Serial – despre necazuri la încărcare la revenirea în Bucuresti (episodul 3)

O privire în retrovizor după primele două episoade

Un coleg electromobilist, ce putea fi oricare din noi, a întâmpinat mai multe probleme la încărcare în timpul unei călătorii de la București la Cluj și retur cu un Renault Zoe ZE50 R135 Intens cu 25.000 km la bord, pe care a dorit să le facă cunoscute comunității.

Multe din subiectele abordate rezonează cu discuții interminabile pe grupurile dedicate și o dezbatere sănătoasă în căutarea unor soluții constructive este de preferat, în locul cârcotelilor sterile și acumulării de nemulțumiri și frustrări împotriva mobilității electrice.

  1. Cea mai simplă propunere este să aruncăm pisica în curtea autorităților, solicitând să accelereze aprobările și finanțarea rețelelor de încărcare, după modelul apusean (norvegian, britanic, german, etc.) în final european.

Cunoscând însă viziunea autorităților locale din Ciugud și Păuca, care au realizat în comunele lor visul electromobilstului de pretutindeni, cel de a încărca mașina dintr-o sursă de energie regenerabilă, mă întreb cât de bizantin poate fi sistemul de aprobări și autorizații, dacă după o lună de la electro-sezătoare, cele trei stații donate de lektri.co și echipa proiectului Electromobilitate nu sunt încă funcționale? Suntem siguri că ar fi prins foarte bine colegilor din asociația THOR, care se vor reuni peste două zile în aceste localități, pentru încă o sărbătoare electromobilistică.

Ce încerc sa subliniez cu paragraful de mai sus? Limitele eficienței autorităților locale, chiar și atunci când există extrem de multa inițiativă și bunăvoință, dovedită prin realizările de excepție de la Ciugud și Păuca.

2. A doua țintă preferată sunt întreprinzătorii care se ocupă de instalarea stațiilor de încărcare. De ce nu instalează mai multe stații? De ce scumpesc curentul? De ce, de ce, de ce… alte discuții interminabile.

Tonul la cântec este dat nici mai mult, nici mai puțin, decât de atotputernica ACEA, asociația producătorilor auto europeni, care se ascunde de ani de zile după lipsa stațiilor de încărcare, atunci când paravanul prostesc despre „clienții europeni care nu doresc să cumpere mașini electrice” s-a dovedit o perdea de fum, împrăștiată la prima adiere de crivăț dinspre răsărit.

În contextul actual, când se subliniază că petrol + gaz =Rusia, în concluzie trebuie reduse și apoi eliminate importurile, una din alternative poate fi accelerarea adoptării mobilității electrice. Din păcate acest lucru nu se poate face arătând cu degetul întreprinzătorii care nu au instalat suficiente stații cu energie la preț convenabil, sau dacă s-ar putea în visele unora, chiar gratuit.

Cum adică gratuit? Stațiile costă, instalarea lor costă, întreținerea lor costă, energia costă!

Cu doar aproximativ 17.000 de automobile electrice înmatriculate în Romania, din care majoritatea alimentează acasă și la locul de muncă, încărcarea stațiilor publice cu plată este mică în prezent, ne spun partenerii de la EVconnect și lektri.co. Confirmarea vine de la Andrei și Paul, care amândoi au depășit de mult pragul primilor 100.000 km cu Kona și în graba lor permanentă nu au timp de pescuit după stații gratuite. În schimb găsesc suficiente cu plată libere, ca să parcurgă aproape în fiecare săptămână peste 1000 km, uneori chiar 2900 km (Andrei). Ca să fiu bine înțeles, loc de mai bine există întotdeauna!

Instalarea de stații este un business ca oricare altul, bazat pe profit și pierdere. Dacă sunt prea puține, așa cum este în prezent în România, se formează aglomerații, care duc la altercații. Prea multe (deși nu cred ca am auzit pe cineva plângându-se că ar fi prea multe stații undeva în lume) și profitabilitatea lor ar lăsa de dorit, diminuând interesul pentru acest gen de afacere.

Fondurile europene vin în ajutor, după cum se simte și aportul firmelor cu buzunare foarte adânci (EOn ENEL, SHELL, BP) care devin tot mai active pe piața rețelelor mari de încărcare. Am omis din lista buzunarelor adânci, importatorii și dealerii, care deși au instalat stații de putere mare, le țin de multe ori ferecate în spatele unor bariere sau acordă acces doar modelelor proprii, atunci când masina lu’ șefa sau șefu nu ocupă spațiul de parcare respectiv.

Propunerea colegului nostru

Aparent cel mai simplu, dar în realitate mult mai complicat decât aruncatul vinei pe autorități, întreprinzători și chiar Elon Musk, că nu deschide mai repede SuperChargerele pentru toată lumea, este apelul la respect reciproc și aplicarea unor reguli de bun simț, ca cele listate de asociația AERO în Codul bunelor maniere când încărcăm.

De fapt ce subliniază colegul nostru în ultimul episod, este că lipsa de respect reciproc și de într-ajutorare într-o comunitate minusculă deocamdată, lasă un gust amar, care nu în puține cazuri a generat regrete cu aromă de diesel și benzină.

Nici chiar așa!… Ca adulți responsabili, porniți într-un pionierat util întregii societăți, să dăm ascultare colegului nostru pentru finalul povestirilor cu gust amărui, despre călătoria electrică de la București la Cluj și retur.

De ce trebuie să mă justific la stație?

