Transfăgărăşanul, luat cu asalt de noul MINI electric

Transfăgărăşanul face noi ”victime” în lumea automobilului! De această data nu a fost cazul unor jurnaliști, cum se întâmpla cu ceva ani în urmă, când celebrul prezentator TV Jeremy Clarkson (Top Gear) caracteriza Transfăgărăşanul drept „cel mai bun drum din lume”. Acum a fost rândul unei echipe de producție media să ia cu asalt celebra șosea alpină din Carpați, cu o lungime de 90 de kilometri, o diferenţă de altitudine de peste 1.400 de metri și o pantă maximă de 8,6%.

Motivul: pregătirea pentru lansare a noului MINI Cooper SE, primul model full electric al casei britanice. Automobilul ce tocmai a fost prezentat publicului la Salonul Auto de la Frankfurt (IAA) a fost vedeta camerelor foto și video pe serpentinele din Fagaras. Mai exact, zilele trecute echipa internaţională MINI a venit în acest fascinant decor natural pentru un proiect de prezentare a noului model, cu luni înainte de debutul pe pieţele internaţionale.

În comunicatul de presă dat publicității cu această ocazie, BMW Group România anunță startul pentru precomenzi în România. Clienţii îşi pot rezerva modelul printr-un avans de 1.500 de euro. Precomanda se poate face printr-o solicitare online sau direct la dealeri.

În România, noul MINI Cooper SE este disponibil cu un preţ de pornire de 33.082 de euro cu TVA, fără a considera prima din Programul Rabla Plus. Importatorul susține că, la aceeaşi configuraţie, comparativ cu un model MINI Cooper S, noul MINI Cooper SE este cu 2.000 de euro mai scump (preţ cu TVA), fără a include aici beneficiile prin Programul Rabla Plus.

Eugen COCEA

24auto.ro

Credit foto: BMW Group România, Radu Chindriş

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.