Introducere
Așa cum ați văzut în titlu, am atins borna de 50.000 kilometri!

Nu o să intru în multe detalii de data aceasta, pentru că păstrez informațiile pentru review-ul la 2ani, aniversarea ID.3-ului fiind pe 29 decembrie.
Experiențele notabile:
- A fost înlocuit parbrizul din cauza unei pietre nazdrăvane de pe carosabil – pe casco;
- A fost înlocuit modulul SOS – pe garanție;
- A fost înlocuit modulul DCU (Door control Unit) – pe garanție;
- A fost înlocuită bateria de 12V – pe garanție ca parte din update-ul la 2.4.
O experiență mai puțin plăcută a fost cu acel zgomot cauzat de un joc al planetarei în butuc, experiența o găsiți aici:
Vestea mai puțin plăcută e că va trebui să solicit o nouă verificare pentru același zgomot, cred că jocul începe să fie prezent și pe partea dreaptă…
Despre partea cea mai așteptată, atât de pasionații de electrice, dar și de sceptici: Costurile!
Costurile totale cu încărcările până în luna august 2022 sunt de 1184 lei, dar după cum se observă ușor, costurile au început să crească vizibil din iunie 2022, așa că până în decembrie 2022 vor mai apărea alte câteva încărcări.
Până în prezent nu a fost necesară o revizie obligatorie, iar softul a fost îmbunătățit de la update la update.
Valorile la nivelul echipei
Din datele transmise de echipă, formată din Călin (CJ), Marcel (CJ) și cu mine Alex (B) pentru valorile săptămânale, am calculat un parcurs total de 2714 km și un consum mediu de 14.7 kWh/100km.
Călin (CJ)
Săptămâna 12-18 septembrie pentru mine s-a încheiat cu 264 km parcurși (toți în regim extraurban), consum mediu de 13.8 kWh/100km. Consumul puțin mai ridicat datorită folosirii AC pentru dezaburire plus menținerea unei temperaturi de confort.
Am încărcat 33 kWh gratuit.
Marcel (CJ)
Datele săptămânii 12-18/09 arată așa:
Distanța parcursă: 1199 km,
Consum: 13.20 kWh/100 km,
Încărcări: 4xAC 129 kWh + 3xDC 69,65 kWh,
Cost: 0 RON,
Temperatura cuprinsă între 12-22 grade C.
Naveta zilnică și antrenamentele copiilor sunt rutina obișnuită de luni până vineri, cu o medie de 50 km/zi.
În mod normal încărcarea de luni ajunge până vineri pentru această distanță.





Vremea răcoroasă dimineața mi-a adus primele reclamații referitoare la mașină: eu de ce nu am încălzire în scaunul din spate?
Analizând un pic zona sud-vest și comparând prognoza cu cea din Cluj, am decis că este oportun o ultimă escapadă de toamnă până la Cazanele Dunării.
Ruta: Cluj – Hateg – Orsova – Drobeta și retur.
Trei încărcări pe traseu 2xDC, 1xAC până la 80%, plecând cu 90% SoC din Cluj.
Un 10+ perntru Taverna Sârbului, mâncare bună, priveliște superbă, stație disponibilă și prețuri excelente!
Datele în imaginile atașate:





Alexandru (B)
În săptămâna 12-18 septembrie am parcurs 1251 km cu un consum de 15.7 kWh/100km.
Toate drumurile au fost făcute de nevoie și într-o urgență medie, drept urmare folosirea unei electrice începe să se confunde cu folosirea oricărei mașini, iar particularitatea mea este că nu pot încărca acasă.
Consumul tinde să crească puțin cu temperaturile scăzute, iar climatizarea uneori îți dă impresia că nu folosește încălzitorul electric, dar activarea PTC-urilor se reflectă în consum.
Ar fi de folos ca încălzitorul să pornească la cerere, uneori nu ai nevoie decât de puțină ventilație ca să nu se aburească parbrizul.

Încheiere
Dacă aveți întrebări pentru noi, suntem aici pentru a vă ajuta.
Software engineer in automotive industry since 2013.
Passionate about electric cars, with a true belief that the future is electric and that each and every one of us can actively contribute.