Eveniment în iunie și bilanț Tesla pentru luna mai

Înainte de a trece la bilanțul lunii mai pentru echipa Tesla, cea din cadrul proiectului Electromobilitate, semnalăm cu bucurie un eveniment organizat de THOR la Ciugud – Păuca – Alba Iulia:

Ne bucurăm că după participarea la electro-șezătoare, Alexandru își aduce colegii de club să vadă realizările autorităților locale. Vreme bună și electroni din plin!

Bilanț luna mai

Puține imagini pot fi mai convingătoare că autonomia și consumul oricărui model electric depind de modul de utilizare. De la valorile minime realizate de Marius (PH), până la cele maxime obținute de Andrei (TM) cu varianta Dual Motor, Model 3 acoperă întregul spectru de valori al celor 31 participanți la proiectul Electromobilitate.

Aceeași plajă largă de valori de la 12.2 la 19.6 kWh/100km se observă și pentru consumul mediu din ultima săptămână.

Despre condițiile și experiențele în care au fost realizate aceste valori de consum aflăm direct de la proprietari.

Marius – Câmpina

SĂPTĂMÂNA  23-31 MAI 2022

  • km parcurși – 735
  • kWh consumați – 90
  • consum mediu – 12,2 kWh/100km
  • viteza medie – 66,2 km/h
  • temperatura medie a aerului – 19,5 grade Celsius
  • durată deplasare – 666 minute
  • cost încărcări – 0

LUNA MAI

  • km parcurși – 2427
  • kWh consumați – 296
  • consum mediu – 12,2 kWh/100km
  • viteza medie – 58,7 km/h
  • temperatura medie a aerului – 18,3 grade Celsius
  • kWh încărcați – 355
  • cost încărcări – 0 lei
  • durată deplasare – 2480 minute
  • Încărcări – 355 kWh, din care – 174 kWh SuC (49%), 114 kWh CCS (32,1%), 67 kWh Type 2 (18,9%)                                   – 288 kWh DC (81,1%) și 67 kWh AC (18,9%)

2022

  • km parcurși – 14246
  • kWh consumați – 1920
  • consum mediu – 13,5 kWh/100km
  • viteza medie – 58,9 km/h
  • kWh încărcați – 2444
  • cost încărcări – 20 lei
  • durată deplasare – 14.519 minute
  • Încărcări – 2444 kWh, din care – 791 kWh SuC (32,4%), 1316 kWh CCS (53,8%), 330 kWh Type 2 (13,5%) și 7 kWh priză casnică (0,3%)                   
  • 2107 kWh DC (86,2%) și 337 kWh AC (13,8%)

Ovidiu – LR, Dual Motor, Bucuresti

Săptămâna trecută am parcurs cu M3 DM 856 km cu un consum mediu de 14.2 kWh/100km și total energie 122 kWh, efectuați în mare parte în afara orașului (imaginea din stânga).

De luni până vineri am parcurs 762 km într-un concediu pe Valea Avrigului cu un consum mediu de 14,0 kWh/100km și total energie 107 kWh pe traseul București – Pitești – Valea Oltului – Avrig. 

Costuri 0 – o încărcare la SUC Pitești o a doua la SUC Sibiu.

Am fost cazat la Pensiunea Natura Resort, pe care o recomand cu drag chiar dacă nu au stație de încărcare, SUC Sibiu fiind la 30 minute distanță precum și alte alte stații fiind disponibile în apropriere. Drumul a fost lung, cu multe opriri (copil mic onboard) iar mașina s-a comportat exemplar și fără emoții legate de autonomie.

Silviu – București

Date săptămâna trecută: 289 km cu 18,3 kWh/100 km consum. Costuri: 8,5 ron

Andrei și Darius – Timișoara

O săptămână mai grăbită pentru Andrei, care este la un pas de 26.000 km și una liniștită pentru Andra și Darius.

Moni și Dan – TM 3, LR rwd, Livonia, Michigan

Vești bune din Motor City pentru luna mai, prima din octombrie 2021 când consumul a scăzut sub media înregistrată după 81.433 km.

Valoarea de 15.1 kWh/100 km este ușor mai ridicată de faptul că include patru sezoane reci și doar trei calde. Până în toamnă, când expiră garanția de patru ani, va coborâ continuu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.