Introducere
Luna septembrie reprezintă, pe lângă începerea școlii, și prima zi de toamnă, iar ca să ne facă mai conștienți de acest lucru, temperaturile la începutul lunii au fost simțitor mai scăzute comparativ cu ultimele zile din august.
Dar cum toate acțiunile trebuie privite cu optimism, scăderea temperaturilor a venit cu un bun prilej de a monitoriza cu atenție cum funcționează noul algoritm de încălzire a bateriei.
Încălzirea pe timpul încărcării rapide
Cele 16 grade Celsius, cât au fost în București, nu au fost suficiente pentru a va putea confirma că încălzitorul bateriei rămâne activat puțin sau deloc la pornirea mașinii, dar au fost suficente pentru a observa că încălzitorul cu PTC-uri este activat la încărcarea rapidă!
În trecut, dacă bateria se afla la mai puțin de 20 grade C, puterea de încărcare era limitată. Iar ceva mai neplăcut de atât era că puterea de încărcare nu creștea o dată cu creșterea de temperatură, drept urmare erai penalizat ca timp de la început și până la sfârșit.
De la versiunea de soft 2.4 bateria este încălzită cu ajutorul PTC-urilor pentru a ajunge la temperatura optimă, atunci când încărcarea rapidă (DC) este pornită.


În imaginile de mai sus, surprinse cu CarScanner, observăm că în mai puțin de 8 min, bateria a ajuns de la 16 grade la 24 grade Celsius.
Dacă ne folosim de datele din imagini putem calcula energia consumată de PTC-uri:
(400V * 11A)*8min/60min = 0.6kWh
Energia de 0.6 kWh reprezintă aproximativ 1% din capacitatea bateriei.
Așa cum am spus la momentul când am făcut materialul video cu metodele de încălzire cu versiunea anterioară (VW ID.3 – Temperatura, încălzirea bateriei și viteza de încărcare pentru varianta de 58 kWh), prin accelerații și recuperări repetate reușim să încălzim bateria pentru a obține o putere de încărcare mai mare, dar oare era cea mai bună variantă?
Nu! Prin acționarea PTC-urilor încălzim bateria mai repede și mai eficient decât prin accelerări repetate.
Mai ales că accelerările repetate nu vin fără multe alte minusuri, cum ar fi: consumarea de energie, bateria este solicitată când este rece, componentele mecanice sunt solicitate mai mult, iar uneori traficul și siguranța te cam fac să te gândești bine dacă să accelerezi sau nu.
Cu alte cuvinte, din comentariul scris de Daniel la articolul de mai sus, putem bifa ultima liniuță, alte două rămânând să fie urmărite.
”De aici eu înteleg următoarele:
– bateria se va preîncălzi mai puțin la călătorii scurte;
– bateria se va putea preîncălzi folosind energie de la stația de încărcare AC (în versiunea actuală de soft nu se activează încălzirea bateriei dacă e conectată la stație de încărcare AC);
– bateria se va preîncălzi mai repede pentru încărcare DC (nu e clar cum se va iniția încălzirea).”
Datele echipei ID.3 din proiectul Electromobilitate
Întreaga echipă ID.3 cu raportări săptămânale, formată din Călin (CJ), Marcel (CJ) și cu mine, a parcurs în săptămâna 35 (29-04 septembrie) un total de 1422 km cu un consum mediu de 12.9 kWh/100km.
Călin a revenit pe blog după o mică pauză, cu un anunț care ne bucură, fiindcă va participa la a doua ediție a raidului montan 100% electric Trans Carpatica!
Momentul este cu atât mai bun, ținând cont că e posibil sa vedem o îmbunătățire asupra consumului din această iarnă.
Călin (CJ)
Am revenit și eu cu informațiile săptămânale.
În perioada 29 Aug – 4 Septembrie, pe lângă câteva drumuri prin oraș, am făcut o mică excusie în weekend până la cascada Vălul Miresei și am urcat până la vârful Lespezi.
Am adunat 211 km parcurși cu un consum de 12,1 kWh/100km.
Am încărcat 66,61 kWh, gratuit!
Marcel (CJ)
Datele pentru săptămâna 29/08-04/09:
Distanța parcursă: 561km
Consum: 12.05 kWh/100km
Încărcări: 2xAC 71kWh
Cost: 0lei.
Drumuri normale pentru naveta la lucru. Au început să crească valorile de trafic odată cu finalizarea concediilor, deja la ieșirea și intrarea în oraș se formează cozi de 10-15 minute.
O imagine asupra Clujului după maratonul de ploi din ultima săptămână.
Nimic special legat de mașină, totul funcționează conform așteptărilor.
Bazat pe unele informații neoficiale, actualizarea la 3.0 OTA promisă după 2.4, se pare că va fi amânată pe sfârșitul de an.
Alexandru (B)
În săptămâna 29-04 septembrie am parcurs 213 km cu un consum mediu de 16.5 kWh/100km (raportați în luna august) + 437 km cu un consum mediu de 12,5 kWh/100km, rezultând un total al săptămânii de 650 km, cu un consum mediu de 13.8 kWh/100km.
La sfârșit de săptămână am făcut o deplasare dus-întors București – TransBucegi.
O locație super comodă pentru cei din București și nu numai.



În câteva cuvinte deplasarea a fost cam așa: Am plecat de dimineață pe la ora 09:00, cu bateria în jurul valorii de 85%, iar pe drum am mers cu traficul.
Când am intrat pe DJ713 am prins o vreme capricioasă, când frumos și vizibilitate maximă, când ceață de abia vedeai la 2m.


Am ajuns la destinație după aproximativ 3h, cu 25% baterie.
După ce am admirat peisajul, ceața se ridicase suficient cât să vedem împrejurimile, am mers să servim masa la Restaurant/Hotel Piatra Arsă, unde am avut ocazia să primim comanda în timp record, total neașteptat.
Pentru drumul spre întoarcere, mai ales că nu fusesem atent cum am ajuns la aproape 2000 m altitudine, luam în calcul să încarc la Târgoviște având atât de puțină energie în baterie.
Dar, o foarte mare perioadă de timp am mers cu un consum negativ (recuperare de energie prin frânare regenerativă), am ajuns la aproape 0kWh/100km după mai bine de 60 km, iar atunci am decis să mergem direct către casă.
Spre surprinderea mea, am ajuns cu 11% SOC și un consum minuscul de 5.3 kWh/100km, ducând media dintre dus și întors la 12.3 kWh/100km.


Încheiere
Dacă aveți întrebări pentru noi, nu ezitați să ne lăsați un comentariu.
Software engineer in automotive industry since 2013.
Passionate about electric cars, with a true belief that the future is electric and that each and every one of us can actively contribute.