Tesla Model 3 conduce înmatriculările din Franța în primul trimestru

Intr-un an când industria auto germană a scos la bătaie artileria grea, Audi, BMW și Mercedes, cu modele noi pe calea electrificării, cea franceză dă semne de slăbiciune, după lansările în serie de anul trecut.

Evităm intenționat comparația cu luna martie din 2020, când a început primul lock-down european și reținem că cele 29.737 exemplare electrice și hibrizi plug-in înmatriculate în martie reprezintă un record pentru piața franceză.

Tot un record reprezintă și faptul că 16% din vânzările de automobile noi în martie au fost „cu priză”, rezultatul primului trimestru fiind 14%, în creștere cu trei procente față de finalul anului 2020, când a atins pentru prima oară 11% din înmatriculările noi.

In acest context favorabil modelelor electrice, cumpărătorii francezi au decis să-și încredințeze economiile firmei Tesla pentru Model 3, care a ocupat prima poziție în clasamentul înmatriculărilor, dislocând pentru prima oară din vârful piramidei pe veteranul Zoe.

Dacă industria locală este sifonată la vederea acestor rezultate, sunt în companie bună, fiindcă la fel s-a întâmplat și în Germania.

In prezent toate variantele Tesla se importa din California sau Shanghai. Ce se va întâmpla când durata și costul de livrare se va scurta, odată cu lansarea producției la Giga Berlin și Tesla nu va mai plăti taxa europeană de 10% pentru import?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.