Tranziția de la BMW la Tesla și de la PHEV la BEV

A trecut ceva timp de când nu am mai scris un articol pe blogul nostru, însă nu din cauză că am vândut mașina electrică, am renunțat la proiect sau mi-am pierdut interesul pentru activități electromobilistice. Ba din contră, am fost implicat în organizarea ultimelor evenimente și am contribuit în continuare cu informații despre cele trei (mai nou) mașini electrice ale familiei e-Marchiș.

În acest articol aș vrea să fac introducerea celei mai noi membre ale garajului nostru, o Tesla Model 3 Long Range cu tracțiune integrală și să prezint câteva informații subiective după ce am reușit să conduc și eu noua mașină a lui Teo (tatăl meu).

Stânga – Teo și Dacia 1310 | Dreapta – Teo și TM3
©Teo Marchiș

Teo a deschis drumul mobilității electrice în familia noastră prin achiziționarea unui BMW X5 PHEV second-hand la începutul anului 2019. De atunci, eu am trecut de la Hyundai Ioniq (clasic, 28 kWh), la Hyundai Kona (cu bateria mare), iar de 3 ani conduc Hyundai IONIQ 5 (cu bateria mare și tracțiune spate).
În 2020 și Laura (mama mea) a intrat în posesia unui Peugeot e208 cu care a parcurs peste 33.000 km până în prezent.

Anul acesta a venit rândul lui Teo să se bucure de o mașină full electrică și să beneficieze de drumuri liniștite și tăcute și de energie ieftină produsă cu ajutorul instalației fotovoltaice de la Casa Marchiș.

Decizia de a achiziționa un model full electric era luată de mai mult timp, însă până acum nu a sosit momentul oportun pentru o astfel de mutare. Am avut discuții interne, cu board-ul executiv al familiei cu privire la modelul ce urma a fi achiziționat. Am eliminat din prima una din favoritele lui Teo, Polestar 2 deoarece nu se vinde oficial în România. Pe lista scurtă a mai ajuns și Kia EV6 sau Hyundai IONIQ 6 datorită platformei E-GMP deja cunoscută de la la IONIQ-ul meu, însă fiecăruia dintre modelele luate în cosiderare îi lipsea un aspect important: o rețea de încărcare de încredere, bine întreținută și ușor de utilizat.
Așa că decizia a fost una destul de simplă în cele din urmă: Tesla Model 3 Long Range.

Este o schimbare mare de segment, de la BMW X5, un SUV de dimensiuni mari, la Tesla Model 3, o berlină de clasă medie. Dar schimbarea a fost luată în cunoștință de cauză, atât datorită eficienței sporite pe care o oferă Model 3, cât și diminuării nevoilor de a transporta multe bageje, dar și manevrabilității crescute în jungla urbană în care se transformă Timișoara.

Mașina a fost ridicată de la noul centrul Tesla din Pipera pe data de 27 Septembrie, cu exact o lună înainte ca IONIQ 5 să împlinească 3 ani de când ne poartă fără griji și fum pe drumurile din Europa. Ea ar fi fost pregătită mai repede pentru livrare, însă fondurile Rabla Plus s-au lăsat așteptate, iar livrarea s-a întârziat puțin.

Nu a fost o mare problemă pentru că preluarea mașinii s-a suprapus perfect cu concediul lui Teo și al Laurei, așadar au avut suficient timp să exploreze limitele și funcțiile mașinii într-o excursie de peste 1200 km de la București spre Ardeal și mai apoi acasă în Timișoara.
Pe parcursul acestei excursii nu numai că au avut ocazia să cunoască mai bine mașina care are multe funcții noi sau reinventate (da, mă refer la modul de activare al semnalizărilor!), dar au avut ocazia și să încarce în rețeaua Supercharger, la alte stații rapide din rețeaua Renovatio pe care le cunoșteau deja prin utilizarea celorlalte modele electrice din familie sau la priza casnică a rudelor pe care le-au vizitat.

