Renault ZOE – studiu de caz după 70 săptămâni

Privind statistica înmatriculărilor din Europa de vest, publicată de EU EVs, unde ZOE a coborât în lunile mai și iunie sub nivelul înregistrat în primul an de vânzări (2017), s-ar putea naște întrebarea: de ce mai discutăm de ZOE, când modele mai noi și mai performante sunt, sau ar trebui să fie, disponibile de la toți producătorii?
Sursa: EU EVs

Când privim însă la compoziția parcului auto electric din țară la finalul lunii iunie, vom realiza repede că ZOE împarte podiumul cu Spring și e-Up!, reprezentând peste 11% din electricele înmatriculate în România.

În concluzie, veterana franceză, merită tot respectul și interesul celor ce doresc să achiziționeze un model second hand, la preț mai rezonabil decât cele practicate în prezent, calificate de Elon Musk, în dialogul cu analiștii pe tema rezultatelor financiare Tesla din trimestrul II, ca fiind „jenant de ridicate”!

Dacă Tesla consideră propriile prețuri jenant de ridicate și oferă:

  • cele mai eficiente mașini din aproape fiecare categorie;
  • acces la propria rețea de încărcare rapidă Super Charger;
  • actualizări de soft OTA (over the air) frecvente;
  • etc.

atunci, cum ar trebui să denumim prețurile modelelor ce nu se apropie de aceeași eficiență, rezultând în costuri mai mari la 100 km, se bâlbâie cu actualizările de soft și nu au o rețea proprie de încărcare?

Până piața va reașeza prețurile pe criterii concurențiale, fără subvenții care distorsionează competiția, opțiunea mașinilor second hand rămâne o variantă bună de analizat. Dacă sunteți interesați de subiect, urmăriți experiențele relatate de Dan (Kona), Márton (Zoe) și Octavian (Outlander PHEV), care au pornit la drum cu modele second hand, cu experiențe foarte bune până în prezent.

Renault ZOE – studiu de caz după 70 săptămâni

Șerban (SV) a început colaborarea la proiectul Electromobilitate în 15 martie 2021 cu un ZOE ZE 50 R135 nou. Dacă nu sunteți familiarizați cu modelul, EV database este o sursă bună de informare.

După 70 săptămâni, în care am monitorizat 13.192 km parcurși de Serban cu „Furia”, am calculat un consum mediu de 16.4 kWh/100km, o valoare extrem de apropiată de cea indicată de EV database (16.8 kWh/100km).

Sursa: EV database

Comparativ cu colegii de echipă, consumul lui Șerban este mai ridicat, reprezentând un caz de utilizare foarte obișnuit, bazat de drumuri scurte în oraș și ocazional câte o excursie mai lungă de sfârșit de saptamana sau în concediu:

În cele 70 săptămâni raportate, Șerban a depășit doar de nouă ori (13%) o distanță mai mare decât autonomia estimată (350 km), ceea ce presupune cel puțin o re-încărcare. Acest caz de utilizare este foarte des întâlnit, chiar dacă avantajele maxime ale unui model electric pot fi extrase cu o navetă pe distanțe medii, așa cum procedează colegii de echipă Radu (Ploiesti-Bucuresti) și Ciprian (Gura Humorului-Suceava) sau de maratoniștii rutieri.

Curba de consum pentru 70 săptămâni indică puțini „țurțuri de iarnă” cu valori ridicate, datorită distanțelor scurte parcurse cu acumulatorul rece și opriri frecvente în oraș.

Pe măsură ce ZOE se îndreaptă spre finalul carierei de automobil nou, îi prognozăm o viață lungă în teritoriul second hand. Între timp, livrările noului Megane 100% electric au demarat pe principalele piețe europene și Renault va avea cât de curând în ofertă un rival pentru ID.3 și Kona.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.