Iată-ne la un nou test cu Renault Zoe ZE50, de data aceasta despre autonomia lui pe autostradă pe timp de iarnă. Un test făcut cu viteze de 110 dar și 130 km/h.
Am profitat, din nou, de o excursie electrică spre zona Sebeșului pentru a face mai multe teste. Unul din ele a fost testul de autonomie și consum la viteze de autostradă. Mai urmează un test de consum la munte, cu o urcare până la 1300 metri altitudine, și un test despre încălzirea bateriei la Zoe.
Însă, între timp, am început să folosesc și CanZE pentru Zoe ZE50, așa că am putut să calculez consumul real (după cum bănuiam, cel de pe bord nu e real și am niște bănuieli de ce) dar am văzut și capacitatea reală utilizabilă a bateriei, care e în jur de 48 kWh. Evident, și despre acest subiect va veni unul sau mai multe articole și video-uri, deci trebuie neapărat să țineți aproape. 🙂
Video despre testul de autonomie
Testul de autonomie la viteză de 110 km/h
Prima parte a testului am realizat-o pe drumul Timișoara – Sebeș, unde mi-am propus să merg cu 110 km/h până la Sebeș și am estimat că ajung acolo cu 10% baterie.
Din păcate, până la autostradă se merge relativ încet și la fel și pe porțiunea de 15 km cu autostradă lipsă, din zona Margina – Coșava.
Chiar și așa, eu cred că rezultatul e relevant și cam la asta vă puteți aștepta dacă mergeți iarna, la -2 grade, cu Zoe cu 110 km/h pe autostradă: aproximativ 200 km de autonomie.
La stația Kaufland de la Sebeș am ajuns cu 7%, deci estimarea mea a fost destul de bună.
De curiozitate, am calculat consumul și după prima porțiune de autostradă și diferența față de cel final n-a fost mare.
Costul pentru 100 km, cu curent provenit de acasă, ar fi în jurul valorii de 15.5 lei în acest caz.


Testul de autonomie la viteză de 130 km/h
La 130 km/h discrepanța dintre consumul de pe bord și cel calculat a fost mai mare, însă cred că e dată și de faptul că distanța a fost mai scurtă. Tind să cred că după ce bateria dar și habitaclul se încălzesc, diferența dintre realitate și ceea ce afisează mașina se mai reduce.
În orice caz, puteți să vă bazați pe 180 km autonomie pe timp de iarnă și viteză de autostradă.
Dacă e să mă întrebăti pe mine, merită să mergeți cu 130 km/h doar dacă plănuiți să stați mai mult la destinație, altfel cu 110 km/h vei sta mai puțin la încărcat.
Eu am făcut testul pe porțiunea de autostradă Sebeș – Deva, unde știam că oricum voi rămâne aproximativ 1h la încărcat și am preferat să merg cu 130 km/h, încălzind astfel și bateria.
Costul pentru 100 km, cu curent provenit de acasă, ar fi în jurul valorii de 18.3 lei în acest caz.

Concluzie
Informațiile cam acestea sunt. E posibil ca autonomia să mai scadă puțin la temperaturi și mai mici sau să mai crească dacă plecați cu bateria caldă bine.
Luați din aceste informații ceea ce vă este util și adaptați-vă stilul de mers în funcție de situație. S-ar putea ca o viteză mai mică să vă aducă, de fapt, câștig de timp la un drum lung.
Altfel, nu pot să spun că sunt dezamagit de Zoe, pentru că dupa 200 km oricum simt nevoia unei pauze, însă asta nu înseamnă că nu aștept cu nerăbdare să văd ce autonomii pot obține vara, sau mai degrabă primăvara, în diferite situații.

Nascut in 1989, profesionist in tehnologii IT avand o experienta de peste 10 ani in spate. In prezent conduc o echipa de dezvoltare software in cadrul unei multinationale.
In 2006 am pornit ceea ce se numeste ArenaIT, un blog de tehnologie dezvoltat din pasiune. In tot acesti ani de activitate, blogul a ajuns sa fie un reper in domeniul tehnologiei pe internetul romanesc si este proiectul care ma defineste pe mine ca persoana in online.
Recent am devenit tot mai interesat de ecologie, energie regenerabila si, in acelasi timp, de masini electrice si de aceea am inceput promovarea si testarea acestora pe ArenaIT. Asa l-am cunoscut pe Dan Boboescu, parintele Electromobilitate, un proiect care mi s-a parut inca de la inceput ca fiind unul nobil si caruia mi-as dori sa ma alatur, ceea ce s-a si intamplat.
Tocmai am facut Bucuresti-Bansko si retur cu un singur plin de motorina. Pauza de 5 minute la jumatatea drumului. Nu vreau sa imi imaginez cosmarul pe care il aveam cu electrica pe acelasi drum, cu 2 copii. Oricat ne-am invarti in jurul cozii, pentru 90% din populatia Romaniei electrica nu are sens in momentul asta si nu vad cum ar avea nici in urmatorii cativa ani.
Doar 5 minute la 7 ore de mers? Nu cred ca e imposibil, insa cu siguranta nu e sanatos.
Dar macar a facut pauza unde a vrut si a stat cat era cazul…
Daca era intr-o electrica avea nevoie de un timp mare si era obligat sa gaseasca statie libera..
Apoi 25 Kw cu 2.5 lei =62.5 lei
62.5 / 7.5 motorina=8.3/100 km, consum de Q7.
Daca era cu o masina de talia lui Zoe consuma la jumatate, deci cu motorina un drum era gratis.
PS am masina electrica pentru oras…