Din păcate nu am date pentru această excursie, dar rețin un consum mediu între 14.5 și 15 kWh/100 km pentru acești primi 1200 km, distanță parcursă atât pe autostradă, cât și pe drumuri naționale sau în oraș. Începând cu data de 8 Octombrie am instalat aplicația TeslaFi, așadar colectarea datelor se realizează în mod automat, în acest fel asigurându-mă că nu-i provoc prea mari bătăi de cap nici lui Teo și nici nu ratez date interesante.

Am avut și eu ocazia să conduc mașina aproximativ 400 km în acest timp de când a ajuns acasă și am reușit să-mi formez o opinie, subiectivă desigur, despre aceasta. Voi începe prin enumerarea aspectelor pozitive, iar apoi voi povesti și despre ce nu mi-a plăcut.

Plusuri (în ordine aleatorie)

  • Suspensia – mi se pare absolut fabulos modul în care a fost proiectată și calibrată suspensia de la facelift-ul lui Model 3. Este confortabilă, preia denivelările șoselei fără să le transmită în habitaclu, dar oferă încă acea senzație de sportivitate și manevrabilitate pentru situațiile în care aceste caracteristici sunt necesare. Suspensia este complet diferită de ce îmi amintesc de la Model 3-ul lui Dan (veterana TM 3), pe care l-am condus în urmă cu aproape 5 ani într-o vizită la Detroit.
  • Eficiența – sigur că venind cu o experiență de 80.000 km la volanul lui IONIQ 5 care face parte din alt segment, este destul de ușor să fii surprins de eficiență. Dar un consum de aproximativ 19 kWh/100 km la viteze de autostradă de 135-140 km/h mi se pare foarte bun. Să nu uităm că este vorba despre o mașină cu două motoare și peste 400 CP totuși.
  • Calitatea materialelor – evoluția față de modelul precedent este evidentă și la acest capitol. Toate materialele sunt plăcute la atingere, de o calitate bună și bine asamblate. Am simțit nevoia să specific acest aspect deoarece cu toții am citit impresiile despre modelele Tesla timpurii privind calitatea materialelor și a asamblării.
  • Antifonarea – habitaclul este foarte silențios. Nu știu dacă funționează Active Noise Cancelling sau dacă a fost implementat, dar zgomotele din exteriorul mașinii sunt foarte bine filtrate, atât la viteze de autostradă cât și în traficul urban.
  • Puterea – este obscen de multă și complet inutilă în majoritatea situațiilor, însă poate ajuta în anumite situații limită sau atunci când pur și simplu vrei să te distrezi cu mașina pe un drum liber sau pe circuit. Dar necesită mare atenție, pentru că te trezești foarte repede în afara limitei legale de viteză…
  • Aplicația mobilă – probabil voi primi hate chiar și din partea colegilor, dar aplicația Tesla mi se pare un fel de Apple al aplicațiilor pentru controlul mașinii. Răspunde foarte repede la comenzi, are multe funcții utile și oferă foarte multe informații comparativ cu Bluelink de la Hyundai.

Minusuri (nu am găsit prea multe)

  • Autopilot – aici ar fi o discuție mai largă, însă voi încerca să mă limitez la câteva puncte cheie. Modul de activare (sau mai degrabă dezactivare) este foarte confuz și frustrant. Tesla oferă două moduri de a activa autopilotul:
    1. Printr-un click pe rotița din dreapta de pe volan, caz în care activează atât cruise control-ul adaptiv cât și menținerea benzii;
    2. Două click-uri, caz în care la primul click se activează doar cruise control-ul, iar la dublu click se activează funcția de menținere a benzii.

