Colegii din echipa VW ID.3 au realizat săptămâna trecută o performanță unică până în prezent, trei proprietari participând la cea de a doua ediție a challenge-ului #RO1000km.
Dacă mai punem la socoteală că Alexandru (B) și Cosmin (B) au fost prezenți la startul și sosirea primei ediții din februarie, dedicația și pasiunea pentru promovarea electromobilității este cu atât mai remarcabilă.
Cu această ocazie s-a confirmat combinația ideală dintre ID.3 (Model 2021) și Marcel (CJ), care a rezultat în cel mai redus consum mediu și cu această ocazie, așa cum se întâmpla de șapte săptămâni, începând de la electro-șezătoare, când Marcel s-a alăturat echipei proiectului Electromobilitate.
Cosmin – București
Săptămâna trecută am fost plecat din țară fără mașină, m-am întors sâmbătă. Am recuperat duminică la ediția de vară a traseului de 1000 km prin România.
În total am parcurs 1060 km cu un consum mediu de 16.6 kWh/100 km, din care 1026 km cu consum mediu de 16.7 kWh/100 km au fost la acest traseu maraton.
O să revin cu cifre mai detaliate și impresii despre 1K challenge ediția a II-a, după ce le așez pe hârtie.
Alexandru – București
În săptămâna 11-17 iulie am adunat 1621 km cu un consum de 15.6 kWh/100km. Din aceștia 1020 km au fost făcuți cu un consum de 15.7 kWh/100km la 1000km Challenge.
Am prins și momentul atingerii bornei de 44.444 km, pe cea de 45.000km nu am mai reușit, fiind prins cu multitudinea de camere și gadgeturi de la aventura de 1000 km.
În timpul săptămânii am mers mult cu AC-ul pornit, iar la începutul weekend-ului am mers până la bunica mea.


Cumva, în această perioadă, m-am împrietenit prea bine cu stațiile EnelX, îmi dau seama ce fericiți sunteți cei care aveți posibilitatea de a încărca acasă, confort deplin, bateria fericită.



Despre călătoria noastră o sa revin pe larg într-un alt articol, cert este că a fost o călătorie cel puțin la fel de frumoasă ca și cea de data trecută (prima ediție de iarnă).
Marcel – Cluj
Săptămâna 11-17/07 a fost una foarte încărcată din punct de vedere al călătoriilor.
Luni 11/07 am făcut un traseu de la Cluj-Răchitele-Beliș Fântânele înapoi la Cluj, oprire la Cascada Valul Miresei și o coborâre până jos la lacul Beliș. Costuri încărcare 0.



A continuat marți-miercuri-joi un traseu și mai impresionant Cluj-Sibiu-Transfăgărășan-Vidraru-Curtea de Argeș-Sibiu-Oradea-Tășnad (Satu-Mare)-Cluj, combinând frumusețea munților cu relaxarea la apă termală de la Tășnad, unde am rămas două zile. Costuri pentru acest traseu 3 ron parcarea cât am încărcat.
Ca și bonus de la natură ne-am întâlnit și cu o ursoaică cu doi pui



Săptămâna s-a încheiat cu prima participare la #RO1000Challenge, unde am parcurs circuitul de 1022 km cu un consum mediu de 13.9 kWh/100km, ceva mai ridicat decât media obișnuită.

Astfel datele săptămânii arată:
- Km parcurși – 2786
- Consum mediu – 12,74 kWh/100 km
- 1 incarcare 220V, 21 kWh cost 0
- 4 încărcări AC, 115,6 kWh cost 0
- 6 încărcări DC, 204 kWh cost 357 ron.
Consumul mediu săptămânal
Când Călin (CJ) ne-a anunțat că va fi pentru două luni în Italia fara ID.3 și Dan (TM) s-a decis pentru raportarea lunară, era evident că domeniul de consum pentru VW ID.3 pierde din relevanță cu doar trei utilizatori. Fiindcă TOȚI TREI au participant la #RO1000km Challenge și au acumulat un număr neobișnuit de mare de km, parcurși în ritm alert săptămâna trecută, iată rezultatul cu valori apropiate de cele de anul trecut.


We are a team of electric car owners sharing our experiences with those who are interested. Starting in 2018, we collected information from 83 owners, documenting over 2.5 million km, mostly in Romania, with some input from our colleagues in USA, Finland, Germany and Switzerland.