Bilanțul #konașilor pentru brumărel 2024 și piața mașinilor electrice rulate

Lunar ne-am făcut obiceiul să prezentăm informații oferite de colegii care au ales, după stagiul de 12 luni alocat raportărilor săptămânale, să continue prezentarea vieții alături de Kona pe termen lung. Alături de bilanțul #konașilor pentru brumărel 2024, ne uităm la raportul Copernicus și la piața mașinilor electrice rulate.

Piața mașinilor electrice rulate

Cum mai multe confirmări de #konițe care au intrat în posesia părinților (Andu, TM3/B), a fratelui sau a unui apropiat (Ciprian, Megane E-Tech/SV) sau a doua Kona din familie (Attila, Kona/TM) observăm o piață de mașini rulate funcțională.

Mai mult, am găsit 21 de mașini oferite spre vânzare pe una din platformele online din România. Pe varianta internațională am găsit peste 500 de oferte. Două konițe din cele amintite mai sus au fost achiziționate din afara României.

Piața mașinilor electrice rulate este importantă într-o țară în care avem preconcepții legate de mașinile noi, orice tip de motorizare. Dacă adăugăm și puterea de cumpărare, importanța pieței second hand crește.

Brumărel, dar fără brumă

Luna octombrie a fost din nou o lună caldă, dar nu la fel de caldă ca cea de anul trecut. Este a 2-a lună de anul acesta care nu stabilește un alt ”record”, în sensul negativ. Ne gândim la temperaturi din prisma impactului asupra chimiei acumulatorilor. Lucru deja știut de proprietari, pe care-l întărim la fiecare trecere de la sezonul cald la cel rece.

Pe de altă parte nu aș vrea să trecem așa ușor peste raportul Copernicus pentru luna octombrie. Dacă 2023 nu ne-a trecut de pragul de 1.5°C peste perioada pre-industrială, 2024 va face acest lucru. Cercetătorii europeni estimează că vom face saltul de la 1.48°C în 2023 la probabil 1.55°C diferență estimată pentru 2024 față de perioada pre-industrială.

Pragul acesta de 1.5°C este unul simbolic, mai este si cel de 2°C. Practic nu știm ce se va întâmpla. Dar vom afla, cu siguranță. Pe pielea noastră și pe pielea generațiilor care vor continua să utilizeze planeta în viitorul apropiat.

Revenind la mașinile noastre, vă propun să pornim de la articolul Bilanț octombrie și Eurocharge 2024 și să dezvoltăm în continuare bilanțul echipei Kona din garajul nostru virtual.

#konașii se apropie de alți 200.000 km

Cu o creștere minusculă de consum, de doar 0.5 kWh/100 km în octombrie față de septembrie. #konițele fac ce știu mai bine, ne poartă eficient, fără fum și prea mult zgomot spre destinații.

Echipa Kona a acumulat peste 17.600 km, cum bine vedem în tabel cu un consum mediu de 13.8 kWh/100 km. Ne-am apropiat de 180.000 km parcurși în acest an.

Distanțele parcurse s-au strâns după nevoi, după cum bine am subliniat de mai multe ori. Graficele lunare ne prezintă situația fiecărui coleg. La consum, majoritatea s-a situat sub media întregii echipe Elmob. Excepții sunt două, cel puțin din punctul meu de vedere vom vedea explicația în secțiunea rezervată rapoartelor complete.

Costurile sunt și de această dată variate. Doi colegi care au raportat cost 0 s-au bucurat de încărcarea de la soare și, Daniel (Dej, CJ), în curtea angajatorului. Restul avem costuri în funcție de sursa de la care încărcăm. Cei care au încărcat în tranzit au evident și costuri mai mari.

Titus (CJ)

Luna Octombrie:

  • distanță: 2708 km
  • consum mediu: 15,3 kWh/100km
  • cost 566 ron

Florinel (TM)

Datele pentru luna octombrie sunt următoarele:

  • Distanța parcursă: 1817,1 km
  • Consumul mediu: 13,4 kWh/100 km
  • Costul încărcărilor: 221,2 lei

Gabriel (MS)

Luna octombrie:

  • parcursul total – 2372 km
  • consumul mediu 13.2 kWh/100km
  • costul încărcărilor
    • ~143kw direct din panouri
    • ~ 254 kw din rețea la un cost de 208 lei.

Am schimbat pe garanție piesa de la ușa de încărcare, pentru că mi se deschidea în mers.  

Dana și George (DB)

Bilanț luna Octombrie 2024

Parcurs total: 1140 km în toate regimurile de drum. Diferența în plus de 26 km față de parcursul de 1114 km reflectat de fotografia cu bordul pentru octombrie se explică prin faptul că am uitat să resetez contorul fix la începutul zilei de 1 octombrie.

Consum mediu: 12,2 kWh/100 km.

Am încărcat 112 kWh, numai din fotovoltaic.

În această lună am bifat borna de 20.000 km.

Fără niciun fel de probleme, fără gaze de eșapament eliberate în aer, cu liniște asurzitoare pe drumurile montane și nu numai, cu costuri foarte reduse pentru combustibilul furnizat de soare și cu 0 griji în ceea ce privește autonomia.

Roșul ”tigăii electrice” se încadrează minunat în culorile pastelate ale toamnei.

Cosmin (CJ)

Am încheiat octombrie cu următoarele date:

  • parcurs: 2969.2 km
  • consum mediu: 15.1 kWh/100 km
  • costuri cu încărcarea: 432.1 lei sau 14.5 lei/100 km
  • temperatură medie: 15 °C
  • viteză medie: 35 km/h

O lună cu 2.100 km de navetă Jucu – Cluj și 869 km pe un drum până în defileul Dunării. Consumul mai ridicat se datorează celor aproximativ 340 km în ritm de autostradă și a anvelopelor mixte.

Schimbarea orei ne-a prins, astfel, în Drobeta-Turnu Severin. Un proiect de la școală ne-a retrezit interesul pentru istoria orașului și împrejurimilor. Un articol despre acest #roadtrip vom avea pe blog zilele următoare.

Am încărcat 72 kWh în tranzit (DC), 305 kWh din rețea și 85 kWh de la soare. Nu am întâmpinat probleme în această lună care să necesite intrarea în service.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.