O dată pe an, încercăm să atragem atenția asupra voluntarilor ce fac posibilă publicarea zilnică a informațiilor furnizate de proprietari EV din țară și străinătate.
Scopul acestui efort colectiv este de-a ajuta automobiliști indeciși, sau pe cei aflați la început de drum în universul mobilității electrice, cu experiența altor participanți la transportul tăcut și mai puțin poluant. Se zice că „adulții nu învață decât dând cu capul”, dar demersul nostru, lansat în februarie 2018, a dat roade concrete.
Le regăsim de obicei în încurajările primite direct pe blog sau în media socială. Unele se concretizează în dorința de a contribui cu propriile informații la volumul tot mai mare de cunoștințe despre mobilitatea electrică privită prin parbriz, din punctul de vedere al clientului.
Cheltuiala mare cu achiziția unui automobil 100% electric nou, sau ceva mai rezonabilă pentru cele rulate, sunt garanția că proprietarii vor insista asupra avantajelor oferite, dar nu se vor feri să critice ceea ce nu le place, fie la mașină sau în service.
Nefiind plătiți să vorbească de bine sau de rău un anumit model sau marcă, colegii noștri își investesc timpul personal pentru a transmite datele săptămânal. Deși frânturi de informații plutesc liber în media socială, pe grupuri și forumuri, multe sunt greu de verificat, lipsind dovezile concrete captate de la bord, dar și mai greu sunt de găsit atunci când ai nevoie de ele.
MULȚUMIM cronicarilor!
Responsabilitatea organizării și captării informațiilor în articole ușor de găsit, revine altor voluntari, foarte generoși cu timpul lor, pe care i-am denumit cu afecțiune cronicari. Prin contribuția lor la istorie vie, în plină derulare, a primului deceniu de mobilitate electrică modernă în România, aportul este remarcabil și merită un sincer MULȚUMESC din partea tuturor celor ce găsesc măcar o informație utilă pentru deciziile legate de viitoarele achiziții.
Fluiditatea echipei, care își schimbă componența odată cu încheierea stagiului de 12 luni, și volumul mare de informații este documentat în prezent de șase cronicari pe blog. Prin gruparea participanților în echipe, formate din modele asemănătoare ca dimensiuni, dorim să simplificăm căutarea informațiilor relevante pentru cei interesați de un automobil electric.
Reorganizând echipele ori de câte ori noutăți parchează în garajul nostru virtual, finalul anului 2025 ne găsește cu opt echipe ce raportează săptămânal:
- #konașii veterani – Hyundai Kona 2020-2023
- Echipa Kona SX2 – Hyundai Kona 2024-2025
- Grupa Mica 2.0 – Dacia Spring, Hyundai Inster și Citroen e-C3
- Grupa Mijlocie – VW ID.3, Renault Megane, MG 4, Nissan Leaf și Ford Puma
- Grupa Mare – Tesla Model Y, Hyundai IONIQ 5, Ford Capri și Skoda Enyaq
- Echipa 4.4 – Ford Explorer, Renault Scenic și Skoda Elroq
- Echipa Model 3 – Tesla Model 3 SR și Model 3 SR „highland”
- Echipa Long Range – VW ID.7, IONIQ 6, Model 3 LR și Model 3 Performance
Paradoxal, primirea și trimiterea celor 52 de mesaje săptămânale, convenite la începutul colaborării la proiect, nu a tăiat entuziasmul tuturor participanților. Veterani care ne însoțesc din 2019-2020 și o echipă tot mai numeroasă de centenari, colegi care au trimis 100 de rapoarte săptămânale pentru aceeași mașină, sunt mărturie că misiunea proiectului Electromobilitate, de a informa și educa cu ajutorul experiențelor la volan, poate capta interesul participanților pe termen lung.
Dacă ați beneficiat de o informație publicată pe blog este meritul cronicarilor. Două cuvinte de apreciere la rubrica de comentarii sau în media socială în săptămâna recunoștinței vor fi recompensa meritată din plin pentru efortul depus.
MULȚUMIM tuturor cronicarilor și autorilor implicați în proiect începând din 2018!
Imagini generate cu Chat GPT

We are a community of electric vehicle owners passionate about sharing real-world experiences with anyone curious about sustainable mobility. Since 2018, we’ve documented insights from 140 user cases, covering over 5 million kilometers—primarily across Romania, with valuable contributions from fellow EV drivers in the USA, Finland, Germany, Italy, France, Lithuania, Switzerland, Norway, and Ireland.










Salut, vreau să felicit toată familia Electromobilitate pentru acest efort continuu de a face cunoscut opiniei publice care (încă) folosește modul tradițional de transport(combustie internă) și care este interesată de a accesa informații despre vehiculele electrice. O mențiune specială pentru Dan care este autorul real(peste 95%) al articolelor care apar cu/in numele meu.
Dacă nu era insistenta lui, sunt convins că nu apărea nici o știre cu/despre Rivian!
Mulțumesc Dane!
Mulțumesc “Electromobilitate”!