Trăgându-și originea de la una din firmele auto cu cea mai îndelungată istorie – Peugeot a fost fondată în 1810 și a produs râșnițe de cafea, primul automobil fiind lansat în 1889 – grupul Stellantis este astăzi un conglomerat multinațional cu operațiuni majore în Franța,Germania, Italia și SUA.
Dupa doar 10 ani, Renault lansa primul automobil și de atunci (122 ani) concurența între cele două firme cu rădăcini franceze este o plăcere de urmărit, model de model și generație de generație.
Încercările timpurii de electrificare ale grupului Peugoet-Citroen, nu au dat rezultatele scontate și atunci când Renault a lansat marea vedetă europeană ZOE, conducerea PSA a decis să mai aștepte. Întârzierea a durat până când legislația europeană i-a forțat să reia eforturile în domeniul tracțiunii electrice cu o nouă generație de modele, ce au fost lansate in 2020, tocmai la timp pentru evitarea amenzilor pentru depășirea limitelor de CO2
De atunci scorul înmatriculărilor ZOE contra 208 este urmărit cu atenție, ca un barometru al gusturilor clienților, dar și un indicator al capacității de livrare a celor două fabrici din Franța. Când în ajutorul micului Peugeot adăugam Corsa, produsă în Germania, dar și variantele Citroen, Vauxhall și gama mai mare produsă pe aceeași platformă, strategia de diversificare a fostului grup Peugeot este învingătoare, ca număr de înmatriculări.
Renault ZOE

Privind la ultimii cinci ani de înmatriculări în Franța, este evident saltul din iunie 2020, după majorarea subvențiilor. In mod surprinzător însă, anul acesta doar în luna mai înmatriculările au reușit sa depășească nivelul dinainte de pandemie, iunie și iulie menținând un ritm bun de livrări.

Pe cea mai mare piață auto europeană, Germania, livrările au ținut pasul cu cele de anul trecut în primele șapte luni, dar anul 2021 este foarte puțin probabil să se încheie cu peste 60.000 exemplare vândute în Franța și Germania, așa cum a fost 2020.
Peugeot e-208
O mare necunoscută la începutul anului trecut, dar intrând în competiție cu titlul de mașină a anului 2020 în Europa, Peugeot 208 a realizat un prim an de excepție pe teren propriu și a reușit să mențină ritmul livrărilor și în primele șapte luni din 2021, cu înmatriculări cumulate de peste 10.000 unități.

Privind însă la piața germană, este evident că preferințele clienților se îndreaptă spre Opel Corsa, asamblat pe aceeași platformă în Germania, dar în 2021 înmatriculările de Peugeot 208 aproape reușesc să țină pasul cu modelul german.


După aceasta foarte lungă introducere, să vedem ce au de spus despre viața de zi cu zi alături de cele trei modele, proprietarii din țară care participă la proiectul Electromobilitate.
În direct cu proprietarii

Laura – Peugeot e-208, Timișoara

Electro-Leul a parcurs săptămâna trecută doar 37 km cu un consum de 13.2 kWh/100km și viteza medie 23 km/h. Am fost liberă joi și vineri, așadar am parcurs mai puține drumuri.
Viteza medie rămâne constantă de la o raportare la alta, prin urmare variația consumului se datorează doar factorilor de mediu, în această perioadă având parte de temperaturi foarte ridicate.
Dan – Opel Corsa-e, București
Date Corsa-e săptămâna 2-8 august 2021:
Consum mediu: 12.0 kWh/100 km
Distanța parcursă: 63 km
Viteza medie: 40 km/h
Drumurile au fost făcute doar pe centura Bucureștiului.
Cheltuielile pe săptămâna asta sunt zero, încărcarea a fost făcută la Lidl.
Renault ZOE

Radu – Ploiești
In intervalul 02-09.08.2021, iată datele de exploatare:
Parcurs: 939 km
Viteza medie: 42.1 kmh
Consum mediu: 12.0 kWh/100 km
Costuri alimentare: 42 lei
Am inclus aici și parcursul din sejurul meu transilvan, despre care am scris în cel mai recent articol.
Ultima vizita de service a fost săptămâna trecută, ocazie cu care am înlocuit pe garanție camera de mers înapoi ce mergea intermitent, plus montarea contra-cost (442 lei) a unei prize suplimentare de 12V în partea din spate a mașinii, necesare pentru compresor sau lada frigorifică.
Deh, pregătiri de drumuri mai lungi…!

Marton – Târgu Mureș
Săptămâna trecută au revenit zilele mai puțin calde în zona Targu Mures, și se vede pe consumul redus de 12.6 kWh/100 km, cu care am circulat 421 km, și viteza medie a crescut un pic la 37 km/h. De fapt chiar am remarcat soției că în oraș traficul e foarte fluent, probabil lumea e în vacanță și plecată din oraș, era chiar trafic de sâmbătă/duminică și în timpul săptămânii.
Ca fapt divers, după 14 zile în care Zoe41 a stat, a fost doar 1% scădere la baterie, de la 52 la 51%.
Revizia de un an pentru „Renault ZOE Intens 41” am efectuat-o în februarie la Dacia Service Cluj, doar filtru habitaclu a fost schimbat, în total 325 RON.
Întâmpin ceva probleme la slotul USB, mi se deconectează frecvent Android Auto, o să revin cu detalii ce urmează.
Șerban – Suceava
Săptămâna trecută am efectuat 386 km, din care am avut un drum până la Piatra Neamț și înapoi, cu un consum mediu de 15.2 kWh/100 km.
Costurile mele rămân în continuare aproape 0 Ron pentru toți km 6000 km.
Ciprian – Suceava


Zoița a făcut săptămâna trecută 1183 km, incluzând și ECO-Concediul părinților, cu un consum de 12.9 kWh/100 km și o viteză medie de 51.6 km/h.
Darius – Timișoara
Săptămâna trecută Zoey a parcurs 326 km cu 51 kWh, adica un consum de 15.6 kWh/100 km. Am mers doar local.
Abia săptămâna aceasta, pe final, vom merge la munte, în Parâng. Am văzut că a apărut o stație la Primăria Petroșani, am de gând să o încerc.
Altfel, deți am avut unele reparații la Zoe (mecanic doar flanșa la amortizor) – toate s-au realizat pe garanție. Deci cu 0 costuri.
Vă țin la „curent”! 🙂

My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.