Tesla Model 3 – 2.5 milioane livrări și comportament la 49 C

Un recent articol din CleanTechnica ne-a amintit că ”bătrâna” Tesla Model 3, lansată în 2017, a depășit pragul de 2.5 milioane livrări cumulate pe glob.

Ca ajutor, pentru a percepe cât de mare este numărul, este suficient să ne imaginam că ar fi necesară o suprafață de aproximativ 32 km2 pentru a parca toate exemplarele livrate, ceea ce acoperă Sectorul 2 sau 3 al Capitalei.

Surse: Tesla și Wikipedia

Fiindca în iunie 2021 Model 3 a fost primul model electric vândut în peste 1 milion de exemplare, ne vom opri o clipă să analizăm cum a fost posibilă această performanță, cu toate că de mai bine de doi ani Model 3 trăiește în umbra fratelui mai mare Model Y, campionul mondial al înmatriculărilor indiferent de motorizare.

Model 3 livrări cumulate și trimestriale

Sursa: CleanTechnica

Din datele trimestriale de mai sus, am reprezentat livrările anuale, care ne vor ajuta în discuția despre ”încetinirea creșterii vânzării de EV-uri”. Dintr-o privire este usor de remarcat creșterea rapidă în perioada 2017 – 2021, susținută de mai mulți factori:

  • 2018 – 2019 depășirea fazei inițiale de ”production hell” la Fremont, California;
  • 2020 lansarea producției la Shanghai, încetinită de primul lock-down Covid;
  • 2021 – 2022 producție stabilă în două fabrici;
  • 2023 – o noua creștere, urmare a lansării primului refresh major.

Deși comentatorii preferă creșterile procentuale, mai spectaculoase în perioada 2017 – 2021, realitatea în orice fabrică auto pe glob este că se produc vehicule într-o anumită cadență, NU se asamblează ”procente”. Posibilitățile de accelerare a ritmului pentru un anumit produs pe o linie de fabricație este limitată.

Exemplu:

  • cresterea din 2020 comparativ cu 2019: +19% sau 57.584 exemplare;
  • cresterea din 2023 comparativ cu 2022: +8% sau 40.185 exemplare.

Este simplu de născocit un titlu despre ”prăbușirea vânzărilor” comparând o creștere de +19% cu una de ”doar” +8%. Este însă mai dificil de susținut că ar fi catastrofa poiectată de presa electro-sceptică, comparând un plus de 57 mii exemplare cu alt plus de 40 mii exemplare.

Cu alte cuvinte, fără linii de asamblare sau fabrici noi, producția este relativ stabilă, limitată de parametrii tehnici ai metodelor de asamblare și de întreruperi ocazionale din nenumărate motive, în general cauzate de livrări întârziate ale furnizorilor de subansamble.

In concluzie, tehnologia de producție în cele două fabrici pentru Model 3, Fremont și Shanghai, este matură și optimizările continue pot aduce creșteri în limita de 5 – 15%. Pentru cine cunoaște industria din interior, nu este o surpriză faptul că… a încetinit creșterea.

Comparație Model 3 și Model Y

Cel mai simplu mod de a înțelege limitările livrărilor, generate de cadența liniilor de asamblare, ne oferă tot Tesla cu ajutorul unei comparații Model 3 – Model Y.

In graficul CleanTechnica se vede o creștere rapidă pentru Model Y începând din 2020, care depășește la mijlocul anului 2021 livrările de Model 3, dar continuă ascensiunea până la aproximativ dublul acestora.

Dincolo de aplicarea lecțiilor învățate cu Model 3 și introducerea giga-castingului pentru structura spate, apoi și cea din față, a bateriilor structurale și a unui mod complet nou de instalare a scaunelor într-un ansamblu cu acumulatorul devenit podea, dublarea livrărilor pentru Model are la origine dublarea numărului de fabrici unde se produce.

Adăugând liniile de asamblare de la Grünheide (Germania) și Austin (Texas), Tesla a dublat capacitatea de producție pentru Model Y și a scurtat lungimea și durata transportului până la principalele piețe auto.

In contextul politic actual, când Model 3 produs la Shanghai ar putea fi afectat de taxe suplimentare în Europa, Model Y va fi ferit de acest impact datorita producției în Germania.

Noul Model 3 – livrări în EU

După modificările minore la exterior, dar majore la suspensie și interior, livrările de Model 3 în Europa de vest au crescut din nou cel mai înalt nivel atins vreodată până la jumătatea anului, cel din 2021.

Această performanță este departe de a fi o garanție a creșterilor înmatriculărilor până la finalul anului. Spectrul taxelor protecționiste, și al scumpirilor inerente, vor re-orienta clienții spre Model Y sau produse similare ale altor producători scutiți de taxele suplimentare.

Sursa: EU EVs

Noul Model 3 LR rwd – în America de nord

Livrările globale pentru Model 3 vor fi influențate pozitiv până la finalul anului de reintroducerea variantei LR rwd pe piața nord-americană. Limita creșterii o reprezintă însă cele (doar) două locații de producție, așa cum am discutat mai sus.

Este posibil să aflăm în viitorul apropiat de intenția de a produce Model 3 la Berlin, pentru a evita taxele anti made in China? Doar echipa Tesla are răspunsul la această întrebare, dar viteza cu care producătorii chinezi anunță învestiții în fabrici auto în Europa și Turcia, forțează o reacție rapidă.

Model 3 LR în cadrul proiectului Electromobilitate

Andu – București

Saptamana aceasta am avut multe drumuri prin Bucuresti si o calatorie Bucuresti-Pitesti-Bucuresti.
Incarcarile au fost efectuate la locul de munca, Elmotion, Eldrive si PPC Blue.
Consumul este ridicat, intrucat aerul conditionat a functionat la greu pe codul rosu de canicula si viteza de pe autostrada a fost de 139 km/h.

Raportul saptamanii:

  • Distanta parcursa: 570 km
  • Consum mediu: 21.6 kWh/100 km
  • Cost total: 57.79 lei
  • Cost mediu/100 km: 9.86 lei

Moni și Dan – Motor City (Michigan)

O săptămână cuminte în Michigan cu drumuri de rutină la cumpărături, grădiniță și diferite parcuri din zonă, pentru mișcare în aer liber, odată cu revenirea unor temperaturi plăcute.

După 274 km, consumul mediu 13.8 kWh/100km se menține la valoarea pentru toată luna iulie (13.7 kWh/100km).

Toate încărcările au fost la priza din garaj, după ora 23, când consumul casnic scade și tariful pentru energie electrică este mai mic.

Roxana – Las Vegas

Cu totul alte informații ne transmite Roxana din Nevada, unde temperatura a atins 49o C săptămâna trecută, iar după 24 ore s-a ”răcorit” la 39o C (la prânz).

Numărul foarte mare de vehicule electrice, inclusiv Tesla, înmatriculate în zonă este un indiciu că temperatura excesivă nu afectează în mod defavorabil funcționarea, chiar dacă valorile de consum sunt mai mari decât cele comunicate iarna.

De la achiziție, în martie 2019, TVG a acumulat 114.732 km fără probleme tehnice sau înlocuiri de piese. Singurele cheltuieli de întreținere au fost:

  • un set de anvelope,
  • unul de ștergătoare de parbriz,
  • trei seturi de filtre pentru AC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.