Model Y Performance 7.54 RON/100km în primul an?

Introducere

Cele trei modele electrice deținute de Ovidiu începând din septembrie 2020, Peugeot e-2008, Tesla Model 3 LR și Model Y Performance, au scris un capitol aparte în istoria proiectului Electromobilitate.

Atât ponderea ridicată a circulației în aglomerația din București, cât și soluția ideală de încărcare la locul de muncă cu energie produsă local cu panouri fotovoltaice, confirmă valoarea soluției de reducere a poluării cu ajutorul transportului electric și elimină discuțiile despre ponderea producției de energie pe bază de combustibili fosili în România (Sistemul Energetic National – Transelectrica).

Statistici de încărcare după un an cu Model Y Performance

Rapoarte din aplicația TeslaMate

Parcursul

După primul an de traversări ale Bucureștiului cu Model Y, se pare că am petrecut/pierdut cel puțin cinci săptămâni la volan pentru 23.538 km, parcurși în cea mai mare parte cu naveta la serviciu.

Pentru cei 23.000 km am cheltuit aproximativ 1770 RON, întrucât mare parte din încărcări au fost gratuite (la birou) unde există un sistem fotovoltaic de 800 kWp.

Statistici legate de încărcări

Aici vedem că au fost necesari 5,88 MWh pentru distanța de 23.000 km din care gratuiți au fost 4,8 MWh. La birou am încărcat peste 4,64 MWh, acasă 459 kWh cu un cost de 345 RON, iar restul de încărcări plătite au fost efectuate în diverse deplasări inclusiv concedii.

Încărcare la serviciu cu energie produsă local din panouri fotovoltaice

Mai jos avem un alt raport despre încărcări: 7,52 RON/100km, cu un cost de 0,29 RON per kWh dar si despre eficiența încărcărilor.

Degradarea acumulatorului

O privire de ansamblu asupra degradării bateriei după un an și peste 23.500 km indică o evoluție perfect normală.

Rapoarte din aplicația Tesla și evidențe Excel

Costul real este mult mai mic decât cel afișat în aplicația Tesla

Cel din TeslaMate reflectă realitatea cel mai bine, întrucât poți seta costul pentru birou, acasă și restul.

In aplicația Tesla am pus costul mediu din 2023 al unui kWh la stații rapide – 2.5 RON.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla in Noul An cu prețurile după anunțul achiziției rețelei Renovatio de către OMV Petrom.

Conform datelor culese de la bordul mașinii avem:

Iar din excelul cu încărcările notate personal avem:

Concluzii

Dacă aș fi încărcat acasă doar cu 0,7 RON/kWh aș fi avut un cost de aproape 16 lei pentru 100km parcurși în 2023.

Costul real cu energia după primul an este de 7,54 RON/100km, întrucât o mare parte din încărcări au fost efectuate gratis la birou, un beneficiu oferit de către angajator tuturor colegilor cu automobile electrice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.