Final de lună mai și prima săptămână din iunie pentru IONIQ 5, Enyaq, XC40, ID.4 și BMW iX

Pentru că o poză poate spune mai multe decât o mie de cuvinte, am ales să afișăm două, reprezentând poziționarea colegilor din Grupa Mare în luna mai, față de echipa participantă la proiectul Electromobilitate.

Sperăm să ne facem mai bine înțeleși în acest fel, bazat pe datele concrete, rezultate din realitatea de zi de zi la volan, furnizate de utilizatorii celor mai mari mașini din echipa noastră.

NOTA: Față de datele publicate în articolul general de bilanț pentru luna mai, au intervenit câteva actualizări, datorate și hoinărelii prin Grecia a lui IONIQ 5.

Având în vedere dimensiunea mașinilor din Grupa Mare, este de înțeles de ce consumurile acestora se află în partea valorilor maxime din grafic, dar acest lucru este dat mai ales de particularităților în deplasarea de zi cu zi. Pe autostradă, vitezele în apropierea celor 130 km/h legali, aduc cu sine consumuri pe măsură, dar există o urmă de speranță, dată de consumul mic al VW ID.4, care a circulat preponderent pe drumuri naționale și la viteze de până în 110 km/h pe autostradă.

Tudor – IONIQ 5, Timișoara

Întârzierea cu care transmit datele, rezultă dintr-un schimb de mașini în perioada 31 Mai – 6 Iunie. IONIQ5 a fost plecat în Grecia alături de un coleg de la LEKTRI.CO și familia lui, iar eu m-am plimbat prin țară cu Tesla Model Y SR (cu numere roșii) a colegului meu. 

În perioada 29 Mai – 4 Iunie IONIQ5 a parcurs 1038 km cu un consum de 18.1 kWh/100km. Nu am date despre costurile de încărcare din motivul menționat anterior. 

Cât timp am făcut schimbul de mașini, eu am parcurs cu Model Y SR 1649 km cu un consum de 16.7 kWh/100km, pe traseul TM – București – Recea-Cristur – Cluj-Napoca – TM. Am circulat exact în aceleași condiții în care aș fi circulat și cu IONIQ-ul meu, 135 km/h pe autostradă, iar în rest viteze în limita legală și în funcție de trafic. Am constatat că MY este mult mai eficient decât IONIQ5, în special la viteze mari, de autostradă. Aproximez că în aceleași condiții de rulaj, cu IONIQ-ul aș fi obținut un consum în intervalul 19-20 kWh/100km. 

Sigur că, la fel cum am mai specificat, pe langa avantaje, sunt aspecte care nu îmi plac la MY: 

– Nu îmi place că trebuie să activez Autosteer la fiecare schimbare de bandă. 

– Nu înțeleg cum funcționeaza Lane Departure Warning (m-a atenționat doar de vreo două ori pe drumurile naționale).

– Poziția la volan, e prea înaltă pentru mine.

– Suspensia este prea rigidă pentru gusturile mele.

Însă sunt și aspecte pozitive despre care am specificat în articolul dedicat comparației dintre MY și IONIQ5.

Dan – Volvo XC40, București

Săptămâna trecută a fost dedicată în principal unei excursii către nordul Moldovei.
Da! Tot unde agăți harta în cui, dar cu un traseu cu deviații mari de la drumul direct.
 
Una peste altă, excursia asta pentru XC40 a însemnat o traversare a munților de câteva ori, fără să ne fi abătut prea mult de la poalele acestora, acumulând în final o distanță parcursă de 1480 km.
Consumul a oscilat mult pe parcurs, dar mai multe despre asta într-un viitor articol dedicat.
 
Ce pot zic momentan este mersul a fost total la polul opus de a fi unul eco sau de unul în care am acordat vreo atenție asupra consumului. Astfel, consumul final înregistrat a fost de 17.8 kWh/100 km, cea ce este mult, mult mai bine decât așteptările mele. 
 
Odată ajuns acasă a sosit și update-ul 2.9 care rezolva o bună parte din diversele mici probleme vis a vis de infotainment și gauge cluster ul lui XC40.
Dată start 29-May-2023
Dată sfârșit 04-Jun-2023
Temp min condus [C] 7.00
Temp max condus [C] 23.00
SOC start [%] 19.00
SOC sfârșit [%] 69.00
Distanța parcursă [km] 1479.70
Consum mediu [kWh/100km] 17.80
Viteza medie [km/h] 58.00
Nr încarcări AC 2
Încarcări AC [kWh] 111.05
Nr încarcări DC 6
Încarcări DC [kWh] 183.11
Total încarcări [kWh] 294.16
Cost total încarcări [RON] 627.20

Mihai – Skoda Enyaq, Bacău

În săptămâna 29 mai – 4 iunie am parcurs un total de 646 km din care 320 km în extern din care 90 km cu remorcă de 750 kg încărcată cu 1100 kg (din greșeală) pentru un drum de 10 km.

Consumul mediu a fost de 19,3 kWh/100km. 

 

Am încarcat doar acasă prin hidroelectrica.

Laurențiu – VW ID.4, Cluj-Napoca

Săptămâna trecută am făcut 825 km, cam toți sâmbătă și duminică, odată cu o plimbare în zona Piatra Neamț.

La dus deplasarea a fost pe căldură și a trebuit folosit parțial AC-ul, ajungând în Piatra Neamț (prin Toplița, Cheile Bicazului) cu un consum de 13,1 kWh/100 km.

Am incărcat la o stație a primăriei, de la 33 la 90%, prin Elmotion, la un preș de 52,35 lei pentru 43,558 kwh, adică 1,20 lei/kWh.
 
Întoarcerea spre casă a fost pe alt drum, deoarece porțiunea dintre Gheorghieni și Cheile Bicazului este foarte rea, așa că am ales deplasarea prin Poiana Largului – Borsec, traseu mai lung cu vreo 15 km, dar cu drumul ce trece pe lângă lac reparat de puțin timp.
 
Dacă la dus am folosit aerul condiționat, la întors, mai ales că am plecat la 6 dimineața,  temperaturile au fost între 6 și 10 grade pe mai mult de jumătate din timp, așa că a trebuit pornită căldura.
Pentru că în ziua anterioară mai consumasem din baterie, am plecat cu 76% și am ajuns la Cluj cu 10%, fără prea mari emoții.
 

Răzvan – BMW iX, Michigan

Deocamdată doar o întâlnire iX – TM 3, dar cât de curând urmează o călătorie 100 % electrică în paralel.

Consumul pentur iX a scăzut lună de lună de la preluarea din 29 ianuarie 2023.

Cu actualele valori medii de consum, prognoza de autonomie la bord, după prima încărcare 100%, este 550 km (350 mile).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.