ID.3 – Timișoara -> Muntele Mic [cronica unei încercări eșuate]

Locuind în Timișoara, același oraș care găzduiește și un Hyundai Ioniq5 care participă la proiectul Electromobilitate, mă voi raporta în acest articol la experiența similară și drumul efectuat de Ioniq5 către pârtiile de ski de la Muntele Mic VS ID.3 pe același drum în condiții similare.

Ne-am pus în plan să mergem până la Muntele Mic, dar ne-am mobilizat greu și am plecat în jurul prânzului din Timișoara. ID.3-ul era încărcat cu o zi înainte la 96% și având în vedere temperaturile primăvăratice din Timișoara (6 grade cu plus), mi-am pus speranțele că drumul nu îmi va face probleme deosebite din punct de vedere al autonomiei.

Pe porțiunea de autostradă dintre Dumbrăvița și Lugoj am rulat cu 120-130 km/h setați pe tempomat și cu clima oprită pentru că soarele batea pe mașină.

La Borlova am ajuns cu puțin peste 40% baterie, dar cei 22 kilometri care au urmat au fost ca un nod în gât. Recunosc că nu am mai fost la Muntele Mic de peste 15 ani, nu știam ce mă așteaptă și am făcut greșeala să nu citesc articolul colegului Tudor Marchiș înainte să plec la drum. Astfel urcarea ce a urmat și diferența de nivel de peste 1100 m au stors de electroni bateria, care a ajuns la 15% în momentul în care am decis să ne oprim. Mai aveam trei kilometri până la parcarea de sus, dar fără semnal la telefon și cu un consum de aproximativ 1% per kilometru, stresul și-a spus cuvântul și am abandonat. Restul drumului l-am făcut la pas, o mișcare bună prin zăpadă, pentru a avea suficientă baterie la coborâre.

Singura stație rapidă din Caransebeș e defectă de mai bine de o lună, și alternativa este un Type2 unde nu am încărcat vreodată și care nu era accesibil după ora 21. Cu următoarea variantă de abia la Lugoj, la 70km distanță și 15% baterie rămasă, variantele erau limitate și mă simțeam încolțit și fără alegeri.

Am ales totuși să mă bucur de cele câteva ore pe Muntele Mic și să analizăm situația la momentul întoarcerii spre casă.

Pe coborâre mașina a recuperat 4% din baterie, ajungând la 19%, insuficient totuși pentru a reuși să parcurgem drumul până la Lugoj fără emoții. Singura variantă de încărcare era la pensiunea Gasthaus Maria unde pe Plugshare era afișat un Type2.

Ajunși acolo am găsit pensiunea cu luminile stinse și am simțit din nou un nod în gât. Îmi făceam socotelile că fie ajung cu 0-1% la Lugoj mergând pe economie maximă, fie o să ajung pe platformă în Timișoara. Mi-am făcut curaj și am încercat ușa pensiunii…era deschisă. Proprietarii se pregăteau să plece spre casă după un weekend la munte și să închidă cabana. După ce le-am zis ce am pățit, ne-au așezat la masa, ne-au făcut de mâncare și ne-au așteptat o oră jumate cât timp mașina s-a încărcat până la 44% pe un Type2 la 11 kW putere de încărcare. Le mulțumesc pentru omenie și cu siguranță știu că fără acea încărcare șansele să terminăm drumul tractați erau foarte mari.

Cu bateria încărcată aproape de 50% am pornit la drum pe modul economic

-> clima oprită;

-> geamuri deschise din când în când ca să dezaburim parbrizul;

-> încălzirea în scaune pornită (îmi pare rău de colegul din spate, care a trebuit să stea cu geaca pe el tot drumul)

Am forțat norocul și nu am mai oprit la Lugoj, eram cu toții mult peste orele promise familiilor că ajungem acasă. Pe autostradă am mers domol cu 90 km/h încurcând inclusiv tirurile (retrospectiv mă gândesc că mai bine evitam complet autostrada), și am ajuns la destinație cu un nesperat 8% în baterie.

În final, o ieșire care s-a vrut a fi de relaxare, a fost stresantă datorită autonomiei reduse a ID.3 pe timp de iarnă și a lipsei infrastructurii de încărcare. Puteam într-adevăr să încarc la drumul de dus, dar fiind deja plecați târziu și bazându-mă că pot face măcar 240 km, cât erau necesari pentru a ajunge înapoi la Lugoj, am ales varianta care am povestit-o.

Din păcate în condițiile date de drum, temperaturi sub 5 grade și negative, diferența de nivel, autonomia ID.3-ului de la 10% la 100% este sub 200 km, total insuficient.

