5500 km în Europa cu ZOE – abonamentul Ionity

Prima zi:

De ziua internațională a EV-urilor – 5500 km în Europa cu Renault ZOE

A doua zi

Inițial am planificat să petrecem a doua zi în Resita, unde sa înnoptăm și de unde să plecăm mai departe pe 12 august, dar ne-am gândit că ar fi mai bine să plecăm mai departe undeva către seara, să apucăm să trecem măcar granița în aceasta zi. Astfel la ora 15:22 am plecat din Resita cu SOC 99%, urmând sa vedem în funcție și de aglomeratia din vamă și de media orară, unde vom înnopta.

După ce am consultat online situația din vămi, am decis sa trecem granița prin vama Turnu și nu am avut de așteptat decât 30 de minute, față de mai bine de o oră cât era timpul de așteptare la Nădlac.

Prima oprire pentru încărcare pe teritoriul Ungariei am făcut-o la un Lidl, în localitatea Hódmezővásárhely. Aici, din nou, nu era mașină la încărcat. Problema însă este la Lidl în Ungaria că sesiunea de încărcare este limitată la 10 minute dacă se pornește prin apăsarea butonului de pe stație. Ca varianta ar fi fost pornirea din aplicație, ce oferea un timp de încărcare de 30 de minute, însă aplicația nu apare în Google Play decât rezidenților din Ungaria (da, am încercat și cu VPN și tot nu a funcționat 🙂

Ajunși aici cu SOC 27%, o viteza medie de 66km/h și un consum mediu de 14,7 kWh/100km, am stat la încărcat o oră și 38 de minute pentru a încărca pana la 80% (Type2), astfel încât sa ajungem până în Budapesta fără să mai oprim.

Am ajuns în Budapesta la ora 22:30, SOC 26%, viteza medie 76 km/h, consum mediu 15,4 kWh/100km și cu un cost al încărcărilor egal cu zero. Datorită orei târzii și din dorința de a pleca a doua zi fără să mai căutam încărcare, am alimentat pentru prima oară la o stație MOL până la 57% unde am plătit.

Pe 12 august, la ora 8:18 am pornit din nou la drum și prima oprire am făcut-o la un Lidl în Gyor, unde am și mâncat. Am ajuns cu SOC 25%, viteza medie de 67 km/h și un consum mediu de 13,2 kWh/100km. Am plecat după o oră cu SOC 62%.

A doua oprire din zi am făcut-o în Austria, în Viena, la un Lidl unde am încărcat  de asemenea gratuit pe CCS. Am ajuns cu SOC 25%, viteza medie de 68 km/h și un consum mediu de 14,7 kWh/100km. Am stat doar 36 minute, cât am intrat să mai luam câte ceva din magazin, iar bateria s-a încărcat pana la 53%.

Pe autostradă în Austria am văzut mai multe Tesla decât văzusem până atunci la un loc, toate modelele și culorile (nu sunt ele prea multe…).

După ce am eșuat în încercarea de a încărca la un McDonalds în Austria, unde planificasem să luăm și masa de prânz – stația, deși apărea ok pe PlugShare, nu era funcțională – am încărcat la o stație SMATRICS, de la SOC 26% la 82%, timp în care am mâncat.

Aici au început surprizele neplăcute. Am oprit mai înainte la o stație WienEnergy, care era ocupata de două mașini care nu erau trecute pe PlugShare.

La fel, când am aflat ca stația de la McDonalds nu este funcțională, am plecat la o alta locație, în care ambele porturi de încărcare erau ocupate, dar nici vorbă de checkin pe PlugShare.

Acesta a fost momentul în care am realizat că: 

  1. punctele de încărcare gratuite pe care mă puteam baza se reduceau la Lidl, Kaufland și eventual Ikea;
  2. nu mă puteam baza pe PlugShare în ceea ce privește acuratețea informațiilor: dacă o stație  este sau nu funcțională, sau este ocupată. Nu se practică check-in și nu își bat oamenii bate capul să actualizeze informațiile!

Următoarea oprire a fost tot la un Lidl, în localitatea Handelsring, lângă un Supercharger Tesla, într-un complex comercial cu mai multe magazine. Am ajuns aici cu SOC 63%, 81 km/h viteza medie și un consum de 11,8 kWh/100km. Am stat 43 minute, cât am încărcat pana la 96% din nou gratuit, și am plecat mai departe.

A urmat o serie de încercări nereușite, mai întâi la IKEA în Regensburg unde toate stațiile erau ocupate, apoi tot acolo la o stație REWAG, unde nu am reușit să pornesc încărcarea de pe platforma web. Am pornit spre Nürnberg, în încercarea de a mai încărca pe drum, dar din păcate stațiile nu voiau să colaboreze cu noi. Germania a fost o surpriză total neplăcută din acest punct de vedere. Cel puțin așa a fost pentru noi în seara aceasta.

Am hotărât să oprim în Nürnberg, unde am ajuns la ora 23:15, obosiți și frustrați de eșecurile cu încărcările din ultima parte a drumului, cu 10% baterie și o autonomie de 52 km. Am lăsat mașina la încărcat în parcare la o stație Chargecloud GMBH, pana la 100%.

Acesta a fost momentul în care am renunțat la ideea de a ajunge „gratis” până în Franța. Am realizat că timpul pierdut cu ieșirea de pe autostradă, drumul până la stație și de la stație înapoi pe autostradă, surprizele de genul stații nefuncționale sau ocupate – care să nu fie semnalizate pe PlugShare – nu merită stresul și timpul pierdut. Acesta a fost momentul în care am făcut abonament la Ionity.

6 Responses

  1. Boboc Andrei spune:

    Pentru aplicația Lidl E-Charge merge descărcată direct din browserul de internet ca apk. Am testat eu când am fost in vara cu o Kona in Ungaria și Austria.

  2. Dan spune:

    Andrei, atentie: abonamentul Ionity este recurent si asumarea e de minim un an de zile. Daca vrei sa-l inchizi, poti in maxim 14 zile conform dreptului european de denuntare a contractelor semnate la distanta. Eu am reusit asta doar la telefon, dupa multe discutii in contradictoriu.

    • Andrei Ivanov spune:

      Multumesc! Da, scrie si in contractul pe care il semnezi electronic la abonare. Eu am trimis un email, am primit email de confirmare cu numar de inregistrare si apoi un alt email cu raspunsul pozitiv. Modificarea a fost vizibila si in aplicatie.

  3. Viorel O spune:

    In tranzit nu m.am bazat niciodata pe statii gratuite. Am facut un drum Cluj-Grecia si retur si a functionat fantastic la statii cu plata: intotdeauna libere.

    Cat despre Ionity, sunt niste banditi la abonamentul pe un an. Oare de cate ori pe an poti sa repeti faza cu anulare dupa 14 zile?

    Astept sa deschida Supercharger pentru non-Tesla. Poate ca atunci se va trezi si Ionity. Sau nu…?

  4. Gabi spune:

    Cred că numai în România este obsesia asta cu Plugshare, in restul Europei cred că trei sferturi din șoferii de mașini electrice nici măcar nu o au instalată, probabil nici nu au auzit de ea. Au doar aplicația rețelei in care încarcă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.