EX30, ID3, MG4: Grupa Mijlocie „codată”

În timp ce Silviu (Megane, Arad) ne trimite salutări de la Mare, alți colegi sunt în plină activitate, profesională și de voluntariat.

Veți găsi mai jos un video primit de la Alex (ID.3, București) în care testează împreună cu autorul, Cristi (ID.7, Brasov), o aplicație dedicată supravegherii modului de derularea a celei de-a șaptea ediții #RO1000Challenge, care va centraliza datele oferite de participanți la final.

Dacă aveți curiozități despre cum se pot parcurge 1000 de electro-kilometri într-o zi (lungă), vă invitam alături de echipajele participante, fie cu mașina proprie, fie în calitate de pasager cu unul sau mai multe modele care vă interesează.

Grupa Mijlocie – săptămâna #24

Volvo EX-30 – Cristina și Mihai, București

Încă o săptămână de condus aproape gratis, doar o încărcare peste noapte după ziua de vineri ploioasă a încurcat socotelile. Am avut și cel mai lung drum de pană acum, 189 km, din care și o porțiune pe autostradă.

Observ că aerul condiționat nu afectează consumul așa mult. Știam din review-uri și teste văzute, dar mi se confirmă. Oarecum și la termice e la fel, doar mai greu de sesizat. Plus că aerul cald fiind mai rarefiat scade frecarea aerodinamică. Pot să spun că pe temperaturile astea scoatem consumul de WLTP 🙂

Datele:

  • Odometru: 4686
  • Distanța: 392.1 km
  • Consum: 17.6 kWh/100km
  • Viteza medie: 32.1 km/h
  • Costuri: 9.35 lei încărcat acasă de la soare.

VW ID.3 – Alex, București

În săptămâna 8-14 iunie am parcurs 931 km cu un consum 17.3 kWh/100km pe care îl consider foarte bun, fiind obținut după multă autostradă la 120-130 km/h și mers alert.

În weekend am făcut și un test al aplicației concepute de Cristi (ID.7, Brasov), care ne va ajuta să fim mai transparenți ca niciodată cu #RO1000Challenge ediția a VII-a. Este o aplicație care înlocuiește multe altele care ne-au fost utile în celelalte șase ediții de #RO1000Challenge.

MG4 – Ionuț, Pitești

Situația la MG4 pe ultimele 2 săptămâni este:

Săptămâna :S23S24
Distanța parcursă km :273.9900.6
consum mediu : kWh/100 km13.112.8
Viteza medie : Km/h3141
costuri încărcări această săptămână : lei27.2157.18
costuri încărcări această luna : lei27.2184.39
costuri încărcări totale : lei1220.41277.6
Distanța totală km2828528186

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.