Noi participanți la proiectul Electromobilitate în 2021

Când pasionați ai electromobilității își oferă timpul și priceperea pentru a contribui la educarea celor interesați de subiectul conviețuirii cu o „electrică”, primim cu bucurie mesaje asemănătoare cu cel de mai jos.

In câteva rânduri, Cosmin îmi scria la începutul săptămânii:

Am adresa de contact de la Marius Toma. (Mulțumim Marius pentru pasiunea pe care o împarți cu atâta generozitate)

Mă interesează să mă înscriu în proiectul Electromobilitate, și voiam să întreb cum aș putea ajuta.

Cosmin Nitu, VW ID.3, Bucuresti

Am avut un ZOE ZE40 (2019) vreme de aproape un an, iar după o pauză pe perioada pandemiei am trecut la ID.3 first (simplu) din octombrie 2020.

Sunt oarecum analitic și în măsura în care permite timpul îmi fac diverse statistici despre consum și nu numai, deși în ultimul an nu am mai apucat să documentez, doar am urmărit ad-hoc evoluția anumitor indicatori.

Mă gândesc ca aș putea oferi? date statistice periodice?

Sau informații în urma unor drumuri scurte/medii/lungi?

Sunt flexibil. In următoarele luni sunt foarte prins cu serviciul, dar dacă este loc de încă un entuziast, sunt interesat și mă străduiesc să ajut cu informații pentru creșterea și buna informare a comunității.”

In aceeași zi i-am răspuns lui Cosmin cu informațiile pe care le-am transmis tuturor membrilor echipei noastre la început de drum: „Ești foarte bine venit în echipa noastră de voluntari!”

M-am bucurat să aflu că entuziasmul pentru EV nu a dispărut după prima experiență cu Zoe, ba chiar mai mult, că bucuria condusului electric continuă pentru Cosmin cu cea de al doilea model electric.

Apoi am descris două forme de colaborare:
1. Colaborator la proiect: presupune transmiterea săptămânală a informațiilor legate de kilometri parcurși și consumul mediu afișat la bord, împreună cu câteva cuvinte despre condițiile în care a fost obținut consumul respectiv (oraș, excursie, temperatură exterioară, etc.) și imagini de la bord și cele culese în călătorii sau în timpul încărcărilor, etc.
2. Autor pe blog: implică publicarea de articole despre experiența proprie cu electrica. Excursii interesante, mod de încărcare, defecțiuni sau probleme întâmpinate, împreună cu costurile aferente. In acest spațiu sunt binevenite orice statistici despre experiența personală cu mașini electrice.

Parteneri la proiectul Electromobilitate

Cea de a treia formă, care se adresează firmelor și persoanelor private interesate, este cea de parteneriat, care promovează colaborări în domenii de interes comun, ce susțin proiectul Electromobilitate și mențin posibilitatea de a oferi test drive-uri gratuite celor interesați.

Lista partenerilor cu care pornim la drum in 2021 nu este lungă, dar sunt cu toții de nădejde.

Eugen Cocea și revista online 24auto.ro a fost gazda primitoare unde am publicat primele articole dedicate electromobilității în urmă cu trei ani și colaborarea continua.

Echipa de la Casa Auto Timișoara a fost alături de noi încă de la începuturi și ne-a ajutat cu achiziția modelelor Hyundai destinate test drive-urilor în țară.

Trupa de inimoși de la Porsib Sibiu ne-a oferit un hub de întâlnire în centrul țării, cu posibilități de încărcare pentru masinile de test, plus service și întreținere. Tot ei au fost cei ce ne-au comunicat săptămânal datele despre utilizarea unui Hyundai Ioniq pe parcursul unui an și jumătate și continuă în prezent cu Ozone 3.

EVconnet ne-a ajutat cu prima stație de încărcare Type 2 la Porsib și Lektri.co a instalat cea de a doua, dublând capacitatea de încărcare în paralel pentru mașinile de test sau cele participante la evenimentele de la Păltiniș.

Echipa de la Inspiroline a realizat și pavoazat pe Ionică cu design-ul elaborat de prietenul nostru Tibi Harkai și talentații fotografi de la Mirrorism și-au dedicat o zi pentru a surprinde imagini cu Ozone 3 pe străzile înguste ale Sibiului medieval, ajutând la promovarea buburuzei în mediul cel mai potrivit.

Marius Bârsan a organizat o serie de test drive-uri la Sibiu, a scris despre experiența cu Ozone 3 și ajută cu informații și statistici comparative despre costurile curente cu Skoda Octavia și Hyundai Ioniq la Sibiu.

In plus, fiecare din cei peste 30 de autori care au publicat în ultimii trei ani experiențe personale pe blog, sunt parteneri la demersul de educare și familiarizare cu mobilitatea electrică și le MULȚUMIM fiecăruia în parte!

La fel cum suntem deschiși pentru noi colaboratori, viitori parteneri interesați de proiectul Electromobilitate sunt bine veniți, pentru a susține munca de educare prin test drive în cel de al patrulea an, cu un scop comun: cel de a contribui la o lume mai bună, mai curată și mai liniștită.


Introducere Cosmin Nitu

Sunt căsătorit, avem doi copii, lucrez în consultanță (audit) într-o multinațională, conduc mașini de vreo 15 ani.

Am avut un Zoe ZE40 (circa 12 mii Km) și din octombrie 2020 un ID.3 1st edition (aproape 5 mii Km). Am trecut la mașina electrică pentru avansul tehnologic, dar și pentru poluarea mai mică pe care o generează mașina în oraș.

Ca experiență de condus cu mașini electrice, cu Zoe am fost până la Constanța fără să opresc pe drum, pe Transfăgărășan unde am făcut aproape un cerc fără încărcare (Curtea de Argeș – Bâlea – Sibiu – Rm. Vâlcea).

Alte drumuri mai mari: București – Sinaia – Peștera, Buc – Poiana Brașov, Buc – Vidra (Domeniul schiabil Transalpina; cu oprire la Rm. Vâlcea pentru încărcare).

Cu ID.3, din cauza pandemiei, am făcut mai puține drumuri lungi, doar trei drumuri de 400 km fiecare momentan, dar poate prind o fugă de o zi la munte în viitorul apropiat și cu ocazia asta să experimentez iarna și la drum lung.

In orice caz, în ultima vreme încerc să mă focalizez pe drum in sine și nu neapărat cât de mult (sau cum, mai degrabă) pot merge fără a încărca.

Am mai condus o Tesla model S pentru vreo 500 km în zona Stuttgart – Frankfurt (închiriată), mi s-a părut interesantă rețeaua de superchargere Tesla și funcția autopilot, mai ales ca era disponibilă pe un model din 2014.

Una peste alta mi se pare că nu este perfect, dar prefer condusul unei mașini electrice comparat cu una clasică. Mai am o Jetta TDI, dar ID.3 este mașina principală 🙂

Bun venit Cosmin!

Începând de luni vom avea ocazia să comparăm din nou eficiența primului model construit de grupul VW pe platforma MEB, dedicată modelelor 100% electrice, cu celelalte 11 modele înscrise în proiectul Electromobilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.