Model 3 bilanț noiembrie – excursie la München și 1% pierdut după 9 zile

Pentru toți proprietarii Tesla anul 2025 a fost dificil, plin de controverse și introspecții morale, pornind de la întrebarea dacă firma mai urmează viziunea care ne-a atras pe mulți spre gama S3XY?

Răspunsul simplu este NU o mai urmează și a virat spre un viitor bazat pe transport autonom de persoane și marfă, roboți și aplicații AI în spațiul fizic, alături de domeniul energetic în creștere continuă, care pare mai stabil și scutit de transformări radicale.

Pentru colegii noștri, aflați de ani buni la volanul unor Model 3, schimbarea vine prea târziu ca să mai zdruncine încrederea dobândită în viața de cu zi în acest model-deschizător-de-drum din domeniul EV, începând cu anul lansării 2017.

De altfel, dacă privim la clasamentele înmatriculărilor BEV furnizate de Tudor (Peugeot e-208, Timișoara), este cert că nu suntem singurii mulțumiți de eficiența și performanțele diferitelor variante de Model 3. Clienții au votat cu buzunarul în 2025 și rezultatul nu lasă loc de îndoială, mai ales fiindcă majoritatea au fost cele rulate (la prețuri mai rezonabile), importate din diferite țări vest-europene.

Ce au prima și doua clasată în comun, în afara faptului că nu scot fum la eșapament?

Ambele sunt fabricate în China, ceea ce este încă un avertisment pentru producătorii tradiționali, care își imaginează că pot fi protejați datorită asamblării în Europa. Dimpotrivă, în 2026 un număr tot mai mare de modele chinezești vor fi produse în țările vecine și concurența pentru buzunarul clienților va deveni brutală.

Echipa Model 3 – bilanț noiembrie

Fiindcă vorbeam în paragraful introductiv de eficiență, este ușor de demonstrat pe ce se bazează afirmația, văzând valorile medii comunicate de Mihai (Fălticeni) și Marius (Câmpina), ambii cu varianta „highland” și cazuri de utilizare ideale.

Alex G, București

Luna noiembrie a fost liniștită, cu drumuri doar în Bucuresti și Ilfov.

Consumul a crescut puțin față de octombrie, dar alte probleme n-am întâmpinat.

Perioada : 1 – 30 noiembrie

  • Cost încărcare: 69 lei
  • Distanta: 818 km
  • Consum mediu: 14.7 kWh/100km
  • Consum total: 120 kWh
  • Încărcare: 169 kWh

Marius, Câmpina

NOIEMBRIE  2025

  • km parcurși – 1181
  • kWh consumați în Drive – 149
  • kWh consumați în staționare – 44
  • consum mediu – 12,6 kWh/100 km
  • durată deplasare – 1306 minute
  • viteza medie – 54,3 km/h
  • temperatura medie a aerului – 9,0°C
  • kWh încărcați – 188
  • cost încărcări – 0 lei. Toate încărcările au fost la locul de muncă, fără costuri.

Pe 28 noiembrie am trecut pe anvelope de iarnă. Am vândut setul vechi, pe care îl folosisem 4 sezoane de iarnă și am achiziționat unul nou, tot Michelin Pilot Alpin 5.

Nici o problemă de raportat. Mașina se comportă ireproșabil. Odometru final luna Noiembrie: 31.590 km

Total km electrici: 137.648 km.

Betty si Alex, Săbăreni

 Actualizare lunară Tesla

  • Distanță parcursă: 992 km
  • Energie consumată: 175 kWh
  • Consum mediu: 17.7 kWh/100 km
  • Încărcare: 207 kWh din  rețea. energie solară & la locul de muncă – cost 114 ron🌞

Ciprian, Timișoara

Date pentru noiembrie Model 3 SR 2021 – „Matrix”:

Pe lângă drumurile uzuale din oraș, am avut o deplasare pana la Munchen si înapoi: 980 km in ~12h cu 4 opriri pentru încărcare la dus, si la fel, la întors.

Temperatura in timpul drumului a oscilat intre -2 C si 4 C. Un consum mediu de 17.6 kWh/100km, in condiții de iarna, viteza autostrada, dovedește o eficienta foarte buna pentru Model 3.

  • Km totali pe luna noiembrie: 2699 km
  • Consumul mediu luna noiembrie: 17,6 kWh/100km
  • Energie utilizată pentru drive: 474 kWh
  • Costul total al încărcărilor: 866 ron
  • Reparații: Fara probleme

Mihai, Fălticeni

Puțini kilometri luna noiembrie pentru Model 3, mai mulți pentru Spring-ul alb și câțiva km pentru Spring-ul kaki, condus de Emilia.

Toate merg fără probleme și sperăm să meargă așa cât mai mult timp!

Notăm cei 53.000 km pentru Spring-ul kaki, 45.000 km pentru Spring-ul alb și 38.000 km pentru Tesla Model 3. 

136.000 km și 20 MWh în 3 ani. 

Parcurs grafic pe orizontală – de la montarea Centralei Electrice în 2020 la Tesla Model 3 în 2024.

De la 11 luni așteptare după prima mașină electrică (Spring alb), la câteva zile livrare pentru Spring kaki în aprilie 2023 și tot câteva zile pentru Model 3 în noiembrie 2024. (Revin cu graficul actualizat)

Total luna noiembrie 2025:

  • Distanța parcursă: 1209 km
  • Odo: 37879 km – 87% SoC)
  • Total încărcări (inclusiv pierderi 10%): 190.64kWh (100% la serviciu)
  • Total încărcări afișate pe aplicație: 169 kWh
  • Viteză medie ponderată:54 km/h
  • Consum mediu ponderat afișat pe bord: 11.2 kWh/100km
  • Consum real (Energie încărcată (inclusiv pierderi+park)/distanța parcursă): 15.8 kWh/100km
  • Cost total:  0 lei
  • Energie consumată în Drive: 136 kWh.
  • Energie consumată în Park: 23.36 kWh

În perioada de ”leneveală”, mașina a pierdut 1% după 9 zile de stat cuminte, în timp ce subsemnatul umbla brambura prin lume.

Producție panouri fotovoltaice luna noiembrie: 301.1 kWh

Raluca și Cătălin, Craiova

In luna noiembrie am avut următoarele date:

  • Km parcurși : 536 km
  • Media de consum : 20.3 kWh/100 km
  • Am încărcat 170,66 kWh (acasă din panouri si tot acasă dar cu cost)
  • Cost încărcare : 162,37 lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.