Datele mult așteptate despre înmatriculările europene în prima jumătate a anului, publicate de Jose Pontes în CleanTechnica, dezvăluie un tabloul foarte schimbat față de aceeași perioadă de anul trecut.
Din Top 20 de anul trecut, 12 modele, în frunte cu liderul necontestat Model Y, au înregistrat scăderi ale înmatriculărilor (marcate cu bulină roșie).
Volvo EX30 a fost singura surpriză extrem de plăcută, instalându-se direct pe podium, după cele două Tesla. Alte creșteri notabile au fost înregistrate de Audi Q4, MG 4 și BMW i4, în timp ce Spring, Polestar 2, Cupra Born și Kia EV 6 au fost eliminate din Top 20.
A doua jumătate a anului va fi și mai dificilă, datorită taxelor suplimentare aplicate doar mașinilor 100% electrice asamblate în China. Posibil să vedem o schimbare radicală a exporturilor din China, producătorii locali bazându-se pe modele PHEV pentru a ocoli barierele concepute la Bruxelles în viitorul apropiat.
Noul Model 3 a câștigat simpatia și buzunarele europenilor, dar nu și a clienților chinezi, însă înmatriculările vor fi afectate în a doua jumătate a anului de taxele suplimentare.
Model 3 LR în cadrul proiectului Electromobilitate
Consumul mediu săptămânal
Andu – București
Săptămâna trecută am avut multe drumuri prin București și o călătorie Bucuresti-Pitesti-Ploiesti-Bucuresti.
Încărcările au fost efectuate la locul de muncă și Elmotion Topoloveni.
Aerul condiționat a stat mereu la 20.5 grade și pe autostrada am mers cu 139 km/h.
Raportul saptamanii:
- Distanta parcursa: 477 km
- Consum mediu: 19.2 kWh/100 km
- Cost total: 0 lei
Monica și Dan – Motorcity (Michigan)
O săptămână începută cu mai multe drumuri legate de grădiniță, bazinul de înot și locurile de joacă ale nepotului, dar încheiată pentru amândoi în pat cu Covid.
Am parcurs 382 km cu un consum mediu de 13.7 kWh/100km, aliniat cu valoarea medie pentru luna iulie (13.7 kWh/100km), deși temperaturile au crescut din nou.
Toate încărcările efectuate la priza casnică din garaj, după ora 23.
Mașina rulează fără probleme în continuare, după depășirea bornei de 150.000 km la bord.
Roxana și Kodiak – Las Vegas
După multe săptămâni în care nu au vazut ziua temperaturi sub 40o C in Nevada, cu o maximă de 49o C pe autostradă, Roxana și Kodiak au decis să se răcorească în Alaska. De acolo ne-au transmis un set de imagini din zona Supercharger-ului din Anchorage.
Este răcoritor să discutăm de Alaska în miez de vară și să vedem că localnicii nu au aflat de hăuliturile scepticilor care cred că electricele nu se pot folosi la temperaturi joase.
My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.