Nu cred că așa trebuie procedat. Nu vreau să-mi câștig locul, să mă bag în față, sunt dispus să aștept, atât cât mi se promite. Ai zis 10 minute, aștept maxim 15. Cuvântul să fie cuvânt. Și respectul respect. Și bunul simț la locul lui.

Dacă eu vin cu justificări, din punctul meu de vedere, deja forțez nota. Și fac presiuni. Cum mie nu mi-ar place să vină cineva să mă „împingă” de la spate să plec de la stație, nici eu nu voi face altuia asta.

Dar ca localnic, care nu ești presat să încarci fix atunci, sau fix până la 100%, poți avea bunăvoința să eliberezi stația pentru o mașină aflată în tranzit?

Mergem mai departe cu povestirea. Plec către Kaufland, verific aplicațiile, un Enyak la cea mică (bifat pe Plugshare), la cea mare nimeni (nici fizic, nici în aplicație). Bag mașina la încărcat, și fix când mă bifam, apare lângă un…? Ați ghici, un Spring, care după felul în care arăta (strat de fructe căzute pe ea de două degete, fără exagerare, de-abia vedea printr-un mic gol în parbriz să conducă) fusese proaspăt repusă în mișcare după o lungă perioadă de timp.

Și ghici ce, tot localnic. Se dă doamna jos din mașină, și vine și-mi bate puternic în geam. Ceea ce, mie personal, mi se pare extrem de deplasat, și pot cataloga acest gest ca și un gest de agresiune, de hărțuire. Nu ai voie, conform principiilor bunului simț, să dai „buzna” astfel peste o persoană străină, pe care nici măcar nu o cunoști.

Deschid geamul, la care respectiva, fără nicio introducere (nu tu salut, nu tu bună ziua, nimic) pe un ton la fel de agresiv auditiv spune: n-ai văzut că era un Spring în așteptare ? Nu dragă doamnă, n-am văzut, pentru că nu era, și doi la mână, chiar dacă vedeam, nu avea nicio relevanță, pentru că, mă repet, „în așteptare” înseamnă fix ce se aude.

În așteptare nu este echivalent cu rezervare

„În așteptare” nu este echivalent cu „Rezervare”. Nu a fost niciodată, și nici nu o să fie vreodată. Învățați să citiți corect limba română, dragi colegi !

Am observat din ce în ce mai des în ultimele 6 luni, poate chiar un an, că această funcție a aplicației Plugshare (în așteptare) este folosită ABUZIV. De către foarte mulți utilizatori. Care forțează nota ! Și sunt agresivi ! Am fost blocat în propria mașină (fix pe acest motiv – celebra „în așteptare”), în timp ce încărcam, liniștit – nederanjând pe nimeni, la o stație găsită goală, mai bine de jumătate de oră, iar aducerea în discuție a poliției nu a avut niciun efect asupra lor. Ceea ce mi se pare inadmisibil să se întâmple, în 2022, într-o țară civilizată. Punct!

În așteptare înseamnă să fi prezent fizic în locație, și să aștepți la coadă. Nu să fi acasă, sau la club, sau la restaurant, și să îți închipui că ai dreptul de a pune monopol personal pe ceva ce nu îți aparține. Când ai tu chef, și cum ai tu chef. Eronat! Sunt bunuri publice, care aparțin tuturor și funcționează după regula primului venit.

După ce a văzut că nu are succes cu intimidarea (soțul nu a scos un cuvânt), au plecat frumos de mână către casă. Deci, stai în apropiere, ești localnic, rezultă că poți veni oricând la încărcare, sau că o poți lăsa pe o perioadă mai mare de timp, nu stai în loc fix de încărcare rapidă fix în acel moment. Și cu o mașină nefolosită (după aspect).

Nu ai absolut niciun motiv să ai un astfel de comportament față de cineva necunoscut. Așa că tupeul în ziua de azi nu mai cunoaște limite. Ceea ce este grav și îngrijorător. Și mai observ un aspect sau poate doar mi se pare: șoferii/posesorii de Spring se cred superiori tuturora?

Mă opresc, că-mi crește iarăși tensiunea, plus că am scris deja un text foarte lung.

2 Responses

  1. Marcel spune:

    Fix așa am pățit la Timișoara cu un UBR-ist ce era în așteptare dar la făcut de bani. Loc liber la stație, îmi pun Springul pe locul gol si aștept eliberarea cablului CCS pentru a-l prelua. Type2 era ocupat tot de un Spring. I3-ul eliberează CCS-ul, îl iau și-l înfig în Spring moment în care apare UBR-istul cu ID3 spunîndu-mi că era la rînd. Păi dacă erai la rînd unde erai că locul era gol ș’apoi, primul venit primul servit… El era la rînd pe PlugShare și venise în parcare la 5 minute după ce ocupasem locul liber din stație… PlugShare nu conferă nici rezervare și nici prioritate la stație dacă nu ești efectiv prezent la locul respectiv.

  2. Alin spune:

    Personal consider ca asta nu arata decat ce fel de oameni suntem, iar o masina sau vreo tehnologie nu ne va schimba. Cum era vorba – lupul care isi schimba blana dar naravul ba! Sunt aceeasi oameni care inainte veneau cu masina in peco, alimentau de 50 lei si lasau masina la pompa inca 2 ore cat stateau ei la cafea, vorbe etc. Am intalnit acest gen de oameni destul de des.

    Asadar schimbarea trebuie sa vina de la noi catre cei care vor o schimbare care sa nu inceapa cu ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.