Cea mai mare emoție pe care o are un posesor de mașină electrică sau hibrid second hand, este lipsa istoriei bateriilor litiu-ion.
Dacă ai o mașină căreia i-a expirat garanția, este normal să ai emoții legate de fiabilitatea bateriei. Eu am cumpărat mașina ieșită din garanție la 144.000 km și cu o baterie undeva la 82,8% din capacitatea inițială. Bateria este produsă în 2014.
Cu ajutorul unui OBD și a aplicației PHEV Watchdog poți să obții niște informații suplimentare despre mașină și baterie. Una dintre ele, și cea mai importantă, este sănătatea bateriei. Mai exact, afli procentajul de degradare.



În cazul meu, când am luat mașina, bateria avea 82,8% din capacitate. După 27.889 km parcurși de mine, aplicația arăta bateria la 77,5%. De observat este faptul că mașina înainte de a o cumpăra, a avut o degradare de 1,1%/10.000 km.
Eu am avut un regim de exploatare a bateriei mai intens, am tractat o remorcă de 750 kg de mai multe ori și uneori am încărcat bateria și de două ori pe zi. Rezultatul îl reprezintă o degradare de 1,9%/10.000 km.
Cel mai interesant mi se pare că după aproape doi ani de utilizare a mașinii, în care s-a degradat bateria cu 5,3%, nu am simțit o scădere în range-ul mașinii pe modul full electric, ba chiar dimpotrivă, reușesc să merg cu 5% mai mult. Explicația este simplă pentru mine. Am învățat să conduc mai eficient și economic în timp.
Această mașină m-a educat!

Sunt o persoană sociabilă și curioasă, cu spirit critic. Sunt pasionat de tot ce înseamnă sustenabilitate. Îmi place să întâlnesc oameni noi și să ascult idei interesante.
Salut,
Interesanta constatarea ta. Cu o degradare de 1.9% la fiecare 10.000 km, inseamna ca mai poti conduce inca aproape 150.000 km pana degradarea va ajunge la 50% si masina va avea peste 300.000 km la valoarea respectiva, deci mai mult decat decent.
Cum protejezi bateria ? Limitezi incarcarea la maxim 80% sa zic ? Se poate face asta automat din setarile masinii ?
M-ar tenta si pe mine sa cumpar un Outlander PHEH second hand, deoarece am posibilitatea sa o incarc acasa, dar am mai citit pe net ca degradarea bateriei la Outlander PHEV este destul de mare si unii posesori au schimbat bateria si in garantie. Vad mai multe anunturi si pe olx cu Outlander PHEV cu rulaj in jur de 200.000 km. Sa fie asta o valoare la care bateria s-a degradat mult deja ?
Ai ceva informatii despre reconditionarea bateriei, cam cat ar costa si cat de mult se poate scadea degradarea ?
Merci.
Buna ziua,
Inca nu avem destule date ca sa putem trage concluzii cu privire la ce se intampla cu bateria peste 200k km. Este adevarat, multi posesori au schimbat bateria in garantie.
O speculatie care vizeaza motivul pentru care bateriile la Mitsubishi Outlander PHEV se degradeaza asa mult ar fi vina capacitatii prea mare de regenerare a celor 2 motoare, in jur de 30 kw, bateria avand doar 12 kwh.
Nu ai posibilitatea sa setezi sa incarci numai pana la 80%, trebuie sa deconectezi masina manual. Din ce am studiat si eu, nu acesta ar fi motivul degradarii. Poti sa lasi bateria sa se incarce liniștit pana la 100%.
Legat de ce facem cand bateria a ajuns la 50%, exista 2 variante. 1. Din ceea ce am auzit eu de ceva timp, baeria noua de la Mitsubishi ar costa 5000€, sau 2.reparata la un service specializat, unde costul ar
ajunge in jur de 2000€. Aceste informatii nu sunt verificate de catre mine, insa.
Daca vreti sa cumparati un Mitsubishi second hand, va recomand sa cumparati un OBD si sa descarcati aplicația Watchdog unde puteti vedea foarte clar starea bateriei.