproape 2800 lei asigurările (Casco și RCA), puțin sub 800 lei reviziile, iar diferența rămasă se împarte aproape egal între spălat mașina și alimentările acasă.

Dintre impresiile adunate, una se tot repetă aproape zilnic, dimineața când ma pregătesc să plec, apăs butonul de pornire și mă surprind involuntar zâmbind când nu se aude niciun zgomot sau zornăit de motor termic, apoi plec la drum alunecând în liniște.

O lecție învățată anul acesta, deși cu două părți mai reci și una calda, ceea ce schimba puțin datele de consum și autonomie, este că mașina electrica trebuie folosită exact ca oricare alta, fix pentru ce a fost făcută, adică să te bucuri de ea și să te deplasezi potrivit nevoilor din punctul A în B și tot așa, și nu să faci din ea un semn distinctiv a unui statut social, pe care cel mai probabil nu îl ai.

Una peste alta, sunt foarte mulțumit de cum decurge relația mea cu electrica și sper ca lucrurile să meargă cât mai bine în direcția asta.

Tuturor electromobiliștilor, Drumuri faine și La mulți ani!

Radu Dimofte, ZOE ZE50 R135, Ploiești

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.