Cam multe click-uri, știu, și pe mine mă exasperează… Ei bine, dacă alegi prima variantă, atunci când schimb banda pe autostradă se dezactivează și cruise control-ul adaptiv și te trezești că mașina frânează în mijlocul schimbării de bandă. Not nice, Tesla! În schimb, dacă alegi cea de-a doua metodă, da, cea cu două click-uri, cele două funții de asistență la condus vor funcționa independent și nu te mai trezești cu situația descrisă mai sus. Este al naibii de enervant că trebuie să dai 3.500 EUR pe Enhanced Autopilot ca să beneficiezi de niște funcții pe care IONIQ-ul meu le are în versiunea standard.

  • Ștergătoarele – nu pot să spun că mă deranjează într-un mod profund, însă activarea ștergătoarelor pe vreme însorită, fără strop de ploaie pe parbriz nu poate fi un comportament normal.
  • Phantom brake – foarte sincer spun că la ultimul drum eram pregătit să spun că Tesla a rezolvat această problemă dupa vreo 200 km parcurși pe autostradă. Nu am întâmpinat nicio situație în care mașina să frâneze fără motiv. Dar la intrarea pe centura Timișoarei nou inaugurată (la momentul respectiv nu apărea nici pe navigația mașinii), mașina a hotărât să îmi schimbe părerea. Nu a fost o frână foarte bruscă și nici viteza de deplasare nu era mare. Dar voi mai reveni pe acea porțiune pentru a vedea dacă a fost un eveniment singular sau porțiunea aceea de drum pune probleme în continuare.
  • Comanda semnalizărilor – de departe cea mai mare și inutilă schimbare (cu excepția reducerii costurilor de producție) este modul de acționare al semnalizărilor. Teo spune că s-a obișnuit cu activarea acestora de pe butoanele de pe volan. Nici eu nu am o problemă cu asta atunci când circul pe un drum drept, dar ghiciți ce, cea mai mare nevoie de semnalizări este în intersecții sau sensuri giratorii. Dacă la schimbări de benzi sau viraje simple am reușit să învăț poziția butoanelor, în sensurile giratorii încă trebuie să mă uit pe ce buton apăs atunci când volanul este virat și nu am reușit să corelez de nicio culoare memoria degetelor cu poziția butoanelor. Așa cum spuneam, o complicație inutilă a unei funcții folosite foarte des și mai mult, obligatorie prin legislație

Toate aceste aspecte, atât cele pozitive cât și cele negative sunt filtrate și evaluate prin prisma experienței mele de peste 130.000 km cu mașini electrice, dar și din experiența celor pe combustie conduse de când dețin permis de conducere.

IONIQ 5 și Model 3

Pentru a concluziona și fără a lungi prea mult această introducere a noului membru al familiei auto, experiența generală cu Model 3 este una pozitivă. Este dificil să găsești mașini pe combustie cu dotări și performanțe similare la prețul unui Model 3 Long Range. La aceasta se adaugă și economiile de costuri și reducerea emisiilor poluante eliberate în atmosferă, cum ar fi dioxidul de carbon (CO₂), monoxidul de carbon (CO), oxizii de azot (NOx) și particulele de funingine.

Teo și Laura sunt foarte încântați de ce le oferă mașina atât în materie de siguranță, dotări sau autonomie, dovadă fiind și cei 3.074 km parcurși din 27.09 până în 14.11 și de asemenea sunt entuziasmați de următoarele călătorii planificate. Deci nu cred că au emoții cu încărcarea sau autonomia.

Pentru că nu pot încheia un articol pe electromobilitate.com fără câteva date statistice, las mai jos un screenshot din aplicația TeslaFi cu parcursul și costurile de încărcare pentru perioada 8 Octombrie – 13 Noiembrie.

Parcurs


Încărcări – durata încărcărilor include și încărcările AC – 75% din energia încărcată.
Încărcările DC au totalizat 1 ora și 14 minute în intervalul menționat.

Teo ar fi trebuit să fie cel de-al 100-lea participant la proiect, comandând mașina la începutul lunii August. Mașina a întârziat, dar momentul trebuia marcat, în poza de mai jos fiind prezenți participantul cu numărul unu, cel cu numărul 100 și cel mai de nădejde prieten al omului, Joy.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.