Introducere
Luna ianuarie 2023 a trecut foarte rapid, temperaturile au fost destul de blânde, nici vorbă să le putem compara cu cele de acum 10-20 de ani.
Dacă ne grăbim cu ecologizarea tuturor activităților la nivel global, vom avea șansa să mai avem cele patru anotimpuri de la noi din țară, așa cum le știam cândva? Datele cercetătorilor ne indică faptul că ne îndreptăm într-o direcție rea, dar sunt convins că la fel cum lucrurile au luat o întorsătură greșită, se pot întoarce și în direcția bună chiar mult mai repede!
Apetitul multora dintre noi pentru montarea panourilor fotovoltaice mă bucură tare, pentru că energia verde produsă de acestea ne ajută să producem energie fără eliberare de CO2.
George adaugă panouri sistemului său fotovoltaic la Ineu, astfel că Megane-ul E-tech funcționează peste 90% din timp cu energie verde!
Cum să nu te inspire o astfel de mișcare?
Datele din echipă
În luna ianuarie 2023 echipa ID.3 a parcurs 6482 km cu un consum mediu de 17.7 kWh/100km, în timp ce Megane-ul lui George a parcurs 1211 km cu un consum mediu de 14.0 kWh/100km.
Ce vă recomand, atunci când vedeți astfel de date, este să căutați o pereche mașină/șofer cât mai apropiat de parcursul vostru pentru ca estimarea pentru uzul personal să fie cât mai realistă.
De ce spun asta? Pentru că tentația este să te uiți pe datele lui George (AR) sau Marcel (CJ), iar parcursul tău să fie diferit de cel vizat. Astfel că primul contact cu electrica poate fi de nemulțumire.
Vă las mai jos o mică descriere a parcursul fiecăruia:
- ID.3 Călin (CJ) parcurge distanțe scurte, cu deplasări puține săptămânal;
- ID.3 Dan (TM) parcurge distanțe medii, iar traseele sale din Timisoara nu sunt foarte aglomerate;
- ID.3 Marcel (CJ) merge economic, distanțele parcurse sunt în jurul unui oraș aglomerat (Cluj), iar multe din drumuri sunt de navetă cu distanțe medii spre mari;
- Megane E-tech George (AR) folosește electrica în modul ideal: navetă pe drumuri naționale, mers economic, trafic lejer și încărcare de la soare;
- ID.3 Alex (B) În cazul meu deplasările sunt în București și împrejurimi, cu o viteză medie ce nu depășește 10-14 km/h (!), dar alături de accelerații calculate și economice.
Parcurs
Parcursul din echipa ID.3 și Megane a fost variată, așa cum am notat și mai sus. Dar ce este cel mai important de menționat e că folosim mașinile așa cum avem nevoie, fără menajamente, fără compromisuri.
Consum mediu comparativ cu toată echipa
Cele mai mici consumuri din echipă, înregistrate de George (AR) și Marcel (CJ), nu sunt întâmplătoare. Ambii colegi folosesc mașina în mare parte pentru naveta la serviciu. Iar astfel, mașina rulează în fiecare zi o distanță considerabilă fără să piardă căldura acumulată la plecare.
Costurile din ianuarie 2023
Despre costuri aș putea vorbi mult. Dar poate voi dedica un articol separat cândva acestui subiect.
George (AR), așa cum ați văzut și în imaginea de la începutul articolului are un sistem generos (de peste 15 kW) fotovoltaic. Își încarcă mașina electrică în mare parte de acolo, mai ales că debitează în rețea mai mult decât consumă, și…ar fi păcat.
Marcel (CJ) încarcă mașina în mare parte la serviciu, în cele 8 ore de lucru. Nu e rău, nu?
Firmele care oferă servicii de încărcare angajaților nu doar motivează echipa să folosească o mașină electrică, mai economică, pentru deplasarea la locul de muncă, dar vin și în ajutorul ecologiei prin această măsură. Iar angajatul cu siguranță pune în balanță acest avantaj!
Călin (CJ) merge mai puțin cu mașina, iar din fericire Clujul pare de la distanta un oraș prietenos cu electricele, mai multe stații fiind oferite de primărie. Când citești însă în detaliu raportul lui Cosmin (Kona, CJ) te miri de ce s-a blocat dezvoltarea rețelei de încărcare în 2022?
Cu certitudine primăria Cluj plătește un preț foarte mic pentru aportul adus calității aerului de către electrice în zonă, comparativ cu cele pentru sănătatea distrusă de poluare.
Dan (TM) A reușit un cost bun, bifând de câteva ori cupoanele oferite de Kaufland.
Iar eu, Alex (B), chiar dacă am avut costul cel mai mare din echipă, cei 12 lei pentru fiecare 100 km sunt echivalentul a 2l de benzină, ce nu ar fi fost atins în veci de o termică în regimul de mers din ultima perioadă: full oraș, bară la bară pe temperaturi scăzute.

Colegii mei au cuvântul:
Călin (CJ)
În luna ianuarie am parcurs 287 km, cu un consum mediu de 19.46 kWh/100km, încărcări totale de 63.68 kWh și un cost de 4.83 RON.
Dan (TM)
Vă prezint mai jos rezultatele lunii Ianuarie 2023 pentru VW ID.3 45 kWh – Timișoara:
- Distanța: 1116 km
- Consum: 18.6 kWh/100km
- Cost încărcări: 20.67 Ron.


