#konașii: raport săptămâna #21, o scurtă analiză a pierderilor la încărcare și bilanțul lunii mai

Săptămâna #21 a adus în echipa Kona cei mai multi kilometrii din luna mai, 3372 km, dar și cea mai bună medie de consum pe echipă din această lună, 12.7 kWh/100km. Detaliile legate de aceste date în tabelul agregat mai jos.

Spre comparație, în cursul săptămânii #20 colegii au rulat 3047 km cu un consum mediu pe echipă de 14.18 kWh/100km. Toți colegii ne-am strâns într-o zonă destul de strânsă când vorbim de consum. Adrian (PH) este singurul care a scăzut sub 12 kWh/100km în această săptămână.

Mai jos graficului domeniului de consum, unde observăm că tindem să ajungem spre valorile minime ale ultimului an acoperit.

săptămâna #21: domeniul de consum

Informațiile pentru săptămâna #21, direct de la proprietari

Dan (CH):

În această săptămâna am acumulat următoarele date:

  • distanță: 1367.4 km
  • consum: 13.2 kWh/100km
  • temperatura: 22.6 °C
  • viteza medie: 61 km/h

Am avut în total 7 sesiuni de încărcare, 4 gratuite (136.72 kWh) iar 3 contra cost (75.94 kWh) după cum urmează:

săptămâna #21: tabel Dan

Cost total: 52.5 CHF sau 252.41 RON

Titus (SB):

Cost zero pentru energie.

Cosmin (CJ):

Săptămâna #21:

  • Rulaj: 711.5 km
  • Consum mediu: 12.51 kWh/100km
  • Încărcări: 117.5 kWh
  • Cost încărcări: 76.19 RON (0.6484 RON/kWh)

Naveta zilnică, drumuri mai lungi (ocolirea aglomerației), viteză ceva mai mare (medie 43 km/h), dimineți puțin mai reci săptămâna trecută. Am încărcat doar acasă, pe AC, 4 sesiuni. Momentan prețul e cel de pe ultima factură Hidroelectrica (din ianuarie). Nu am primit facturi din februarie încoace, creșteri majore nu cred că sunt. Am completat în fișier și marcat cu verde.

Tot în această săptămâna am parafat noile asigurări pentru anul #2, un RCA decent, iar la Casco o creștere relativ decentă și ea. Urmează să pregătesc revizia de 30k km pe care m-am decis să o fac la Mecatronics Sibiu.

Adrian (PH):

Săptămâna 23.05-29.05:

  • distanță parcursă: 100km
  • consum mediu: 11,5kWh/100km
  • energie consumată: 11,5kW
  • costuri încărcări: 0

Andrei (BV):

În perioada 23-25 mai 2022, statistica este prezentată mai jos:

Despre pierderile de energie

Am extras din tabelul lui Andrei (BV) câteva informații, legate de raportul dintre energia încărcată și cea descărcată, raportată de mașină:

Diferența dintre aceste medii sunt pierderi. Aceste pierderi apar la momentul conversiei curentului alternativ (AC) la curent continuu (DC). Pierderile sunt cunoscute de proprietarii de mașini electrice, ele nu sunt o surpriză. Sunt variabile și se pot măsura.

În ultima lună am încărcat doar AC, acasă. Am măsurat aceste pierderi, iar datele obținute sunt listate în tabelele următoare:

Mixul curentului de alimentare și a modului din meniul mașinii a dus la valori diferite. Contorul folosit la aceste teste nu este cel mai performant, dar ne poate ajuta să ne facem o imagine cel puțin orientativă.

Din datele de mai sus se observă că avem valori diferite la fiecare încărcare. Diferența dintre Before Cumulative Energy Charged și valoarea After din tabelele de mai sus am citit-o cu ajutorul interfeței OBD II și a aplicației Car Scanner.

Este foarte probabil ca experiențele să fie diferite în funcție de rețea, de joncțiuni si calitatea lor, etc. 1, 2, și un maxim 3.6 kWh care se pierd la transformare nu pare un capăt de lume. Cel puțin din punctul meu de vedere.

În timp ce scriam acest articol mă gândeam că ar trebui teste și la chargerele publice AC. Kona Electric Highway+Navi poate trage maxim 7.4 kW din stațiile de 22 kW. Vom avea și aceste date în curând. Voi cum încărcați? Ce pierderi aveți?

Bilanț Kona în luna mai

Echipa Kona este poziționată în jumătatea inferioară a consumului mediu din luna mai, ceea ce atestă eficiența acestui model foarte îndrăgit la noi, indiferent de cazul sau modelul utilizat de colegi.

O schimbare majoră față de anii trecuți a apărut pentru Cristian (CJ), care colaborează la proiectul Electromobilitate începând din 2020 și ne scrie:

Este prima lună completă cu stat la casă, la 14 km de job (față de 3 km înainte). Temperaturile afară sunt foarte bune și am un avantaj că la răsărit soarele bate fix pe mașină și o încălzește (sper ca un pic și bateriile).

În medie, fac acum 35 km pe zi, cu aproximativ aceleași rute casă-job-shopping-casă. Panourile fotovoltaice sunt pe casă de ceva vreme, contorul bidirecțional mi-a fost montat și aștept să-mi iasă și certificatul de prosumator.

Aș putea să încarc mașina direct din panouri,, dar prefer la Kaufland, ocazie cu care fac și cumpărăturile. Încarc o singură dată pe săptămână și nu am întâmpinat probleme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.