Las mai jos un tabel comparativ cu experiența lui Tudor cu Ioniq5

VW ID.3 / 58kWhHYUNDAI IONIQ5 / 77kWh
25.3 kWh/100km dupa 150km parcursi 28.2 kWh/100km dupa 154km parcursi
procentaj baterie ramas la sosire: 15% procentaj baterie ramas la sosire: 38%
procentaj baterie recuperat la coborare: 4% procentaj baterie recuperat la coborare: 3%
incarcare intermediara: ~14.5 kWh [o ora jumate] – Type2 la pensiunea Gasthaus Maria incarcare intermediara: ~3 kWh [4 minute] – statie rapida Lugoj
consum mediu total: 18.55 kWh consum mediu total: 22 kWh
procentaj baterie la sosirea in Timisoara: 8% procentaj baterie la sosirea in Timisoara: 3%

Observăm că deși ID.3 a avut un consum mai bun decât Ioniq5, am fost penalizați datorită bateriei mult mai mici și astfel nu am reușit să parcurgem drumul de 300 km dus întors fără a încărca, nu am reușit nici măcar cei 240 km de la Timișoara la Muntele Mic și apoi înapoi la prima stație rapidă disponibilă la Lugoj. Lipsa stațiilor ne-a pus și mai multe probleme și astfel experiența a fost una nefericită.

Concluzii dupa ieșirea la Muntele Mic:

  • Cu un ID.3 cu baterie de 58 kWh nu poți să ajungi de la Timișoara la Muntele Mic și înapoi fără o încărcare intermediară dacă temperatura este sub 5 grade. Autonomia mașinii nu iți permite un drum de 300 km dus/întors pe timp de iarnă la munte. În condițiile de drum actual, autonomia reală se situează undeva la 200 – 220 km (în condițiile în care mergi de la 100% la 0%) și probabil 180 km dacă mergi până la 10%.
  • Rețeaua de stații de încărcare este deficitară. Cu singura stație rapidă de la Caransebeș/Penny, defectă, și doar două stații lente Type 2 pe o rază de 40 km de Muntele Mic, ești foarte limitat cu o mașină electrică. Până când rețeaua de stații nu se extinde, personal nu voi mai merge cu ID.3 la munte pe timp de iarnă, cel puțin nu în zone fără acoperire.
  • Puteam la drumul de dus sa opresc să încarc la Lugoj, dar plecând deja târziu de acasă, nu am vrut să pierdem și puținele ore rămase cu o pauză de încărcare. Poate dacă știam ce mă așteaptă, făceam acea pauză la drumul de dus.
  • pentru excursii de la Timișoara la Muntele Mic sau Parâng/Straja, recomand mașini electrice cu baterie de cel puțin 60-70 kWh.
  • ID.3 îmi confirmă încă o dată că afișează consumul eronat, și de fapt consumă chiar mai mult decât afișează pe bord. Un calcul matematic simplu: mașina a afișat un consum mediu de 18.55 kWh/100 km. Cu un total de 297 km efectuați, rezulta 55.65 kWh. Consumul nostru actual a fost de aproximativ 66 kWh, considerând o degradare a bateriei de 3 kWh. Deci mașina minte cu aproximativ 15-18% la consum, sau degradarea bateriei este mai mare de 5%.

Închei cu un citat din articolul scris de Tudor Marchiș pentru Ioniq5: „Drumul se poate parcurge fără încărcare dacă la plecare acumulatorul este încărcat complet” și completez cu DA, dacă ai un acumulator de 77 kWh și/sau o mașină eficientă. Afirmația lui Tudor se referă la modelul lui și nu trebuie generalizată, la fel cum nici experiența mea nu trebuie generalizată. Dar când planificații un astfel de drum trebuie să țineți cont de ce mașină dispuneți, ce autonomie reală are (nu cea din datele scrise de producător) și ce capacitate a bateriei.

ID.3 bun la de toate?! Trageți voi concluziile

6 Responses

  1. Viorel O spune:

    Urata experienta… Oricum, ma astept ca daca se vor instala pe traseu statii de incarcare rapida, problemele ar disparea indiferent de temperatura sau marimea bateriei.

    P.S. Sper ca nu ai tinut masina cu 96% baterie peste noapte. Tot ce este peste 80-80% imi imaginez ca este ca o oala sub presiune la foc mare.

  2. Claudiu spune:

    O sugestie ar fi sa faci inainte o simulare cu aplicatia online ABRP.
    Ai fi vazut – daca introduci toate variabilele posibile – ca nu prea sunt sanse sa iti iasa deplasarea fara incarcare.

  3. Cristi spune:

    Dacă alegeai sa mergi pe drumuri naționale, poate alta era situația, ajungeai la Lugoj la intoarcere.

  4. Ighisan Daniel spune:

    Salut. Intradevar ABRP-ul era util si trebuia sa simulez traseul. Dar plecand tarziu, o ora pierduta la incarcare ne penaliza din timpul ramas pe partie, si asa putin. Dar my bad, trebuia sa planific mai atent.

  5. Ighisan Daniel spune:

    Am tinut masina cu 96% peste noapte, as fi curios de ce „oala sub presiune”.

  6. Viorel O spune:

    Pentru sanatatea bateriei VW recomanda incarcarea peste 80% doar in tranzit, adica atunci cand ajungi, incarci peste 80% si pleci in scurt timp. Exista functionalitatea de incarcare la o ora prestabilita, dar mie nu.mi functioneaza pe ID.4, asa ca incarc pana la 80%, iar dimineata pana ne pregatim noi, setez pe incarcare pana la 100%.

    Nu stiu cat de tare se degradeaza daca sta o noapte la 96%, dar sigur va fi penalizare la sanatatea bateriei daca se repeta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.