Luna Februarie 2026 a adus 1.372 de noi vehicule electrice înmatriculate pe teritoriul României. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut înregistrăm o creștere de peste 28%, o valoare consistentă având în vedere situația economică și lipsa vreunui program de subvenționare.
Vehiculele electrice au reprezentat în această lună 9,7 % din totalul autovehiculelor noi înmatriculate.
Bătălia la vârful clasamentului acestei luni se dă în continuare între modele Tesla, care realizează totuși o rocadă. Model Y reușește să ocupe prima treaptă a podiumului cu 160 vehicule înmatriculate, în timp ce Model 3 aduce 152 noi înmatriculări. Doar prin cele două modele de volum, Tesla controlează peste 22% din piața lunii februarie.
O surpriză o reprezintă ocupanta locului 3, BYD Dolphin Surf care înmatriculează 100 noi unități și confirmă performanța din luna precedentă și depășind veterana Dacia Spring pentru a doua lună consecutiv. Practic două micuțe chinezoaice se iau la trântă pe plaiul mioritic pentru titlul de „cea mai bună electrică mică”.
Cele mai populare mărci în luna Februarie au fost Tesla cu 323 unități, BYD cu 173 unități, Ford cu 111 unități, urmate de Hyundai și Dacia cu 90 respectiv 86 unități.
La finalul lunii Februarie parcul auto electric din România a atins pragul de 66.591 unități. Totodată au fost radiate 92 de vehicule electrice, acest proces de „curățare” a parcului auto devenind o constantă lunară.
Februarie 2026 ne confirmă o piață care nu mai depinde de un singur model accesibil (Dacia Spring), ci se maturizează prin diversitate. Tesla și BYD par să fi găsit rețeta succesului, cel puțin deocamdată, în timp ce noile modele europene încep sa își facă simțită prezența treptat.
Fun fact: În primele două luni ale anului 2026 au fost înmatriculate cu doar 300 mai puține autovehicule electrice decât în tot intervalul 2011 – 2019.
TOP 20 – 2026
| Model | 2026 | % 2026 | |
| 1 | TESLA MODEL Y | 331 | 11.89% |
| 2 | TESLA MODEL 3 | 328 | 11.79% |
| 3 | BYD DOLPHIN SURF | 212 | 7.62% |
| 4 | DACIA SPRING | 154 | 5.53% |
| 5 | FORD PUMA | 117 | 4.20% |
| 6 | MG MG4 | 99 | 3.56% |
| 7 | HYUNDAI KONA | 82 | 2.95% |
| 8 | VOLKSWAGEN ID.4 | 69 | 2.48% |
| 9 | LEAPMOTOR T03 | 65 | 2.34% |
| 10 | RENAULT RENAULT 5 E-TECH | 64 | 2.30% |
| 11 | FORD EXPLORER | 59 | 2.12% |
| 12 | BYD SEALION 7 | 55 | 1.98% |
| 13 | HYUNDAI INSTER | 53 | 1.90% |
| 14 | VOLVO EX30 | 40 | 1.44% |
| 15 | MERCEDES – BENZ EQA | 35 | 1.26% |
| 16 | VOLKSWAGEN ID.3 | 32 | 1.15% |
| 17 | RENAULT ZOE | 30 | 1.08% |
| 18 | PEUGEOT 2008 | 30 | 1.08% |
| 19 | AUDI E-TRON (SUV) | 30 | 1.08% |
| 20 | TESLA MODEL S | 27 | 0.97% |
The passion for cars determined me to start studying Automotive Engineering. My goal is to pursue a career in the electric mobility field, spread awareness about EVs and their climate benefits. I joined the „Electromobilitate” project driven by devotion for clean transportation and to share my experience about electric cars with others.











Când spuneți „Vehiculele electrice au reprezentat în această lună 9,7 % din totalul autovehiculelor noi înmatriculate.”, vă referiți doar la BEV noi sau la toate BEV înmatriculate în această lună?
Salutare! Ne referim doar la BEV noi raportate la inmatricularile de autovehicule noi (indiferent de motorizare)
Mulțumesc!