Necazuri cu Opel Corsa în service

Pentru membrii comunității interesate de automobile electrice, greutățile întâmpinate în service nu sunt o noutate.

La fel ca în 2020, când un număr mare de proprietari au avut primul contact cu personalul din service-urile diferitelor mărci importate în România, am continuat să urmărim relatările colegilor cu mult interes. Speranța că pregătirea tehnică și acceptarea modelelor electrice se va îmbunătăți treptat nu dispare, dar atunci când apar neplăceri, blogul nostru va continua să ofere spațiu pentru publicarea experiențelor mai puțin plăcute pentru electromobiliști.

Claudiu – Opel Corsa, Alba Iulia

Informațiile pentru săptămâna trecută sunt:

  • Distanța: 603 km
  • Consum mediu: 16,2 kWh/100 km
  • Viteza medie: 38 km/h

Din păcate, am avut o experiență neplăcută în service-ul Opel de la Târgu Mureș, unde am mers pentru a-mi împerechea mașina cu telefonul și pentru a-mi reseta avertizarea că am depășit intervalul de mentenanță, lucru pe care au omis să-l facă la primul interval de service. 

Cronologia evenimentelor:

  • Mașina e înregistrată în sistem în 29.04.2021 de dealer.
  • Am achiziționat mașina în 04.03.2022 cu aproape un an de garanție scurs.
  • Fac prima revizie obligatorie la 12.500 km sau un an, în 20.04.2022 la 4.000 km deoarece se împlinea un an de la înregistrarea originală în sistemul Opel. Nu mi s-a notat în Cartea de Service această revizie.
  • In 01.06.2022, la 11.000 km, mașina mă avertizează că peste 1.500 km trebuie să fac revizia. Realizez că nu s-a resetat calculatorul mașinii la revizia din 20.04.
  • In 14.07.2022, la 15.000 km, trec pe la Opel Târgu Mureș pentru că am drum prin zonă. Îi rog să îmi scoată avertizarea că am depășit limita de service și să îmi împerecheze mașina cu telefonul.
  • Recepționerul nu pare să înțeleagă ce vorbesc cu el și începe să îmi spună de schimbarea filtrului de ulei… îl corectez și întreb dacă știe că mașina e electrică? Omul se simte jignit și mă repezește că trebuie să fac revizia la fiecare 12500 km și mă întreabă dacă vreau să o fac în acel moment sau vreau programare.
  • Îi spun că am făcut revizia de un an și următoarea e peste 25.000 km, conform planului de întreținere. Mă invită, arțăgos, să îmi arate programul ce îi indică service pentru mașina mea la fiecare 12.500 km.
  • Bagă mașina în atelier să reseteze kilometrajul și se conectează pe bluetooth la mașină să îmi arate că funcționează conexiunea. Le spun că nu asta e problema mea și îl sună nervos pe șefu’.
  • Afla de la șef, care e în concediu, că am dreptate și că mașina se poate împerechea cu telefonul prin aplicația My Opel, pe care doar el o poate accesa.
  • Mi se spune de recepționer să înțeleg că ei știu ce trebuie să facă, nu e nevoie să îi învăț eu.
  • Fac o diagnoză de rutină la mașină și câteva poze la un defect de caroserie și îmi scot mașina afară din atelier
  • Mi se notează în cartea de service, în contul primei revizii din 20.04.2022 și se menționează că următoarea revizie e la 16.503 km. 
  • Mă las păgubaș si plec nedumerit, calculând când ar trebui să îmi iau o zi de concediu pentru a merge la revizie, întrebandu-mă dacă nu cumva sunt incorect informat și chiar are dreptate recepționerul.
  • Ajung acasă, caut în manualul mașinii și găsesc foarte clar (vezi poza) că am dreptate.
    Planul de întreținere primit  la achiziționare și Manualul mașinii indică destul de clar că primul interval e la 12.500 km/1 an si următoarele din 25000 km în 25000 km sau din doi în doi ani.

Voi ați pățit ceva asemănător? Cum ați rezolvat? Ce ma sfătuiți în legătura cu problema întâmpinată de mine?

Bogdan – Peugeot e-208, București

O altă săptămână de oraș cu drumuri scurte și ineficiente prin trafic. Am folosit-o mai mult pentru cumpărături, în restul timpului sunt pe motocicletă. Chiar, are cineva sau intenționează cineva să își cumpere o motocicletă electrică?

Săptămâna : 11.07-17.07

  • distanța parcursă : 81 km
  • consum mediu : 16.6 kWh/100km

Mi-a venit în sfârșit factura pe aprilie de la Hidroelectrica și de acum pot începe să calculez și costurile.

Laura – Peugeot e-208, Timișoara

Săptămâna trecută am parcurs 91 km cu un consum de 15.2 kWh/100 km și 22 km/h viteza medie.

Toată distanța a fost în oraș, dar viteza medie a crescut puțin, semn că odată cu începerea vacanței elevilor s-a mai liniștit și traficul.

2 Responses

  1. add spune:

    Din ce-am citit pe-afara, cea de la un an n-ar fi revizie ci „inspectie vizuala”, si reviziile vin in anii 2,4 etc

  2. CLAUDIU spune:

    Revin cu rezolvarea situatie mele, pe scurt:
    -Opel Targu Mures, prin persoana domnului Szabolcs Csaba Boloni , care m-a indrumat sa sokicit un raspuns din partea Opel Romania, mi-a confirmat ca intervalul de service se executa asa cum scrie in manual, adica la fiecare 25000 km, dupa primul interval care e la 12500 km.
    -Scrisoarea trimisa de mine catre Opel Romania a fost scrisa utilizand o nota pasnica, nu ostentativa…. lucru care a garbit depistarea problemei
    -Problema, se pare, este o eroare informatica din programul din service care indica, doar pentru masina mea, un interval gresit.
    -Domnul Boloni s-a gandit sa verifice si alte Opel Corsa e vandute de ei; astfel, am putut observa ca acelea au intervalul reviziilor la 25000 km.
    -In final, ma declar foarte mulțumit de dialogul avut cu cei de la Opel care, in mai putin de 3 zile lucrătoare, mi-au dat un raspuns si o cale de rezolvare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.