#konițele și-au parcurs distanțele fără fum și zgomot și în săptămâna #15. Vom vedea cât mai exact alături de informații care nu mai generează emoții, deși au ajuns și în presa centrală.

Martie și început de aprilie foarte calde
Când cercetătorii vorbesc despre încercarea de a nu trece de pragul de 1.5°C peste media din epoca preindustrială se gândesc la anumite procese. Procesele ce au loc în oceane, de exemplu, sunt agravate de această depășire. Focusul a fost în special pe oceane din mai multe motive.
Ei bine, martie e a zecea lună la rând cu temperaturi record. A 10-a!!! Dacă în decembrie ne-am apropiat periculos de pragul de 1.5°C, în martie acesta a fost depășit. Copernicus spune că ne apropiem de 1.6°C, mai exact 1.58°C.
ClimExRo ne exemplifică cum vom experimenta noi și generațiile viitoare temperaturile mai ridicate. Este evident că alegerile noastre de astăzi și de mâine vor influența viața generațiilor viitoare.

Cine nu s-a distrat la câte un foc de tabără? Cum ne mai distram când mai ardeam câte o bucată de smoală sau ceva plastic găsite pe șantierele comuniste. Eram neinformați! Nu știam că fiecare foc ne aduce mai aproape de acest prag de 1.5°C. Astăzi nu mai avem această scuză, informația este la un click distanță. Sunt și multe cărți în care autorii au investit o muncă uriașă de documentare. Schimbarea trebuie să înceapă de la noi, doar așa generațiile viitoare vor putea beneficia de un scenariu mai blând.
Săptămâna #15

Ultima săptămână de raportare ne aduce peste 3.600 km și un consum de echipă de 13.5 kWh/100km.
Detaliile de parcurs au fost comunicate de colegi și sunt reproduse in detaliu, ca de obicei, mai jos în articol.
Fiind perioada de trecere la anvelopele de sezon e interesant de corelat acest aspect. Vom acorda atenție sporită de săptămâna viitoare.
O săptămână cu temperaturi ridicate pentru această perioadă din an după cum vedem în imaginea de mai jos.

Graficele consumului mediu săptămânal și al domeniului de consum sunt urmate de relatările proprietarilor-voluntari din echipa Kona.
Titus (SB)
Daniel (CJ)
În săptămâna 8-14 aprilie pentru Kona avem următoarele date:

- 511 km parcurși
- consum mediu: 12.2 kWh/100 km
- 90 kWh încărcați acasă și la locul de muncă cu cost 0 lei.
Gabriel (MS)
Săptămâna #15 a arătat așa:

- Distanță parcursa: 1091.0 km
- Consumul mediu: 14.6 kWh/100 km
- Încărcare: încărcat acasă, Hidroelectrica + panouri + 110 lei încărcare în Timișoara.
Distanța parcursă săptămâna aceasta e împărțită astfel:
- Miercuri am ridicat mașina de la dealer. A fost înlocuită cutia de “viteze” ( așa a spus domnul de la dealer ) / reductorul. Nu mai este nici un zgomot la accelerație, liniște totală. Totul a fost făcut pe garanție , nu a costat nimic.
- Am făcut și un drum de Timișoara în weekend , mers tot pe autostradă, de aceea și consumul mai ridicat.
George (DB)

Am parcurs în această săptămână 298 km. Consumul mediu general a fost de 14,3 kWh/100 km, cu 11,7 kWh/100 km pe ultimii 190 km.

Am încărcat în această săptămână 30 kWh de acasă, din fotovoltaic, cu cost 0.
Marius (CS)

O săptămână cu un număr de 1115,6 km parcurși. Vremea călduță a redus consumul, încă rulez pe cauciucuri de iarnă. Consum 13,3 kWh/100km. Pe lângă naveta obișnuită am făcut și un drum de Bozovici și unul de Timișoara. Mașina a mers 7 din 7 zile. Revin cu datele privind costurile de încărcare și kw încărcați.
Dani (AR)
Pentru „Kokoana” în săptămâna #15 am înregistrat:

Km parcurși: 398,9 km
Consum mediu: 12,9 kWh/100km
Cost încărcare: 0
Total cost/lună: 0 lei
Temperaturi apropiate de 28 gr.

Experiențele ne definesc ca persoane, astfel consider ca o necesitate relatarea aventurilor electrice din poziția de early adopter. Aventurile au început în 2021 prin relatarea primei excursii electrice în Croația. Viața la bordul unei electrice poate lua forma multor sentimente, dar vă las să le descoperiți în cadrul articolelor de pe blog. De fel sunt inginer telecom, apreciez tehnologia de orice fel, sunt atașat de cărți și viața bună pe care am gustat-o. Am ca scop, precum orice părinte, să las copiilor o planetă locuibilă și o lume cel puțin la fel cu cea experimentată de mine. Consider că suntem obligați să acționăm pentru astfel de obiective, așa că … citim și ne electrificăm! 🙃










