O saptamana Tesla plina de optimism

In saptamana Adunarii Generale Tesla (video) nu este de mirare ca presa internationala si media sociala vuiesc de stiri legate de mica firma californiana, determinata sa schimbe ordinea globala bine stabilita dupa mai bine de un secol de echipare cu motoare cu ardere interna a autovehiculelor de tot felul.

Pe langa progresul in domeniul electrochimiei si productiei acumulatorilor, care va impinge cat de curand autonomia peste 600 km si incarcarea rapida la drum lung sub 15 min, cele patru produse viitoare Model Y (imaginea din titlu), Roadster, Pickup si Semi nu sunt o noutate, dar promit atingerea pas cu pas a obiectivelor stabilite in Master Plan, Part Deux din 2016.

Progresul, ca maturitate a firmei, este dovedit si de promisiunile ceva mai temperate, de cateva informatii despre depasirea unor impotmoliri, de aprecierea deschisa a unor executivi din lumea auto si de atractia aproape magica pe care firma o exercita asupra unor generatii intregi de absolventi de inginerie, care isi doresc sa munceasca alaturi de vizionarii de la Tesla.

PROMISIUNUI

In randul promisiunilor, cu toate ca viteza de constructie a noii fabrici din Shanghai a depasit toate recordurile, termenul de livrare a primelor Model 3 “made in China” ramane acelasi.

In schimb intrarea in productie pentru Semi si Roadster a fost amanata cu un an, pentru a aloca resursele potrivite pentru Model Y si mai ales pickup-ul, care se vede confruntat inca de la nastere cu concurenta din partea Rivian, Ford si (poate) GM.

LOGISTICS HELL

Dupa atingerea productiei de 5000 Model 3 pe saptamana, cu aproape un an in urma (ultima saptamana din iunie 2018), Tesla a trecut prin ceea ce Elon Musk a denumit “logistics hell”, cauzat de imposibilitatea de a livra intreaga cantitate produsa la fabrica din Fremont.

Situatia s-a agravat incepand din februarie 2019, cand livrarile in Europa au trecut prin aglomerari cauzate de lipsa de spatiu si personal adecvat pentru a distribui 3000 de automobile pe saptamana.

Nici livrarile din China nu au demarat mai lin, primele transporturi fiind blocate in vama chineza pana la corectarea formalitatilor de import.

In prezent Tesla livreaza 1000 de automobile electrice pe zi si este pe cale sa stabileasca un nou record trimestrial de vanzare, dupa cel realizat in ultimul trimestru din 2018.

VOCI DIN LUMEA AUTO

Bob (Robert) Lutz este o personalitate remarcabila in lumea auto, cu o cariera executiva indelungata inceputa la GM Europa, apoi BMW, Ford, Chrysler si o revenire la GM de unde s-a retras in 2010, dar a ramas in centrul atentiei fie cu analize profunde, fie prin negarea rolului activitatilor industriale si de transport in incalzirea globala.

Inca din timpul carierei active la GM, Bob Lutz a denigrat pe toate canalele orice pas facut de Elon Musk, recomandand atat de recent ca ianuarie 2018 colectionarilor sa “puna mana pe un Model S” pana mai exista firma Tesla.

De curand insa acelasi Bob Lutz, analizand calitatea unui Model 3, ajunge la concluzia ca este “world class”! Opiniile publicate in revista Road & Track merita citite in intregime, fiindca pe langa legende despre cum a ajuns VW si GM sa isi perfectioneze calitatea de productie, contine un compliment la adresa conducerii Tesla: “excellent fit and finish also requires leadership focus and will, something that Tesla clearly has“.

Aprecierile lui Bob Lutz vin dupa interviul, din timpul salonului auto de la Los Angeles, cu un alt veteran al industirei auto, Oliver Blume – CEO Porsche, care afirma ca ceea ce a realizat Tesla este cu adevarat uimitor. ( “If you look at what Tesla has done, if you look at their volume and look at their price level, it’s truly astonishing. If you can do that with one brand and a sales network that is not comprised of dealers and a real sales organization, it’s even more astonishing.”)

MAGNETUL PENTRU TALENT

Deschiderea cu cinci ani in urma a patentelor Tesla pentru utilizarea altor firme a fost un gest mult mediatizat la vremea respectiva, ca si afirmatia lui Elon Musk, ca o firma nu se poate proteja de concurenta ascunzandu-se dupa un zid de patente, ci doar prin inovatie si creativitate continua.

Cine sunt inovatorii de la Tesla ? Urmarind sondajele de opinie ale absolventilor de la facultatile de inginerie, este clar ca atractia firmei pentru tanara generatie este aproape magnetica. Viziunea si misiunea Tesla genereaza dorinta tinerilor de a contribui la planurile de a accelera adoptarea surselor de energie regenerabila pe scara globala.

Pare paradoxal ca Tesla, dupa ce a aparut in preferintele absolventilor in 2016, s-a instalat pe locul intai pentru absolventii de inginerie si stiinte, fiind in primele 10 pentru cei de la economie si business, alaturi de Space X. Cunoscand afirmatia lui Elon Musk, ca “nu poti schimba lumea lucrand 40 de ore pe saptamana“, se pare ca orele lungi si mediul concurential acerb nu sperie tinerii ce pornesc la drum alaturi de o firma mica, a carei destin pare inca nesigur.

Pentru noi toti ceilalati fani Tesla, ramane speranta ca firma va prospera si ca pretul automobilelor va deveni mai accesibil pentru un numar cat mai mare de cumparatori, asa cum pare sa se intample odata cu lansarea vanzarilor de Model 3 second hand.

db

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.