Total încărcări, raport AC/DC și cost total pentru luna Ianuarie:
Distribuirea energiei încărcate conform locurilor de încărcare cu plată, în acest caz doar unul singur:
Distribuirea încărcărilor pe zile în luna ianuarie se pot vedea în calendarul de mai jos:
În total am avut 11 încărcări, detaliate în poza de mai jos, extras al evidenței pe care o țin în excel:
Drumurile făcute în luna ianuarie, în afara celor locale au fost Timișoara – Oașa (AB) și retur.


Marcel (CJ)
Datele lunii ianuarie le găsiți mai jos:
- Distanța parcursă: 3562 km,
- Consum: 16.46 kWh/100km,
- Încărcări: 620 kWh,
- 22xAC 434.61 kWh
- 6xDC 186.01 kWh
- Cost încărcare: 0 RON
- Cost lunar: 93 Ron filtru de habitaclu.
Diferența dintre luna ianuarie 2022 și ianuarie 2023 este de 4 kWh/100km, se menține trendul deja început cu actualizarea la varianta 2.4 dar, bineînțeles a ajutat și faptul că temperatura a fost mai indulgentă cu noi, cât și faptul că îmi cunosc și mai bine masina după un an de utilizare.
Kilometri la bord 62.900, în urcare!
Mulțumit de mașină?
Da, în 99% din situații! pentru diferența de 1%: mai trebuie să mă și odihnesc.
Alex (B)
În perioada 30-31 ianuarie am parcurs 37 km cu un consum mediu raportat în bord de 26 kWh/100km.

Astfel, pentru întreaga lună ianuarie am acumulat 1517 km cu un consum mediu calculat de 19.7 kWh/100km.
Temperaturile din luna ianuarie au fost cuprinse între -3 și 16 grade C (nici nu e de mirare numărul crescut de viroze). Dar să revenim la date.
Costul total cu încărcările pentru luna ianuarie a fost de 187 lei, compus din:
- 90 lei abonamentul EnelX de 60 kWh,
- 72 lei încărcări cu plată,
- 25 lei încărcări acasă.
Am avut și destule încărcări gratuite, dar asta pentru că am avut noroc și am prins stațiile libere când am mers la cumpărături, altfel aș fi încărcat acasă.
Raportul dintre energia cu plată și energia gratuită ar fi de 1/3.
Ținând cont de aceste date, costul per 100km este 12.33 lei/100km. Nu-i rău!
În luna ianuarie 2023 am parcurs și cea mai mică distanță de când dețin ID.3-ul, învârtindu-mă exclusiv în București și împrejurimi.
La sfârșitul anului 2022 am instalat Tronity, o aplicație drăguță iar momentan gratuită, v-o recomand!

Mai jos vă prezint datele din Tronity în paralel cu cele contorizate de mine:
Ținând cont că Tronity măsoară datele furnizate de VW, diferența de distanță și consum probabil e dată de o perioadă când serverele nu au funcționat. Dar știți ce mă surprinde? Că Tronity e o aplicație 3rd Party mai bună decât cea dezvoltată de VW – We Connect ID.
Găsești informații despre distanțe, călătorii, numărul de kilometri ai mașinii, contorizează singură consumul, inlcusiv energia încărcată, și raportul de încărcări AC vs DC.
Aparent, in ianuarie am încărcat aproximativ 350 kWh, iar raportul AC/DC este de 21/79.

Ca o paranteză despre încărcare, pe timp de iarnă, pentru o eficiență mărită, e de preferat să încărcați pe AC vehiculele pe platforma MEB (ID.3-4-5, Enyaq, etc). Pe AC nu este pornită încălzirea bateriei, iar pe DC, în funcție și de temperatura bateriei, poți disipa în căldură cca 2-4 kWh (not great, not terrible).
Acest lucru e minusul faptului că bateria este încălzită pe DC pentru a beneficia de puterea maximă de încărcare.
Tot referitor la puterea bateriei, la temperaturi de 0…4 grade C, puterea disponibilă pentru motor este mai scăzută, spre 100-120 kW din cei 150 kW maximi, dar nu puterea se simte limitată, ci cuplul mai scăzut de la viteze mici.
E un compromis bun, dar bateria îmi pare destul de ”protejată” la temperaturi mici, astfel că privind în urmă înțeleg de ce au optat pentru încălzirea bateriei până la 10 grade C.
La 10 grade C ai bateriei, puterea era maximă pentru descărcare și regenerare.
Concluzii
Poate că luna ianuarie nu a fost cea mai rece lună, poate nici stilul nostru de mers nu a fost cel mai alert sau grăbit, dar cu siguranță vedem îmbunătățiri ale consumului echipei ID.3, comparativ aceeași perioadă de anul trecut.
Despre Megane E-tech nu pot spune decât că ne-a depășit așteptările cu privire la consum, astfel că avem dovada clară că acolo unde există voință și experiență, câștigată de Renault cu ZOE, se pot obține rezultate bune!
Consumul mediu săptămânal
Consumul și parcursul lunar
Software engineer in automotive industry since 2013.
Passionate about electric cars, with a true belief that the future is electric and that each and every one of us can actively contribute.